Economie

Cum se pierd banii europeni. Azi păţania tinerilor fermieri!

Nu suntem capabili să absorbim banii europeni. E refrenul acestor zile în care nu ni se spune şi de ce. Un posibil răspuns vine de la cei care ar vrea să lucreze pământul ca tineri fermieri şi care au cerut bani pe Măsura 112 care le dădea dreptul să primească 25.000 de euro.

Un număr de 32 de tineri din judeţul Bistriţa-Năsăud care au mai puţin de 40 de ani au apelat la consultanţi ca să aibă proiecte eligibile. Au adunat acte din toate părţile şi au depus proiectele la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în speranţa că vor primi 25.000 de euro ca să înceapă o afacere în agricultură.

Vestea bună pentru ei a fost că proiectele au fost declarate eligibile şi au primit notificări în acest sens din partea APDRP. Li s-a spus ca, în termen de 30 de zile, să îşi înfiinţeze o structură juridică, PFA sau Întreprindere individuală, ca să poată semna contractele de finanţare. Zis şi făcut, numai că, după ce au investit şi în constituirea persoanei juridice au aflat că proiectele lor au fost depunctate fiindcă nu au depus la dosar cererea de aderare la o cooperativă sau asociaţie de profil, aceasta după ce au ataşat la dosar adeverinţa potrivit căreia fac parte dintr-o astfel de structură.

Lipsa de logică e strigătoare la cer. Cum poţi primi adeverinţă că faci parte dintr-o organizaţie din moment ce nu ai depus cerere să aderi la ea? Este absolut lipsit de sens, însă astfel de metode sunt des utilizate în cazul celor care vor să acceseze bani europeni. Li se cer diverse hârtii cum ar fi adeverinţe din partea unor instituţii în care să se arate că solicitantul nu are nevoie de niciun act din partea respectivei instituţii.

Disperaţi după ce au cheltuit o grămadă de bani cu întocmirea proiectelor şi colectarea de documente, respectiv cu înfiinţarea firmelor, tinerii sunt decişi să conteste depunctarea şi chiar să dea în judecată statul pentru că nu i-a informat în legătură cu obligaţia lor să depună un astfel de document la dosar.

Contactată în legătură cu acest subiect, Monica Miclea, şefa APDRP Bistriţa-Năsăud, a confirmat faptul că, în documentaţia cerută, nu apărea obligaţia ca solicitanţii să depună la dosar cererea de aderare la o organizaţie de profil.

„Cererea de aderare la o cooperativă sau asociaţie este prevăzută în Ghidul solicitantului, dar nu apare şi la lista de documente obligatorii. Dintre cei 32 care au primit notificări că au proiecte eligibile, doar 5 aveau şi cererea de aderare la o organizaţie, restul au fost depunctaţi după ce, la Bucureşti, s-a făcut o reevaluare a proiectelor. Nu ştim încă lista finală a celor care vor semna contractele de finanţare, dar cei nemulţumiţi fireşte că vor putea face contestaţii”, a declarat Monica Miclea. Ea nu a dorit să facă alte comentarii legate de schimbarea reguilor în timpul jocului.

Cert este că, în cazul în care au fost depunctaţi, tinerii nu mai pot depune alt proiecte pentru sesiunea din decembrie fiindcă au depăşit termenul de un an de când şi-au înfiinţat exploataţia.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.