Actualitate

Cum să faci rost de 400.000 de euro. Rețeta unui președinte de asociație

Președintele unei asociații de crescători de animale din Valea Vinului a recunoscut în fața procurorilor anticorupție că a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) tabele și declarații false pentru a încasa subvenția pe ha de pășune. Suma încasată a fost de circa 390.000 euro, bani care ar fi trebuit să ajungă la crescătorii de animale. 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului P.G.A., la data faptelor președinte al unei asociații de crescători de animale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
  • fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2015 – 2021, inculpatul P.G.A., în calitatea menționată mai sus, ar fi depus și completat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente (tabele centralizatoare, declarații, etc.) în care ar fi fost consemnate date false, în scopul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate și de a obține în mod injust fonduri nerambursabile în cadrul schemelor de plată. Prin aceste demersuri, asociația condusă de inculpat ar fi obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.922.169 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

În prezența avocatului, inculpatul P.G.A. a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile, la Primăria comunei Rodna sau la Parohia ortodoxă Rodna, județul Bistrița-Năsăud, în condițiile stabilite de instanță.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției, au fost înaintate la Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză,” precizează comunicatul DNA. 

Conform unor surse este vorba despre Gherasim Alexandru P., președintele Asociației Crescătorilor de Taurine și Ovine Valea Vinului din Rodna

3 comentarii

  • Păi aceste asociații, cam toate, sunt doar o modalitate de sugere a banului – public până la urmă – pentru că în fapt totul este o cacialma: animale, evidențe, membri, etc. O minciună în falș !

    37
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS