Politică

Dan Moldovan: ”Oltean a fost operat de broscoi şi probabil că e în convalescenţă”

Preşedintele PSD Năsăud, Dan Moldovan, care este şi vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, a declarat că „tăcerea” din tabăra PDL poate fi explicată prina ceea că liderul organizaţiei, Ioan Oltean a fost „operat de broscoi” şi probabil că e „în convalescenţă”.

Dan Moldovan a spus marţi într-o conferinţă de presă că, în opinia lui, necesitatea ca mai mult de 50% din populaţie să se prezinte la vot pentru ca referendumul să fie validat,  este o „chestiune impusă”.

„Doar un singur stat din CE mai are o astfel de prevedere. Nu e ceva care ţine de votul liber exprimat. Prevederea acestea vine să instituie un fel de obligativitate a votului”, a spus Moldovan.

În opinia sa, faptul că USL acceptat transpunerea acestei prevederi, este o dovadă că „îi pasă de interesul naţional” şi că acesta nu este unul declarativ, aşa cum face PDL.

În ceea ce priveşte campania electorală pe care o face USL, Dan Moldovan a spus că aceasta se va concretiza în afişaj şi în organizarea unor evenimente în oraşele judeţului în care oamenii să fie îndemnaţi să meargă la vot şi să se exprime pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Astfel, în 24 iulie va fi un eveniment la Năsăud, în 25 iulie la Beclean, în 26 iulie la Sîngeorz-Băi şi în 27 iulie la Bistriţa. Este vorba, în esenţă, de mitinguri, urmate de concerte în special cu cântăreţi de muzică populară. Nu este exclus însă să vedem şi trupe de muzică pop, rock sau dance.

Întrebat dacă are informaţii legate de acţiunile PDL, Dan Moldovan a spus că nu a văzut nicio mişcare nici măcar la Năsăud, colegiul deputatului Ioan Oltean.

„Aparent este linişte. Dânşii au alt mod de a face campanie. Încep cu o campanie subversivă şi, în ultima săptămână, intră foarte puternic în acţiune. Deocamdată e linişte. Reducerea la tăcere a lui Ioan Oltean cred că are legătură şi cu întâmplările de la ultimul congres al PDL în care şi-a pierdut calitatea de secretar general sau prim-secretar. A fost operat de broscoi şi probabil că e în convalescenţă. Cred că e în traumă post-operatorie”, a sus Dan Moldovan.

Întrebat dacă PDL pregăteşte iar „produse”, preşedintele PSD Năsăud a spus că, din 2001, de când face politică, nu a participat la nicio campanie în care PD şi apoi PDL „să nu pregătească ceva”.

„Nu am avut niciodată surprize din acest punct de vedere. Întotdeauna au existat în spatele campaniilor PDL şi astfel de acţiuni (de pregătit „produse” –n.r.)”, a spus Dan Moldovan.

Ela  spus că, în ciuda acestora, el speră că lumea va participa la vot şi va pune ştampila pe DA pentru ac „Traian Băsescu” să plece.

„Sper ca, în 29 iulie, populaţia României să înţeleagă că are dreptul de a participa la vot şi că are şi opbligaţia de a face acest lucru şi că interesul tuturor, şi al nostru, ca politicieni, şi al tuturor este ca lucrurile să reintre în normal în România. Lucrurile vor intra în norma când Traian Băsescu va fi trimis la locul său, adică să nu se mai autointituleze şeful statului şi să se erijeze în persoana care ştie totul şi e deţinătoare adevărului absolut”, a spus Moldovan.

Cristiana Sabău

4 comentarii

  • Dacă ne respectăm unii pe alţii, dacă ne pasă de NOI şi de imaginea noastră în Europa, trebuie să mergem la vot pentru a arăta că NOI suntem deasupra Curţii Constituţionale, deasupra politicienilor (n-am nimic cu unii dintre ei, nu se poate fără ei)!!!

  • d-le moldovan ce va mai place sa va laudati acum ca sunteti la putere,dar d-voastra din cate stim nu prea ati avut reusite la electoratul nasaudean ,asa ca……..mai lasati-ne

    • Stai Nanuta acasa ca probabil nu ai copii, nu astepti nimic bun de la viitor, ori te bate gandul sa spui Pa Romania! Atunci nani!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.