Actualitate

Cum împarte Primăria Bistrița jumătate din creditul de 40 milioane lei

Municipalitatea modifică hotărârea prin care a aprobat finanţarea unor obiective de investiţii de interes local printr-un credit bancar de 40 de milioane lei, cu o maturitate de maxim 25 de ani.

Consiliul Local a schimbat de câteva ori cuantumul sumelor. În 2013, din suma totală de 40 milioane lei din împrumutul de la bancă, 20 de milioane lei au fost alocate astfel: Parc Industrial Bistriţa Sud – 10 milioane lei, ”Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 1-3” – 10 milioane lei.


Conform proiectului înscris pe ordinea de zi a ședinței CL din 17 septembrie, ”având în vedere economiile realizate la Parcul Industrial Bistrița Sud, necesarul de cofinanțare fiind de 6.700.000 lei, necesitatea suplimentării de fonduri la obiectivul ”Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe” și faptul că au fost încheiate contractele de finanțare pentru obiectivele Bistrița 4 și 5”, se propun următoarele modificări: Parc Industrial Bistrița Sud – 6.700.000 leiÎmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 1-5” – 13.300.000 lei.

Celelalte finanțări de 20 de milioane lei în total rămân nemodificate: 18 milioane lei pentru pârtia de schi din Wonderland și 2 milioane lei pentru Podul Berăriei.

Primăria Bistriţa a contractat de la Unicredit Țiriac Bank un împrumut de 40 de milioane de lei destinaţi lucrărilor la pârtia de schi din Wonderland, Podul Berăriei, Parcul Industrial Bistriţa Sud şi reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din oraş. Municipalitatea are trei ani de graţie la plata ratelor, iar dobânda pe care banca o ia pentru acest credit este de circa 10 milioane lei.

7 comentarii

  • Primarul si consiliul local ne indatorează viitorul pentru a izola cateva blocuri proprietate privata. Asta se cheama furt din banul public. Daca sunt cetăţeni nevoiasi cu adevarat, primaria sa-i subventioneze, dar nu sa izoleze, pe alese, blocuri întregi, eventualilor clienti. Sunt scoli, spitale, biblioteci, instituţii nereabilitate, iar noi imprumutam bani cu dobandă, pentru a izola blocul clientilor . Ce răspuns ne poate da d-l primaru ?

  • Decat sa va sfaditi mai bine ati veni cate unul fain frumos pe la dezbateri publice la Primarie atunci cand sunt anuntate. Acolo puteti sa depuneti in scris si probleme de interes pt. D-vs. Pregatiti-va si delegati de cartiere si la dezbaterea bugetului orasului spuneti raspicat ce vreti. Pana atunci totul este de prisos, mai ales ca stati in anonimat, fara curajul raspunderii minime de a va semna. NOAPTE BUNA !

    • stau la casa si platesc credit pentru termosistemul facut de mine…
      crezi ca am vreo sansa sa ma lupt cu „mafia termositemului” din primarie?
      apropo….PLATESC IMPOZIT LA PRIMARIE PE SUPRAFATA CONSTRUITA INCLUSIV POLISTIRENUL…..LA ASTIA PARVENITII DE TERMOSISTEM GRATIS LE CRESTE IMPOZITUL PE APARTAMENTE?????
      NORMAL CA NU
      arunci?
      are rost sa ma „deplasez” gratis pana la primarie?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS