Actualitate

”Cunosc valorile Bistriței?”: Record de participanți la concurs. Finala, în 12 octombrie

Asociația Bistrița Civică organizează în această perioadă concursul ”Cunosc valorile Bistriței?”, adresat elevilor de gimnaziu și organizat pe două grupe de vârstă: clasele V-VI și VII-VIII.

”Pentru a construi viitorul trebuie să cunoști valorile trecutului! Scopul acestui concurs este de a implica elevii orașului în viața comunității, temele fiind în strânsă legătură cu viața în comunitate. Elevii trebuie să studieze lucrări din afara programei școlare, disponibile la Biblioteca Județeană sau la Muzeul Județean. Astfel, elevii vor cunoaște valorile vechiului nostru burg, pe care îl vor îndrăgi mai mult și, cu siguranță, vor participa mai activ la viața comunității în viitor. Concursul își propune să contribuie la consolidarea conștiinței civice de apartenență la o comunitate cu istorie foarte bogată, stârnind dorința de a contribui la dezvoltarea orașului, de a-l plasa între orașele de frunte din Transilvania și din întreaga țară, să redevină „cetatea”vestită din nord-estul Transilvaniei”, precizează organizatorii.

Deoarece obiectivul principal al finanțărilor nerambursabile din anul 2017 este „Dinamizarea Târgului Mare al Bistriței”, ediția concursului din 2017 va fi dedicată acestui obiectiv. Multe dintre întrebările din cadrul concursului vor fi axate pe istoria Târgului Mare al Bistriței; ca o noutate față de edițiile precedente, în ediția din acest an echipele concurente vor prezenta o lucrare eseu/prezentare multimedia „Târgul Mare al Bistriței văzut prin ochii copiilor din secolul XXI”.

Concursul se adresează elevilor din ciclul gimnazial din toate școlile municipiului Bistrița. Echipele vor fi alcătuite din 3 elevi. Nu este obligatoriu să fie colegi de clasă sau de la aceeași școală. Concursul din acest an va fi organizat pe două grupe de vârstă: Clasele V-VI; Clasele VII-VIII.

În 5 octombrie se desfășoară preselecția, fiind un record de participanți: 90 de elevi, 30 de echipe. Preselecția are loc la Muzeul Județean, ora 16.00 pentru clasele V-VI și ora 17.30 pentru clasele VII-VIII. Pentru finala din 12 octombrie se califică primele 10 echipe de la fiecare grupă de vârstă.

În faza preliminară vor fi adresate 10 întrebări sistem test grilă pentru a selecționa primele 10 echipe care vor participa la finală.

În finală vor fi două seturi a câte 10 întrebări, unul în sistem test grilă, ultimele cu răspunsuri libere. În caz de egalitate, vor fi adresate întrebări de departajare, până când se poate stabili clasamentul primelor trei echipe.

Juriul concursului va nota răspunsurile concurenților, pentru fiecare răspuns acordând o notă între 0 și 10. În funcție de nota finală obținută de fiecare echipă și celelalte două criterii de stabilire a punctajului, se va întocmi clasamentul final la fiecare dintre cele două categorii de vârstă.

Punctajul atât la preselecție cât și la faza finală va fi calculat astfel: Participarea la simpozionul „Istoria Târgului Mare al Bistriței” – 0,5 puncte, Eseu sau prezentare multimedia multimedia „Târgul Mare al Bistriței văzut prin ochii copiilor din secolul XXI” – 3 puncte, Răspunsuri la întrebări – 6,5 puncte.

La fiecare categorie de vârstă se vor acorda câte trei premii I, II și III. Astfel, fiecare concurent din echipele câștigătoare ale premiului I vor primi câte 500 lei, cei ce ocupă locul doi vor primi un premiu de 400 lei fiecare component al echipei, iar cei ce se clasează pe locul III vor primi un premiu de câte 300 lei fiecare. Primii 90 concurenți vor primi un tricou, o șapcă și o broșură „Istoria Târgului Mare al Bistriței” pentru participarea la concurs.

Bibiliografie:

Manual „Cultură și civilizație la Bistrița” – Corneliu Gaiu, Vasile Duda, Gunther Klein
Topografia monumentelor din municipiul Bistrița – Corneliu Gaiu, Vasile Duda
Cetatea Bistriței – Editura Accent, 2009 – Corneliu Gaiu, Vasile Duda
Mănăstirile Bistriței – Editura 2011 – Corneliu Gaiu, Vasile Duda
Sugălete Ansamblul urban medieval – Editura Accent – 2011 – Corneliu Gaiu, Vasile Duda
Petru Rareș și bistrițenii – Editura Presa Universitară Clujeană – 2016 – Coordonator M.G. Buta
Poetul Andrei Mureșanu în memoria contemporanilor – Editura Presa Universitară Clujeană – 2016 – Coordonator M.G. Buta
Secția de istorie a Muzeului Județean
„Istoria Târgului Mare al Bistriței” autor Cornel Gaiu 2016

Proiectul este cofinanțat din bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2017.

Aici mai multe detalii.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS