Politică

Daniel Suciu: La apusul carierei, Ioan Oltean vede în jur doar broscoi, bolnavi şi drogaţi

Vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Daniel Suciu, spune că Ioan Oltean, începând cu ”celebrul broscoi pe care l-a tot plimbat prin gâtlej”, ”face dovada unei involuţii, a unei frustrări pe care nu o mai poate controla” şi îi transmite ”să mediteze asupra grosolăniei limbajului” şi că ”există specialişti pentru controlul furiei”: ”Din păcate, noi nu îl putem ajuta cu nimic”.

”Mai uşor cu pianul pe scări, domnule Ioan Oltean”, se numeşte mesajul transmis lui Ioan Oltean de Daniel Suciu.

”Un om elegant, aşa cum se pretinde tot timpul preşedintele Ioan Oltean, ar trebui să aibă proprietatea termenilor. Oricâtă frustrare ar aduna domnia sa, din cauza pierderii puterii, acest lucru nu îi dă dreptul să folosească termenii pe care cu generozitate maladivă i-a folosit în conferinţa de presa de astăzi. Ştiam de mult apetenţa domniei sale pentru cuvinte tari, pentru a ieşi în evidenţă, însă prin comparaţia actualilor guvernanţi cu nişte drogaţi a întrecut orice măsură. De la celebrul broscoi pe care l-a tot plimbat prin gâtlej, trecând prin a-i face pe edilii bistriţeni handicapaţi, domnul Ioan Oltean face dovada unei involuţii, a unei frustrări pe care nu o mai poate controla”, a spus deputatul PSD.

Suciu îi transmite liderului PDL Bistriţa-Năsăud că există specialişti în controlul furiei: ”Pare-se că, la apusul carierei, domnul Ioan Oltean vede doar bolnavi în jurul domniei sale, broscoi şi drogaţi. Până la urmă, e o chestiune de bucătărie internă, nu avem de unde să ştim ce se întâmplă în partidul domniei sale de îi provoacă asemenea reacţii în exterior. Nu îi cerem să se cenzureze, pentru că îşi face doar deservicii, dar măcar să mediteze asupra grosolăniei limbajului. Din păcate, nu îl putem ajuta cu nimic, putem doar să deplângem derapajele de limbaj pe care le repetă din ce în ce mai des. În măsura în care crede că are o problemă, există specialişti pentru controlul furiei”.

6 comentarii

  • Mai Danut . Cine iti face articolele ? Nu esti deloc obisnuit cu exprimari de bun simt !
    Asa ca nu face pe discipolul sau specialist in arta limbajului si comunicarii ca nu este cazul .
    Era mai interesant pentru noi daca ne-ai fi spus ce tampenii mai urmeaza sa faceti in urmatoarea perioada PSD-USD .Ca USL am inteles ce prioritati a avut : Furtul , salarii mari la sotii , prieteni , rude de la buget , privatizari dubioase cu spagi , scaparea coruptiilor din USL prin legea amnistiei , schimbari de subosrdonari in institutii ca sa incepeti marea coruptie nationala .
    Este cat se poate de adevarat ca in campanie electorala ne-ati spus multe lucruri care le veti face pentru noi cetatenii .
    In realitatea ati facut pentru voi coruptii PSD-USD -USL -PC si alte abrevieri cu scop de deruta .
    Ne spui si cum ai votat pentru colegul tau corupt Cozma ? De ce ? Pentru acest lucru te-am trimis in Parlament sa ne reprezinti ? Sa-i aperi pe corupti si hoti ? Rusine d-le deputat ! Si vi acum sa faci analize de exprimare ! Analize de incompetente nu credeti ca ar trebui sa vi le faceti ?

  • la debutul carierei tale ma copile tu iti dai filme si deja esti defect rau de tot!!:))) doamne..cum te lasa aia sa iesi in presa?..caraghiosule

  • un strigoi care vorbeste si isi posteaza filmari din parlamenet, vorbe in vant…sec, autentic cu cei pe care ii reprezinta.inestimabil compararea facuta de el cu Olteanu, care a facut ceva totusi pentru judet.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS