Actualitate

Cum puteți primi Lumina Sfântă de la Ierusalim și Paștile. Ce puteți face la miezul nopții. Anunțul Bisericii

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Patriarhului României, a luat o serie de decizii privind slujbele de Florii, din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă.

Astfel, Pelerinajul de Florii se suspendă, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim va fi distribuită la cerere, de voluntari cu mască, mănuşi şi ecuson, în faţa locuinţelor, iar în noaptea de Înviere credincioşii cu candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal ”Hristos a înviat!” şi răspunsul ”Adevărat a înviat!”, fără a deranja alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare, a transmis Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care are mai multe recomandări referitoare inclusiv la desfăşurarea slujbelor şi avertizează că ”orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate”.

Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

”Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile şi mănăstirile vor proceda după cum urmează:

1. Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) și vor fi distribuite, de către voluntari, credincioșilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

2. În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârșește slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.

3. Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 22 martie 2020).

4. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

5. Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).

6. Pentru credincioșii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

7. Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.

8. Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericești prezenți, dar fără participarea credincioşilor mireni.

9. De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea Veniți de primiți lumină! şi cântarea Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat!, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.

10. La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

11. În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineața, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

12. Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.

13. Prezentele Îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie 2020 intitulate Noi măsuri privind slujbele și activitățile sociale bisericești.

14. Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege.

15. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ca starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală să înceteze cât mai curând!”.

4 comentarii

  • Stati acasa, nu va mai jucati cu focul. Vreti sa bagati si mai multi oameni in spital???? Stati acasa si lasati lumanarile.

    • Locuri speciale pentru Sf.Pasca!? Si cum a mergi ca este interdicție. Acest fapt nu este menționat în scris că acceptat de organele de miliție. Ma îndoiesc că cineva va aduce Pasca. E de stat în casă, ca să nu se de.a vină pe bieții oameni dacă vreunul devine bolnav sau este deja si nu știe. Este sunt imposibile. Nimeni nu a venit, nu am găsit ptr spovedanie si împărtășanie. Sunt povesti din București

    • da pe aeroport in Cluj, la supermarketurile lui Fritz, e ok sa fie multi, e derogare de la stapina Merkel, clovnul nostru face sluj, cu doamna lui, la izolare cu distanta de 1,5 ml intre ei.

  • Aceste reglementări, reguli, sunt de noaptea minții.
    Nici nu ai voie dar ai voie. Nu este nici cal, nici măgar, nici catâr.
    E o struțo-cămilă.
    Dumnezeu nu este habotnicie.
    Dumnezeu este înțelepciune, dragoste, iubire pentru aproapele tău, iertare, rugăciuni pentru dușmanii tăi cunoscuți sau necunoscuți.
    ”Iar înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, neîndoielnică și nefățarnică.” Iacov 3:17
    Fără nici o interpretare subiectivă, citim doar textul scris în Biblie conform spuselor lui Iacov(Iacob):
    Înțelepciunea cea de sus:
    1. este curată
    – coronavirusul, nu este curat. Este un virus – coronavirus, care nu este curat. Infectează, chinuie, omoară, produce durere celui care suferă și familiilor celor în cauză. Nu-i mai vezi, nu poți participa la înmormântare.
    2. este pașnică
    – nu este impulsivă – decizii, hotărâri, reglementări, care sfidează realitatea, sfidează numărul persoanelor care au murit în urma infestării cu acest coronavirus
    3. este îngăduitoare
    – Dumnezeu este îngăduitor, ne înțelege, ne iartă. Dumnezeu ne spune că trebuie să iertăm de 70 de ori câte 7. Dacă Dumnezeu ne spune nouă cum să iertăm, oare Dumnezeu nu ne iartă pe noi la fel? Dumnezeu ne iartă pe noi înmiit, mai multe de 70 ori câte 7
    4. este ascultătoare
    – Dumnezeu în înțelepciunea Sa, ne ascultă durerea, ne ascultă durerile, ne ascultă rugăciunile, ne vede suferințele, pricinuite de imposibilitatea de-a participa la Sfintele Rugăciuni făcute în Biserică
    5. este plină de milă
    – Dacă Dumnezeu a îngăduit să fim pedepsiți cu acest coronavirus, asta nu înseamnă că nu-I este milă de noi. Pentru răscumpărarea noastră, a îngăduit că Fiul Său Cel iubit, să fie Răstignit. Dar a îngăduit știind că doar așa ne poate răscumpăra pe noi oamenii. I-a fost milă de Fiul Său. Oare de noi nu-I este milă? Vede suferințele noastre, durerile noastre.
    6. este plină de roade bune
    – această pedeapsă cu care a îngăduit să fim pedepsiți este justificată de roadele cele bune care vor veni după ce vom înțelege lecțiile, învățăturile pe care Dumnezeu vrea să ni le spună prin această pacoste care s-a abătut asupra omenirii. Dumnezeu nu are ceva cu românii, cu ritualurile specifice perioadei Pascale, dacă luăm sau nu Paște, dacă luăm sau nu Lumină, dacă mergem sau nu la Biserică. Dumnezeu a pedepsit toți oamenii, toată omenirea. Credința noastră a românilor, stă doar în mersul firesc al Slujbelor Pascale din acest an? Dacă nu putem participa le Sfintele Rugăciuni din motive obiective, nu mai credem, nu ne mai putem exprima credința?
    7. este neîndoielnică
    – Dumnezeu nu se îndoiește de credința noastră. Cei care au luat aceste măsuri, se îndoiesc de credința lor în primul rând, punându-ne și pe noi într-o oală cu ei. Cei care suntem șovăielnici, îndoielnici în credință, suntem noi. Dumnezeu crede în credința noastră
    8. este nefățarnică
    – Înțelepciunea Lui Dumnezeu este nefățarnică. Este curată, pașnică, îngăduitoare, ascultătoare – ne ascultă suferința – , plină de milă, de roade bune, neîndoielnică. Aceste decizii luate sunt fățarnice, nu țin cont de realitatea din jur, de dragul de a-și demonstra, de-a ne demonstra nouă, sau cui or vrea să demonstreze că le pasă. Credința nu presupune sfidarea legilor lui Dumnezeu și ale naturii, care este tot creația Sa. Dumnezeu spune, iubește-ți aproapele. Păi care este dovada de iubire a aproapelui, când eu mă duc la Biserică fiind o posibilă sursă de răspândirea a coronavirusului. De unde știu eu, că nu sunt purtător. De unde știu eu, că una dintre persoanele cărui îi duc lumină, nu este purtătoare?
    ……………………………………………………………………………………
    Demagogie, tristă melodie.
    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Nu vreau să mă gândesc, nu vreau să fac nici o referire la aspectul financiar/venituri care pot fi generate de aceste îngăduiri permise.
    Sper că nu astea au fost presiunile care au stat la baza acestor hotărâri, permisiuni. Ar fi jalnic să pui mai presus de om, oameni, încasările parohiale.
    Reglementările nu sunt obligatorii. Ele specifică regulile după care se pot desfășura anumite procesiuni specifice Sărbătorilor Pascale.
    Preoții parohi responsabili față de ei, față de turma pe care o păstoresc, să aibă înțelepciunea de-a nu transforma Bisericile în centre de distribuție COVID-19.
    Nici să aplice dictonul: dacă doctorul nu te vindecă, eu te îngrop.
    Acestă încercare este pentru noi toți, inclusiv pentru Preoți.
    Vă pasă, sau nu vă pasă și cum vă pasă de noi oamenii?
    Puteți Bine-cuvânta de oriunde și pe oricine în situații deosebite. Așa cum la Liturghie, Bine-cuvântați și pe cei care din motive întemeiate, nu au putut participa.
    Ce alt motiv mai întemeiat decât posibila răspândire a MORȚII mai doriți?
    COVID-19 = MOARTE.
    Vreți să fiți cel cu coasa?
    Dacă ați avea pe cineva din familie răpus de acest nemernic coronavirus, ați mai ieși în public, ați mai îndemna oamenii să intre în contact unii cu alții?
    Concluzia acestor reglementări este că mai marii Bisericii, nu cred în puterea rugăciunilor pe care le fac.
    Eu cred în umila mea dorință și încercare de-a intra în împărăția lui Dumnezeu și voi aprinde lumina împreună cu familia acasă, voi lua Paști din vin și pâine pe care o să-L rog pe Dumnezeu să le Bine-cuvânteze cu Puterea Sa.
    Preoților, fiți Înțelepți!
    Spuneți-le oamenilor să stea acasă, să-și aprindă lumina din sufletele lor, Dumneavoastră urmând a vă ruga pentru fiecare dintre noi.
    Amin!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS