Actualitate

Daniel Suciu: Un exercițiu de imagine al președintelui

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis că o delegație a social-democraților va merge la consultările iniţiate de preşedintele României Klaus Iohannis pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei.

”Este un exerciţiu de imagine al preşedintelui, e o părere personală, sunt convins că aşa şi este şi aşa se va şi dovedi”, a declarat liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Daniel Suciu.

El a adăugat că PSD va avea o poziție comună cu ALDE.

Preşedintele României Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor partidelor parlamentare, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei.  Consultările încep miercuri la ora 15.00 şi vor dura câte 30 de minute pentru fiecarea formaţiune. Primii invitaţi sunt reprezentanţii PSD, urmaţi de cei ai ALDE, PNL, USR, UDMR, PMP şi de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

În ziua în care a invitat partidele la consultări, preşedintele Iohannis afirma că independenţa justiţiei române este pusă la grea încercare, preşedintele precizând că sunt tot mai frecvente atacurile la adresa justiţiei din partea unor politicieni lipsiţi de integritate şi, în aceste condiţii, moralitatea şi profesionalismul magistraţilor devin esenţiale în apărarea şi menţinerea încrederii cetăţenilor în justiţie. Klaus Iohannis a spus, după opinia critică a Comisiei de la Veneţia privind codurile penale şi legile justiţiei, că ministrul Justiţiei şi-a compromis definitiv credibilitatea acesta fiind un motiv întemeiat pentru a-şi prezenta demisia din funcţie.

8 comentarii

  • Imaginea presedintelui este si imaginea mea si a inca 7 milioane de votanti, pe cand parerea ta este expresia a cel mult 25 de mii de votanti. Asa ca voi astia, care pritr-o minune sau alta ajungeti vremelnic unde ajungeti, faceti bine si invatati doua lucruri esentiale: sa ganditi si sa vorbiti, dar penrtu asta trebuie un minim bagaj de cunostiinte si un grad de cultura, lucruri pe care multii din alesii nostrii sau din cei numiti pe functii nu le au. La unii lipsesc cu desavarsire.

    • Din cei 7 milioane nu stiu daca acum au ramas 3. Iohannis a castigat alegerile prezidențiale cu un discurs in care promitea multe. Din acele promisiuni acum dupa patru ani de mandat constatam ca nu a respectat nici macar una. Dupa patru ani constatam ca ne-a păcălit. Cel putin pe mine a reusit! Dar mi-am promis mie ca nu o sa-i mai dau sansa asta jnca o data!

    • Ptr. Rabinul: Bine ca Dranea si acolitii lui au facut ce au promis. Este singurul partid din 90 incoace care in programul de guvernare nu pomeneste nimic de lupta inpotriva coruptiei si alte multe promisiuni din campanie de care nu mai se aude nimic si iti mai dau o veste, care sigur te va bucura, la urmatoarele alegeri tot Johannis va iesi presedinte, asa ca ciocu mic.

  • Se spune că Iohannis nu are copii. Nu-i adevărat. De câțiva ani încoace toți românii suntem copiii lui Iohannis. Ar trebui să fim foarte mândri de asta, în fiecare zi, chiar la PSD Bistrița. Suciule, încearcă și tu puțin pentru că merită.

  • Sucilă, presa centrală scria că tu ești șeful unei comisii care strânge dovezi pentru a-l acuza pe Iohannis de înaltă trădare națională. Să nu-mi spui că te-ai sucit, așa cum ți-e felul. Aude Caragiale, Dănuță, om sucit și să te ții. În rest, pace ție, sucitorule!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ecologistul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS