Actualitate Recomandări

Cum justifică Direcţia Venituri Bistriţa cozile de la biroul declaraţii auto şi atitudinea unor funcţionari

De când a fost eliminată taxa auto, volumul de muncă la compartimentul de specialitate al Direcţiei Venituri a Primăriei Bistriţa s-a triplat fiindcă se tranzacţionează în medie câte 150 de maşini în fiecare zi în condiţiile în care angajaţii sunt aceiaşi, adică trei, spune directorul Adrian Cismaş. 

După situaţia semnalată de Titus Banc, l-am întrebat pe Adrian Cismaş de ce este nevoie de prezenţa fizică a vânzătorului în condiţiile în care acesta i-a predat cumpărătorului toate actele: „Omul care vinde o maşină trebuie să fie prezent la Direcţia Venituri pentru că se face contract de vânzare-cumpărare în cinci exemplare. El trebuie să fie aici, cu buletinul şi să semneze. Asta este legea nouă. În 2016 s-a schimbat Codul Fiscal. Tranzacţiile cu maşini sunt urmărite la Poliţie, la Înmatriculări, toţi care au vândut, toţi cumpărătorii, dar în primul rând vânzătorii fiindcă sunt persoane care vând câte 20 de maşini într-o lună. Se urmăreşte de sus, prin Înmatriculări. Noi le trimitem situaţia lunară. Dacă cineva vinde patru maşini intră în colimator. Deocamdată noi am dat doar situaţiile”.

Întrebat de ce trebuie să stea lumea la coadă şi nu se fac programări online, el a răspuns: „Nu putem să-i programăm pentru că nu putem spune că înregistrarea unei maşini durează cinci minute sau două minute. Poate dura mai mult sau mai puţin. Poate că la persoane fizice am putea estima, dar la cele juridice, nu. Îţi vine cu 10 maşini. Mai întâi trebuie să le înscrie pe firmă, apoi trebuie făcut transferul pe oamenii la care le-au vândut sau pe altă firmă, cum e Comautosport, de exemplu. Vin firmele astea cu pachete întregi de maşini şi nu ai cum să termini în cinci minute. Când spun 150 de maşini într-o zi nu înseamnă 150 de oameni la coadă. Persoanele juridice le rezolvăm după ora 14.00, iar pe cele fizice înainte”. 

Potrivit lui Adrian Cismaş, la Direcţia Venituri procedura de înregistrare a unei singure maşini nu durează mult, însă mulţi nu se informează înainte legat de actele de care au nevoie şi cer tot felul de explicaţii. 

Problema este că oamenii nu citesc, nu se informează. Vin şi vor acum, pe loc. Noi avem pe uşă un afiş cu toate documentele necesare pentru vânzare-cumpărare auto. Facem şi fluturaşi să le dăm la oameni. Dar cine vine îşi ia bon şi stă la coadă.  Toţi sunt nemulţumiţi că stau la coadă. Dar eu nu am ce să le fac. În primul rând, în spaţiul ăla sunt trei persoane (funcţionari -n.r.). În luna iunie 2019, ne mutăm în noul sediu (fostul sediu al Allianz Ţiriac -n.r.) şi vor fi condiţii mai bune. Din păcate, nici acesta nu este ce vrem noi, ne-ar fi trebuit un spaţiu pe orizontală”.

Referitor la atitudinea funcţionarilor, el a spus că „după ce toţi îi bat la cap până la ora 13.00 poate că mai vorbesc şi ei, dar nu să jignească. Ei spun: Asta-i legea. Nu stau să le mai dea explicaţii oamenilor pentru că nu mai au timp să le explice că de ce trebuie aşa. Noi suntem verificaţi de Curtea de Conturi. Dacă scădem o maşină din evidenţele noastre (de la taxe şi impozite -n.r.) ne verifică dacă există contractul de vânzare-cumpărare şi toate documentele. Dacă ai făcut ceva greşit, îţi impută sumele”. 

Reamintim că Titus Banc a relatat pe larg pe Facebook o situaţie în care vânzarea şi cumpărarea unui autoturism a devenit pentru el un calvar în România, procedura fiind radical diferită de cea din Germania. Despre acest lucru, Timp Online a scris AICI. 

Ulterior, Titus a revenit pe Facebook cu încă o postare pe acelaşi subiect:  

„În fond, toată supărarea mea a început când l-au făcut mincinos pe nenea care a cumpărat mașină de la mine, dar mno, funcționarul public are voie să-l jignească, invers e interzis. (…) Adică nu e normal ca, pentru o simplă luare în evidență a unui bun – mașină, apartament, etc. – să stai la o coadă de 6 oameni o oră. (…) Nu cred că există o lege care să solicite atâtea formalități (hârtii, copii xerox, prezența în persoană la primărie, etc ) , pentru că, dacă ar exista, chiar voi bugetarii nu ați putea să o respectați atunci când aveți de vândut sau cumpărat ceva. Pur și simplu programul vostru de muncă nu vă permite să fiți prezenți la ghișee, tot ale voastre, atunci când aveți nevoie. (…) Involuntar l-am comparat pe Patriciu și munca lui cu toți ceialalţi funcționari întâlniți. Fără nici un dubiu, dar absolut nici un dubiu, munca lui Patriciu era cea mai ușoară în condițiile cele mai bune.
El stă la căldură, muncește pe scaun, nu trebuie să corespondeze cu alții pe linie de serviciu, nu trebuie să dirijeze traficul în frig, nu trebuie să muncească noaptea și trebuie să o spun pe șleau: nici măcar nu trebuie să aibă grijă de un copil bolnav. Totuși el e cel care s-a simțit cel mai ofensat, a fost cel acid, ursuz, înțepat, derajat, sictirit, funcționar public. (…) 
Prefer să fiu amintit peste ani ca unul ce a semnalat anormalitatea chiar dacă nu am găsit o soluție la ea, dar măcar am încercat să o îndrept, decât să nu fiu amintit deloc sau, mai rău, să îmi fac procese de conștiință peste ani și să spun în gândul meu: da, știam că e greșit, aș fi putut spune, aș fi putut încerca , dar ….am fost slab și nu am făcut, mi-a fost frică.

Toți cei ce au fost implicați și sunt în funcție de execuție în țara asta, v-ați gândit măcar o clipă că puteți fi condamnați pentru un genocid al speranțelor, sufletelor, ideilor, gândurilor, celor 5 milioane de români strămutați în alte țări? Și stați așa, ei, emigranții vor avea copii în alte țări ce se vor simți români și ei, iar într-o bună zi își vor întreba părinții: De ce ați plecat? Răspunsul sunteți VOI! Ce să mai zic că am zis destul: sunteți mândri?”

10 comentarii

  • Incompetenta de la conducere in jos. Cum sa nu poti face programari? WTF????? Faceti programarile si pentru firme sau PF si estimati timpul de lucru in functie de nr de masini ce se vor a fi inmatriculate? Va cam bate tehnologia se pare……

  • Serios???? trebuie sa meri prima data sa citesti toate aberatiile de pe pereti…dupa care mai mergi inca o data… si lu’ ala de la ghiseu nu-i place copia…sau ii trebuie 5 copii, nu doar 4… WTF ?!?!?!? Vorbim de mutarea platii impozitului unei masini… restul hartiilor se fac la POLITIE si RAR.
    Niste paraziti care incaseaza impozit DEGEABA (daaa…cf legii!!!) isi fac de lucru, cer 5 exemplare dintr-un asa zis act… in conditiile in care ei au toata baza de date si acces peste tot!!! Vad numele, domiciliile, CNP-urile persoanelor din contract – daca ceva nu corespunde inseamna ca undeva este o intentie de teapa!!!! Daca te acoperi cu 5 exemplare de contract… si cumparatorii sunt de rea credinta… care e faza??? tu ca ORGAN esti absolvit de vina in fata Curtii de conturi si a sefilor si iti pastrezi functia in continuare????
    Pai oricum contractele sunt doar semnate, adica exista o mazgalitura – de fapt 2 – pe o hartie… nu tu macar o stampila, nu tu o viza, nimic… pot sa fie fakeuri … de ce nu se cere Contract de VC LEGALIZAT!!!!! Mai fac si notarii un ban in plus!!!!
    Legalizat in 5 exemplare sa fie mai scump… nu copii!!!!
    Fratilor!!!!! voi ati auzit de cloud????? sau nori pe romaneste – cum prefera tatucul vostru sa zica!!! NUUUUU… Nu cu capul in nori prostilor!!! cu actele in NORI.
    EX: cand se face contractul de chioscurile de pe langa inmatriculari se si inregistreaza intr-o baza de date… se emit copiile contractului catre vanzator si cumparator si oricare dintre acestia merge la primarie… FUNCTIONARUL PUBLIC de acolo scaneaza codul de bare de pe contract si vede toate actele… FUNCTIONARUL PUBLIC de la ghiseul de inmatriculari scaneaza codul de bare si la fel vede tot… la RAR la fel… la inregistrarea pentru impozit a vehicolului la primaria de resedinta a cumparatorului la fel… CE ZICETI???? E SIMPLU???
    Si uite asa ramaneti in locatia actuala… nu mai aruncati bani de cladiri…care nici alea cica nu va ajung!!! FRATE… tu nu esti mutat, dar sti ca spatiul nou nu e conform!!!! CRETINI!!!!!

    • aaaa.scuze!!!!! la ei…primarie , stat… romanesc… toata lumea e de reacredinta!!!! numai ei sunt buni… de asta se fac atatea verificari si copii xerox…

  • Este jalnic ce se intampla.Directia de venituri are o multime de angajati,zeci de angajati ,nu cred ca acestia sunt ocupati in cele 8 ore de lucru 100%.Domnul Adrian poate da sarcini la 2,3 doamne din alte structuri din subordinea sa si rezolva problema ,nu este normal sa se lamenteze ca nu se poate .
    La A.J.F.P. BN (FISC) se poate ,iar la directia de venituri a primariei Bistrita NU?

  • Sa presupunem că înmatriculările auto ar fii in sarcina unei societăți private,sunt convins că ar fii mult mai eficient,tot cu același număr de angajați și același spațiu!Un director de instituție, indiferent care este aceea,ar trebui sa aibă o mentalitate de manager al unei societăți private și să încerce eficientizarea activității nu sa caute scuze angajaților!Nu am auzit până în prezent un manager al unei societăți private să caute scuze angajaților pentru neîndeplinirea obligațiilor fata de părți și nici angajații față clienți!De exemplu: cum ar fii angajații unei bănci sa se adreseze necorespunzător, clienților,pe motivul că în fiecare zi au cel puțin 150 de clienți și că la nu știu câți le trebuie credite, la alții schimb valutar,unii vor să plătească o rata,alții o factură,sau că nu au toate actele necesare etc.?In concluzie,domnilor directori,va trebuie mentalitate de manageri privați!!! Aceata este soluția și veți vedea contribuabili mulțumiți!

  • Noaptea minții , oameni buni.
    În secolul XXI, anul 2019 azi mâine, îți cer 5 (CINCI) copii ale unui act, plus o groază de alte chestii birocratice și cronofage, cu motivarea că așa e legea !
    Păi fraților oamenii fac legea, nu legea oamenii.
    Faceți demersuri, propuneți, dispuneți, solicitați, mișcați ceva, să se schimbe ce-i de schimbat.
    Într-un an se înmatriculează-radiază cca 500.000 de auto în țară.
    Numai contracte în 5 ex. sunt 2,5 milioane ???!!.
    O garnitură de bușteni din Bistrița Bârgăului în Bistrița.
    Chiar are administrația și guvernarea priorități mai mari decât interesul cetățeanului.
    Am ajuns să ne bucurăm mai mult de înmatricularea mașinii ca de cumpărarea ei.
    Și ne mai mirăm că pleacă lumea afară, (în Madagascar, Costa Rica sau mai pe-aproape, prin Serbia).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS