Politică

Daniel Suciu, la Reuniunea Președinților de Parlamente a Consiliului Europei

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a participat la Dublin, în Irlanda, la Reuniunea Președinților de Parlamente a Consiliului Europei.

”Dacă tot a fost organizată Reuniunea Președinților de Parlamente a Consiliului Europei la Dublin, la care am reprezentat Camera Deputaților, nu puteam să nu particip la un eveniment unic pentru diaspora românească din Irlanda, de pe ambele maluri ale Prutului.

Proiectul “Ca bunicii din povești” arată 10 bunici, fiecare cu povestea lui de viață, într-un demers inedit menit să scoată la lumină trăirile celor ce s-au dezrădăcinat din iubire pentru copii și nepoți. Îi mulțumesc ambasadorului Laurențiu Ștefan pentru invitație și pentru că mi-a prilejuit să-i cunosc și să le vorbesc celor ce astăzi cresc nepoții României departe de granițele ei, dar având mereu în suflet portul popular, limba și tradiția românească!”, a menționat deputatul PSD Daniel Suciu.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS