Actualitate Recomandări

Cuplurile longevive din Bistrița, premiate de primarul Crețu (FOTO)

Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, primarul Ovidiu Crețu a premiat cu diplome și bani 42 de cupluri care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsnicie.

”Este sărbătoarea cuplurilor de aur din municipiul Bistrița. Suntem onorați ca în fiecare an, în jurul datei de 1 octombrie, Ziua persoanelor vârstnice, să îi cinstim pe cei care au longevitate în familie, cuplurile care depășit cel puțin nunta de aur. Facem acest lucru începând din anul 2009, împreună cu Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice, președinte Gheorghe Sabău”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

1 cupluri longevive 15 2 cupluri longevive 15 3 cupluri longevive 15 4 cupluri longevive 15

Edilul le-a transmis apoi pensionarilor: ”Un cuvânt de mulțumire pentru ce ați făcut în Bistrița și pentru ceea ce ne-ați lăsat moștenire. Acest oraș nu a fost construit de alții din afară, ci de cei vechi care nu mai sunt, apoi de alții, apoi de noi și vor urma și alții. Vă suprapuneți peste o perioadă de dezvoltare extraordinară a orașului, chiar dacă în condiții extrem de grele, și mă refer la perioada anilor 60-90 când orașul s-a dezvoltat foarte mult, devenind reședință de județ, cu zona industrială, cu cartierele de blocuri. A venit perioada postecembristă cu continuarea dezvoltării, dar pe alte baze, și spun că orașul continuă să se dezvolte și astăzi cu proiecte frumoase, cu finanțări europene. La baza tuturor stă însă omul, cel care a lucrat în fabrică, la catedră, în spital sau în birourile administrației, omul care sfințește locul și dvs. ați sfințit un loc frumos. Ne străduim să nu vă facem de rușine și să ducem mai departe aceste lucruri. Viață lungă și să vă bucurați în continuare de ce se realizează în orașul nostru!”.

5 cupluri longevive 15 6 petrecere varstnici 15 7 petrecere varstnici 15 8 petrecere varstnici 15

Cele mai longevive cupluri premiate au fost Ioana și Vasile Mihalca – 65 de ani de căsătorie, Elvira și Arpad Csegezi – 60 de ani de căsătorie, Sabina și Nicolae Nițulescu – 55 de ani de căsătorie, Maria și Iacob Mărgineanu – 55 de ani de căsătorie, Rachila și Ioan Huzmezan – 52 de ani de căsătorie, restul având 50 de ani de căsnicie.

Circa 200 de pensionari au fost invitați la petrecerea organizată pentru ei de municipalitate la Restaurant Flamingo. Pentru vârstnici a fost pregătită o masă festivă, programul artistic fiind susținut de Orchestra Centrului Cultural Municipal, Ansamblul ”Cununa de pe Someș”, dar și de soprana Bianca Ionescu și interpretul Viorel Rus.

9 petrecere varstnici 15 10 petrecere varstnici 15 11 petrecere varstnici 15 12 petrecere varstnici 15

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS