Politică

Daniel Buda: Vocea fermierilor în Parlamentul European

Daniel Buda reprezintă vocea cetățenilor români în Parlamentul European încă din anul 2014. În ceea ce privește afilierea politică, acesta este membru al Partidul Național Liberal (PNL), iar la nivel european face parte din Grupul Partidului European (PPE). Vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și membru supleant în Comisia pentru Dezvoltarea Regională și Comisia pentru Afaceri Juridice.

Prin activitatea sa, Daniel Buda a câștigat simpatia cetățenilor români care apreciază activitatea sa politică de la nivel european, reușind totodată să fie un actor relevant atât la nivelul Parlamentului European, cât și în relația interinstituțională cu Comisia Europeană.

Datorită convingerilor sale legate de dezvoltarea agriculturii din România, acesta a susținut și susține în continuare drepturile fermierilor români. Fie că vorbim de creșterea subvențiilor, de accesul la terenuri sau de sprijinirea noii generații de fermieri, acesta este convins că doar prin eforturi conjugate la nivel european și național, agricultura europeană poate să devină rezilientă și să aibă un viitor. De altfel, un sector agricol durabil la nivelul european și implicit în România este un obiectiv major al acestuia în Parlamentul European.


În contextul geopolitic actual, ținând seama de multiplele provocări generate de secetă, inflație, războiul din Ucraina ori criza energetică, acesta a susținut în nenumărate rânduri nevoia de a avea „fresh money” în agricultură. Dincolo de banii alocați prin PAC, astfel încât fermierii să poată să facă față noilor provocări, acesta a subliniat, în nenumărate rânduri, că nu poți să impui fermierilor să facă mai mult cu bani mai puțini.

De-a lungul celor două mandate ale sale, Daniel Buda, nu s-a implicat doar în susținerea fermierilor, ci s-a implicat și în probleme ce țin de dezvoltarea regională. Aceasta a realizat un raport din proprie inițiativă privind Inversarea tendințelor demografice din regiunile UE, prin intermediul căruia a conturat provocările curente cu care se confruntă autoritățile regionale și locale. Mai mult, Daniel Buda atrage atenția că dinamica demografică actuală are implicații asupra coeziunii sociale, economice și teritoriale, astfel încât investițiile UE ajung uneori să fie nesustenabile, adâncindu-se decalajul dintre regiunile mai dezvoltate și cele mai sărace.

În cadrul proiectelor de aviz privind „Noul cadru de mobilitate urbană a Uniunii Europene” și „Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (reformare)”, Daniel Buda a fost numit raportor din partea Grupului Popular European. Daniel Buda a negociat de asemenea în numele PPEDirectiva de raportare a durabilității corporative (CSRD). Acest acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Comisie nu reprezintă doar un succes al grupului PPE, ci un succes al tuturor IMM-urilor: „Am reușit să evităm o birocrație stufoasă pentru toate companiile europene”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS