Actualitate

Cum stă Bistrița-Năsăud la salarii, număr de angajați, investiții, cifră de afaceri, producție

Conform datelor prezentate de Direcția regională de Statistică, la sfârşitul lunii iunie 2016, efectivul salariaţilor din Bistrița-Năsăud era de 64.683 persoane, în creştere cu 200 faţă de luna anterioară şi cu 2.275 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3 %.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna iunie 2016 de 2.129 lei, cu 18,7% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 2,8% sub nivelul lunii precedente. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1.551 lei, cu 2,3% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 19,3% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent. Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 25,9%, respectiv 25,4% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii mai 2016 era de 3.905 persoane, în scădere cu 144 persoane faţă de luna anterioară şi cu 603 persoane mai mic faţă de acelaşi moment al anului 2015. Din numărul total al şomerilor 43,8% erau femei.

Numărul turiştilor sosiţi în judeţ în luna iunie 2016 a fost de 10.006, în creştere cu 1651 faţă de luna anterioară şi cu 1.629 faţă de luna corespunzătoare a anului precedent. Ponderea turiştilor cazaţi în unităţi de tip hotel a fost de 79,0%. Sejurul mediu în luna de referinţă a fost de 2,0 zile, cu 0,1 zile mai mare decât în luna anterioară şi cu 0,3 zile sub nivelul lunii corespunzătoare a anului precedent. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iunie 2016 a fost de 28,3% (hoteluri 32,1%; moteluri 40,9%; cabane 11,0%; pensiuni turistice 19,3%; pensiuni agroturistice 9,3%).

În trimestrul I 2016 volumul investiţiilor a crescut cu 162,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent. Investiţiile de natura construcţiilor au crescut cu 98,4%, cele concretizate în utilaje şi mijloace de transport au crescut cu 197,1% iar alte investiţii au crescut cu 217,6%. Numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna iunie 2016 a fost de 58, cu 3 mai puţine faţă de luna anterioară şi cu 12 sub nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent. În cursul primului trimestru al anului 2016 au fost finalizate un număr de 77 locuinţe, cu 108 mai puţine decât în trimestrul anterior şi cu 5 sub nivelul trimestrului corespunzător din anul trecut. Ponderea locuinţelor finalizate în mediul urban a fost de 62,3%.

Producţia industrială a judeţului a crescut în luna iunie 2016 cu 3,6% comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. Faţă de luna anterioară s-a înregistrat o creştere de 7,0%. În primul semestru al anului 2016, volumul producţiei industriale a crescut cu 9,2% comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent.

Dintre activităţile industriale reprezentative, comparativ cu luna iunie a anului precedent, cu creşteri semnificative se evidenţiază: fabricarea pieselor pentru autovehicule de transport rutier (+21,6%) şi fabricarea de maşini utilaje şi echipamente n.c.a. (+8,7%), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii (+8,1%). Scăderi mai importante, faţă de aceeaşi perioadă de referinţă, au înregistrat activităţile: prelucarea lemnului (-26,2%), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (-21,7%) şi fabricarea produselor textile (-18,9%). Faţă de luna anterioară, rezultate pozitive s-au înregistrat în industria alimentară (+27,9%), fabricarea echipamentelor electrice (+16,5%) şi industria construcţiilor metalice (+12,2%). Scăderi semnificative faţă de luna precedentă au înregistrat activităţile: prelucrarea lemnului, fabricarea articolelor din lemn şi plută (exclusiv mobilier) (-13,3%)şi industria metalurgică (-10,2%).

Cifra de afaceri realizată de agenţii economici cu activitate preponderent industrială a crescut în luna iunie 2016 cu 15,1% faţă de aceeaşi lună a anului anterior. Faţă de luna precedentă s-a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 17,1%. În perioada 1.01.2016-30.06.2016 s-a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 13,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Agenţii economici cu sediul în judeţ au realizat în luna aprilie 2016 exporturi în valoare de 72956 mii euro, cu 35,7% peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior şi cu 8,1% mai mari decât în luna precedentă. Din totalul valorii exporturilor, 57,4% este reprezentat de maşini, aparate şi echipamente electrice, urmând ca pondere (16,7%) materiile textile şi articolele din acestea, metalele comune şi articolele din acestea (7,3%), piesele şi subansamblele aferente mijloacelor de transport (6,9%).

Distribuţia pe principalele ţări partenere a exporturilor judeţului în perioada ianuarie-aprilie 2016 este următoarea: Germania (39,0%), Italia (20,1%), Ungaria (11,5%), Republica Moldova (5,8%).

În perioada ianuarie-aprilie 2016, volumul exporturilor realizate a fost de 259011 mii euro, cu 40883 euro (18,7%) mai mare comparativ cu primele patru luni ale anului 2015.

Volumul importurilor realizate de agenţii economici din judeţ a fost în luna aprilie 2016 de 53844 mii euro, cu 26,8% mai mare comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. Faţă de luna anterioară volumul importurilor a scăzut cu 11,5%. Ponderi mai importante în structura importului au deţinut: maşinile, aparatele şi echipamentele electrice (42,2%), materialele plastice, cauciucul şi articolele din acestea (18,8%); metalele comune şi articolele din acestea (16,0%), materiile textile şi
articolele din acestea (12,0%).

Repartiţia pe principalele ţări partenere a importurilor judeţului în perioada ianuarie-aprilie 2016 este următoarea: Germania (22,5%), Ungaria (12,3%), Italia (12,1%), China (9,8%), Turcia (6,6%) şi Republica Moldova (6,6%).

În perioada ianuarie-aprilie 2016 s-au realizat importuri în valoare de 222310 mii euro, în creştere cu 46021 mii euro (26,1%) faţă de perioada ianuarie-aprilie a anului 2015.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS