Actualitate

Cum s-a petrecut accidentul de la Prundu Bârgăului. Imagini cameră de supraveghere

Accidentul grav în care și-au pierdut viața în această dimineață doi tineri, unul din Tiha Bârgăului și o fată din Mureșenii Bârgăului, a fost surprins de o cameră de luat vederi.

Din imagini, se vede cum unul dintre autoturisme, la volanul căruia era un tânăr de 20 de ani care rula cu viteză mare dinspre Susenii Bârgăului și se îndrepta spre Tiha Bârgăului, a evitat razant, în curbă, un autoturism care circula din sens opus, însă șoferul a pierdut apoi controlul mașinii. Aceasta s-a izbit de un cap de pod și a ricoșat în autoturismul care circula din sens opus, condus de o fată de 20 de ani din Mureșenii Bârgăului. Impactul s-a produs imediat după sediul vechi al Primăriei Prundu Bârgăului, lângă piață. Scena accidentului de la minutul 0.47.

Poliția a transmis că fata de 20 de ani din Mureșenii Bârgăului, aflată la volanul mașinii care venea dinspre sens opus, și un pasager de 22 de ani, aflat în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani din Tiha, au decedat.

Șoferul care a produs accidentul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Se continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Etichete

11 comentarii

  • Cred c am mai zis o : în Romania,, tăiatul ” curbelor e unul din sporturile naționale .Păcat că au murit doi nevinovați în locul celui vinovat .

    79
    2
  • Un beemveu pentru ca nu a reusit sa depaseasca o coloana s a pus in spatele meu si mi a dat flesuri si tot el dupa ce m a depasit era suparat…cam asa se comporta un sofer de suv bmw de pe bargau!!!!

    66
    3
  • Incredibil ce viteza,ce inconstient! Soferul BMW pur si simplu s-a blocat la derapaj devenind inert.
    Nu se poate asa ceva sa te increzi ca BMW ofera securitate maxima la orice manevra aiurea.Nici cortina de airbeguri cu care se lauda BMW,nici sistemele de siguranta pe roti nu sunt cu NIMIC mai presus decat a celorlalte masini.

    20
    3
  • Păcat de fata aia care avea toată viața înainte… a fost în locul si la momentul nepotrivit, acolo i-a fost destinul.
    Iar cel care a fost în mașina din fața ei se poate duce să dea pomană la nevoiași că a avut noroc cât n-au unii într-o viață întreagă.
    Efectiv a trecut moartea razant pe lângă el.
    Iar despre tembelul care a provocat accidentul așteptăm să aflăm doar cât i-a fost alcoolemia…

    15
    1
  • Păcat de fata aia care avea toată viața înainte… a fost în locul si la momentul nepotrivit, acolo i-a fost destinul.
    Iar cel care a fost în mașina din fața ei se poate duce să dea pomană la nevoiași că a avut noroc cât n-au unii într-o viață întreagă.
    Efectiv a trecut moartea razant pe lângă el.
    Iar despre tembelul care a provocat accidentul așteptăm să aflăm doar cât i-a fost alcoolemia…

    3
    1
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Lae Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.