Actualitate

Cum merg lucrările pe axa Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului

Lucrările pe axa de transport str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului din Bistrița, realizate printr-un proiect cu bani europeni, au transformat zonele respective în șantiere.

Primarul Ioan Turc a prezentat stadiul lucrărilor:

”Împreună cu colegi din cadrul primăriei, am evaluat, din nou, în teren, situația șantierelor aferente proiectului de reconfigurare a axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului pentru verificarea stadiului și a calității lucrărilor.

Pe segmentul din axă de pe strada Gării, au fost realizate rețelele pluviale, de iluminat, de fibră optică și de preluare a apelor pluviale de la case. Aici, urmează să fie instalați stâlpii de iluminat, cameretele pentru rețelele de fibră optică și echipamentul de management al traficului, pentru ca, ulterior, să înceapă lucrările la structura drumului și pistele pentru cicliști. Totodată, trebuie rezolvată problema rețelelor de apă și canalizare, cuprinse în masterplan.

Pe segmentul de pe bulevardul Decebal, au fost realizate rețelele pluviale, de iluminat și de fibră optică și s-au finalizat lucrările la drum pe porțiunea Decebal-Crinilor la nivel de strat binder. Ca etapă următoare, vor fi instalați stâlpii de iluminat, cameretele pentru rețelele de fibră optică și sistemul de management al traficului.

În zona pasajului pietonal subteran, sunt în stadiu de execuție 57 de piloți de susținere, urmând să se lucreze la excavarea propriu-zisă a culoarului în condiții de siguranță. Lucrările de la pasajul subteran au fost temporizate ca urmare a unei sesizări pentru care Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus efectuarea unei expertize din care să rezulte dacă clădirile din proximitatea șantierului au fost sau nu afectate.

Pe segmentul de pe strada Andrei Mureșanu, au fost realizate, în cea mai mare parte, rețelele de iluminat și fibră optică, lucrările pentru rețelele de canalizare pluvială apropiindu-se de final.

Pe segmentul de pe strada Năsăudului, au fost realizate rețelele de iluminat și rețeaua de canalizare pluvială pe un sens, în cea mai mare parte. Lucrările vor fi finalizate până la mijlocul săptămânii viitoare, urmând ca, ulterior, ele să demareze și pe celălalt sens. Am solicitat constructorului ca lucrările să fie astfel coordonate încât disconfortul cetățenilor, în prezent unul major, să fie diminuat.

Îmbunătățirea vremii, dar și termenul de finalizare al proiectului, ne obligă la un ritm foarte susținut al activității pe șantiere”.

Lucrările în proiectul cu fonduri europene ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” (58,4 milioane lei, circa 12 milioane euro) constau în: realizarea de benzi dedicate transportului public, realizarea pistelor pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor, realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă, realizarea unui pasaj pietonal subteran pe B-dul Decebal în zona pieței, iluminat public cu sistem de telegestiune, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea de sisteme de monitorizare video. Capacități: stații de transport – 10, lungime piste bicicliști – 4.596 m, lungime trotuar – 4.435 m, lungime carosabil reabilitat – 2.347 m. Constructor este M.I.S. Grup.

10 comentarii

  • Pe Nasaudului ca si peste tot ar trebui ca dupa lucrarile finalizate in urma utilajului sa se faca curatenie, tasare, debarasare imediata! Nu lasat o strada intreaga ca dupa razboi!

    41
    • S-au îmbrăcat in verde și se prefac că muncesc de zor, că sunt interesați de problemele Bistriței…. În realitate…DEZASTRU peste tot în oraș. Doar poze pentru manipulare în rest bla, bla…
      Trebuia să-i dați la Turc și o ruletă, precum la pistele de biciclete, pe care a reușit să le facă varză.

      13
    • Asta ar trebui să facă săptămânal primarul, vizite în fiecare șantier. Toate acestea nu fac decât să grăbească ritmul lucrărilor și calitatea acestora. Niciun primar nu a început atâtea șantiere deodată și asta creează un disconfort pentru cetățeni. Sunt convins că la terminarea lor va crește simțitor calitatea vieții în orașul nostru.

      14
      14
  • Prindem pariu că, după finalizarea acestor lucrări care sunt în desfășurare și au viteza luminii, o să se spargă din nou anumite segmente din drum și trotuar pentru că s-a omis ceva?Ce zici domnule primar, te prinzi?

    28
  • Da, de acuma lucrarile vor merge cu viteza …. zero.
    Niste inspectori în constructii tocmai evalueaza structura de rezistenta a blocurilor de pe Decebal – alea deja crapate, acolo unde vor sa sape pentru pasaj.
    Daca aia dau negativ, atunci praful se alege de visul umed al primarului de a-si vedea ineptiile faurite în realitate.
    Si scapam de riscul de a avea vreodata metrou, ca nu stie nimeni ce imbecili ne mai rezerva viitorul.

    16
  • Circulă zvonul cum că s-au oprit săpăturile pentru că au dat de un zăcământ de petrol! A fost văzut în zonă un Duster inscripționat cu OMV ENERGY, și 4 tehnicieni cu salopete cu aceeași inscripție.

    4
    1
  • Cineva intreba cam ce salariu ia doamba . care sta numa la birou cu exceptia cand o scoate afara pe teren primaru…., cam 9000 de lei in mana, ca e ceva sefa. Multi sau putini, treaba sta tot pe loc.

  • Te referi la Gaurean cumva? El ar face cumva treaba buna? Ca altcineva de la primarie nu cred ca ar putea face sub nicio forma. Pana una alta, prost sa fii noroc sa ai. Iar treaba aia cu fondurile europene, la ce santiere avem, cred ca cineva ii ia de pomana.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS