Politică

Daniel Suciu: Îi solicităm lui Ioan Oltean să le ceară oamenilor să vină la vot

Consilierul judeţean PSD Daniel Suciu a declarat că misiunea USL în campania electorală pentru referendum este să cheme oamenii la vot şi să le reamintească acestora ce a făcut Traian Băsescu. ”Vă place cum arată România lui Traian Băsescu?”, este ”tematica simplă” a referendumului, potrivit vicepreşedintelui PNL Bistriţa-Năsăud, Dorin Dobra.

”A început o nouă bătălie pe care o dă USL. Înainte de a fi o bătălie politică este pentru noi un test de responsabilitate. Noi, ca şi construcţie politică, suntem datori şi responsabili să chemăm oamenii la vot şi facem aceeaşi provocare şi către colegii care azi îl apără pe Traian Băsescu şi să ceară oamenilor să iasă la vot, în frunte cu Traian Băsescu, cu preşedinţii PDL din judeţe. Îi solicităm şi lui Ioan Oltean să le ceară oamenilor să vină la vot. România şi Europa aşteaptă legitimitate după acest referendum. Vom face tot posibilul să-i convingem pe oameni să iasă la vot şi să voteze ”da”, pentru că România lui Traian Băsescu arată foarte rău, pentru că acest om a jignit şi umilit toate categoriile sociale, pentru că România în care scandalul e în prim plan trebuie să fie altfel. Sunt convins că oamenii s-au săturat de Traian Băsescu şi tot la fel de convins sunt că Ioan Oltean, Băsescu, PDL, le vor cere oamenilor să stea acasă”, a spus Suciu (foto) într-o conferinţă de presă.

Vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud a afirmat că ”toată clica şi camarila PDL au făcut foarte mult rău României”. ”Au ieşit în Europa şi au minţit, au făcut rău ţării. Europa aşteaptă ca acest referendum să fie legitim. Traian Băsescu şi PDL vor să se ascundă după prezenţa la vot, vor ca referendumul să nu fie validat. Românii vor vota ”da” la referendum. Le cerem şi adepţilor lui Băsescu să vină la vot, pragul de 50 la sută este şi aşteptarea partenerilor PSD şi PDL din Europa. Ne vom lupta să-i convingem pe oameni să iasă la vot. Ioan Oltean spunea cu jumătate de gură că va vota împotrivă. Îi aştept pe cei de la PDL să le ceară simpatizanţilor lui Băsescu să meargă la vot şi să voteze ”nu”, e dreptul lor. Ştim cum au trăit românii cu Traian Băsescu, singurul judecător absolut este electoratul. Misiunea noastră e să le reamintim oamenilor ce a făcut Băsescu, cum li s-au tăiat salariile şi pensiile, cum el a fost protectorul PDL, că în timp ce ei sărăceau camarila portocalie prospera, că acela care face azi apel la cinste este cel mai necinstit şi fricos politician din România. Traian Băsescu ştie că va pierde şi îi este frică. Este cel mai mincinos politician şi printre cei mai bogaţi, dar el ni se prezintă drept cinstit”, a comentat el.

Consilierul judeţean PSD a precizat că USL va avea o campanie electorală amplă în judeţ: ”Echipa judeţeană de campanie va merge în fiecare casă, în fiecare comună. Vrem odată pentru totdeauna să lămurim grava criză politică din România. Bistriţenii trebuie să iasă la vot, în mâna lor este clarificarea situaţiei”.

La rândul său, vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Dorin Dobra, a declarat că e profund dezamăgit de ţara creată de Traian Băsescu.

”Avem mesaje pe care dorim să le transmitem populaţiei. Românii au opinii şi nimeni nu are dreptul să le interzică să le exprime. Tematica acestui referendum nu e nici juridică, nici politică dacă vreţi, tematica e una simplă: vă place cum arată România lui Traian Băsescu? În 29 iulie nimeni nu stă acasă. Nu ne cere cvorum de 50 la sută nici comisia de la Veneţia, nici legile în vigoare, dar nu asta ne e miza. 50 la sută vor fi făcuţi, n-avem o problemă cu asta, ci cu legitimarea sau delegitimarea unui preşedinte al unei ţări triste. Cu ”da” a început cariera prezidenţială a lui Băsescu, cu ”da” se şi termină. Vă vorbeşte un om care acum opt ani a lucrat pentru Traian Băsescu şi care azi e profund dezamăgit de ţara pe care acesta a creat-o. Am un singur mesaj acum: unui conducător suprem al unei ţări nu i se răspunde de către un cetăţean decât cu ”da”. Preşedintele ţării n-are dreptul să fie refuzat, iar noi îi spunem ”da” în 29 iulie”, a spus Dobra.

5 comentarii

  • Ma, Suciulica, da destept mai esti? Incercati voi sa convingeti toata Europa ca aveti dreptate…nu numai ca asa te-o fii facut X….ce sa-i faci….De ce nu a reusit Ponta al tau sa spuna adevarul daca aia au spus minciuni….Si tu crezi ca nemtii sunt fraierii de romani pe care ii duceti cu presul din 1989? Mai lasati aberatiile si spuneti si ceva pertinent ! Apropo….mai aveti ce vinde? Ca din 1990 ati tot vandut tara asta…de asta vreti puterea?

  • …citez din tovarasul presedinte interimar: ” legile Romaniei se fac in Romania” ( tovarase Ponta, asa se citeaza!); acum, chiar nu stiu pe cine citez, dar sunt convins ca regulile de functionare a Romaniei in Uniunea Europeana nu se fac la Bucuresti cu certitudine.
    Azi aflu, io, cetatean provenind din Bistrita, roman si european, vremelnic plecat sa-mi castig painea intr-o alta tara ca, desi stiu ce voi vota, nu prea cred ca voi avea unde vota, pentru ca tovarasii tocmai au redus cu 80% numarul de sectii de vot din strainatate.
    Cu siguranta, mai mult de 100 de km. nu sunt dispus sa parcurg ca sa-mi dau cu parerea despre ceea ce se intampla in tara mea. Dar, ca sa-mi radicalizez si eu pozitia, voi incerca sa mi-i aduc alaturi pe cei dragi mie, si sa incerc sa rup legaturile financiare cu tara, pana la momentul in care se va putea respira cat de cat un aer putin mai democratic, neincarcat de ura si de prostie.
    Si, din pacate sau din fericire, habar n-am, nu sunt singurul care gandeste astfel.
    In alta ordine de idei, citind afirmatiiile acestui neica nimeni, pot sa-i transmit ca, p-acilea, pe la Europenica, nimeni nu poate manipula opiniile atat de abil intr-un sens sau altul, astia nu-s atat de slabi de inger incat sa se inflameze cand o parte urla mai tare decat cealalta. Parca mi-amintesc ca, pe la inceput de an se organiza la Bruxelles o reuniune provocata de USL despre ce mare-i dictatura in Romanica si cum nu se mai poate trai cu dictatorul Basescu. Nici un lider important de la nivelul UE nu s-a sesizat de aceasta reuniune. De ce? Pentru ca era doar o gluma buna. Acum situatiunea s-a schimbat… si, dintr-o prostie, Romania si-a reactivat dusmanii, pe acei politicieni ce nu cred in destinul european al Romaniei, pentru ca nu era suficient de pregatita sa adere la un spatiu de valori comune, din care politicienii romani sa se aleaga doar cu drepturile, ignorand obligatiile.
    Ca sa inchei, apelez la un vers cantat de Cristi Minculescu si al sau Iris, parca, si citez tovarase Ponta: ” Nu mai e mult, mai e un pic / Pana la marele nimic”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS