Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat că la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe care îl conduce se lucrează intens la schimbarea legii locuirii în aşa fel încât să se faciliteze vânzare locuinţelor ANL către cei care stau cu chirie în ele şi să se poată ridica altele noi.
„Lucrăm la proiectele legate de locuirea socială. Încercăm să schimbăm legile şi să accelerăm construcţia de locuinţe ANL pentru tineri şi în zona socială. Cred că este un lucru bun că locuinţele sunt vândute celor care le ocupă. Problema este, în unele locuri, că preţurile sunt destul de mari. E un coeficient foarte mare la Bucureşti, de exemplu, dar şi în alte locuri. Sunt legi date mai demult, dar încercăm acum să optimizăm nivelele. (…) Eu am dat indicaţii legate de faptul că e nevoie să ne uităm foarte atent la posibilităţile celor care vor cumpăra, dar şi atunci când e vorba de chirie. Aceasta însă nu se stabileşte de către ministerul pe care îl conduc eu, ci pe plan local. Sper că autorităţile vor înţelege că este nevoie să pună chirii normale, uitându-se la situaţia celor care le ocupă pentru că cei care plătesc o chirie este clar că nu au venituri extraordinare”, a declarat Vasile Dâncu.
El a adăugat: ”Cred că va începe de anul acesta o nouă etapă în ceea ce priveşte vânzarea locuinţelor ANL. Ştiu că lucrăm la câteva acte normative legate de corectarea celorlalte şi sper să fie destul de bine stabilite aşa încât să obţinem un optim social pentru că aceasta este problema noastră. Cred că le vom vinde încă de anul acesta. Noi am început să lucrăm la norme şi sper să obţinem un optim social care să-i sprijine pe cei tineri”.
Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice a publicat la începutul lunii decembrie 2015 proiectul de Hotãrâre a Guvernului pentru modificarea si completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 962/2001.
Specialiştii care au lecturat documentul au arătat că actualii chiriaşi ANL ar urma să plătească chirii mai mari, însă, dacă vor să-şi cumpere locuinţele vor plăti mai puţin pentru cele din Bistriţa comparativ cu cele din Bucureşti sau Cluj.
Le vor cumpara doar daca i veti obliga.altfel la 500 pe mp……nici o sansa.nu mai sint giste de jumulit….haaa..haaa…hhaaaaa…! Auzi ca lucreaza la proiecte si legi….haaaa..haaaa….! Vad ca incepe bine saptamina cu astia de la ……