Politică

Daniel Suciu: Liviu Rusu şi camarila lui din CJ erau ahtiaţi după bani

Vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Daniel Suciu, a prezentat neregulile comise de fosta conducere a CJ în proiectul de management al deşeurilor, care au stat la baza sistării fondurilor europene, precizând că toţi cei responsabili vor plăti. El a oferit date legate şi de alte proiecte mai mici, generatoare de venituri pentru cei care au condus judeţul în ultimii patru ani.

”Timp de patru ani, ca şi consilier judeţean, am atenţionat, am cerut explicaţii şi informaţii, am şi lansat acuzaţii vizavi de modul defectuos în care au decurs lucrurile. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru POS Mediu în toată ţara, iar premierul Victor Ponta a pomenit şi de Bistriţa-Năsăud la capitolul nereguli, în speţă de Consiliul Judeţean, şi de fostul preşedinte Liviu Rusu. Este vorba de sistemul de management integrat al deşeurilor solide, unde nicio componentă a proiectului nu este în regulă. Astfel, la asistenţă tehnică, la o valoare de 1,9 milioane de lei s-a făcut o corecţie de 25%, aproape 500.000 de lei, pentru cinci nereguli constatate. La supervizare şi dirigenţia de şantier, s-a făcut corecţie de 5% din valoarea de 5,8 milioane lei, adică 260.000 de lei pentru două nereguli majore. La audit financiar (89.000 de lei), corecţia a fost de 10%, trei nereguli. La contractul de lucrări pentru realizarea centrului, a staţiilor de sortare şi compost, depozitul de la Tărpiu, la o valoare de 48 de milioane, s-au făcut corecţii pentru lucrări suplimentare de 25%, mai mult de patru milioane pentru patru nereguli. La construcţia celor cinci staţii de transfer şi a centrelor de colectare, la valoarea de 8,4 milioane, corecţia a fost de 5%. În total, corecţii de 5,5 milioane”, a spus Suciu într-o conferinţă de presă a USL.

El a adăugat că CJ a contestat câteva corecţii şi speră că fondurile vor fi deblocate. ”Proiectul este în real pericol, dacă nu se deblochează banii, rămânem cu acea investiţie. Judeţul nu îşi permite să plătească ce a blocat Comisia Europeană. Cei care sunt responsabili pentru aceste lucruri nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Vor fi cercetaţi penal, sunt cercetaţi penal”, a comentat vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud.

Daniel Suciu a precizat că au fost descoperite nereguli majore şi pe lucrările pe acte adiţionale. ”Acestea nu au mai fost penalizate, au fost penalizate etapele proiectului, nu se pot penaliza de două ori. PDL vorbea în 2011 de zbaterile pentru absorbţia fondurilor europene, dar primul indiciu că lucrurile nu sunt în regulă a venit în 16 iunie 2011, când pe axa prioritară 2 plăţile au fost întrerupte, iar în 28 iulie 2011 Comisia Europeană a trimis Guvernului o scrisoare în care semnala deficienţe grave în sistemul de control al fondurilor structurale”, a explicat el.

Consilierul judeţean PSD a menţionat că ”Liviu Rusu şi camarila lui din CJ” nu s-au oprit doar la proiecte mari: ”Să vedeţi cât de ahtiaţi după bani au fost. A fost un proiect în CJ legat de vânzarea cabinetelor medicale şi s-a constituit o comisie care să încheie licitaţiile şi să se ocupe de vânzarea spaţiilor medicale din Policlinică. Retribuţia era de 200 de lei de persoană pe spaţiu vândut, iar preşedintele şi vicepreşedintele aveau câte 300 de lei. Liviu Rusu l-a desemnat pe Luca Iancu să semneze toate contractele de vânzare-cumpărare. În urma unui audit, nu reiese ce s-a întâmplat cu spaţiile nevândute. Între 5 mai şi 23 iunie 1010 comisia s-a întrunit de zece ori şi s-au alcătuit 22 de procese verbale, însă toate au aceeaşi dată, dar taxate separat. Această comisie a primit aproape 10% din valoarea spaţiilor medicale vândute, de peste 9 miliarde de lei vechi. Fostul administrator al judeţului, Vasile Negruşeri, spre exemplu, a luat 78 de milioane de lei vechi”.

Suciu a vorbit şi despre proiectul de modernizare a Policlinicii. ”Atunci a fost un scandal monstru, au greşit proiectul. Au avut trei luni să facă un proiect tehnic de reabilitare cu peste un milion de euro din bani europeni, CJ a prelungit cu 90 de zile termenul de finalizare, dar tot greşit l-au făcut iar finanţarea s-a pierdut. Actuala conducere a CJ a reuşit să reia acest proiect şi există mari şanse să fie corectat. Cel care a răspuns de aceste proiecte a fost Vasile Moldovan, candidatul PDL la Primăria Bistriţa, şi am o satisfacţie personală că nu se mai ocupă de proiecte în CJ. Lucrurile stau mai rău decât ne-am fi aşteptat. Toate au fost făcute pe faţă, nu pot să nu fac paralela cu faptul că Liviu Rusu a fost arestat de DNA”, a spus Daniel Suciu.

El s-a referit şi la faptul că fostul vicepreşedinte al CJ Luca Iancu spunea mai demult că vrea să aducă cinematograful Dacia la standarde europene: ”Interesul lui era de natură, dar despre asta o să vorbesc altădată”.

4 comentarii

  • Apucati-va de treaba ma nenorocitilor ca n-ati facut nimic in trei luni decat sa ne scumpiti produsele si sa va acsultam toate aberatiile politice .
    Asteptarile nostre au fost cu totul altele decat sa va tot auzim dand vina pe trecut ,nefiind in stare sa faceti ceva pentru ca pe voi nu va intereseaza decat puterea , functiile si banii necuveniti sau obtinuti prin acte de coruptie. Credeti ca i-am uitat pe ceilalti din judet cand erati la guvernare sau pe cei de la varf in frunte cu Nastase, Voiculescu , Vantu , Mitrea etc . Toti sunteti la fel si nu stiti altceva decat sa mintiti si sa va umpleti buzunarele voastre .De ce nu ne scrieti ce ati facut voi concret de cand sunteti la guvernare , la putere . pentru ca nu prea aveti ce decat sa faceti alegeri si sa luati toata puterea si sa pradati tara .

  • Mai Ioane,
    De ce esti tu atat de acid in acest comentariu?
    a.esti portocaliu?
    b. nu mai poti fura ca in timpul alorlalti?
    c. amandoua la un loc?
    Intr-adevar e foarte usor sa arunci cu noroi in stanga si dreapta, concluzionand ca toata clasa politica e la fel. E usor sa acuzi in stilul stalinist al anilor 50. E facil deasemenea sa cauti si sa scoti din,,dulapul istoriei,, fantomele PSDR-ului. Poate ar fi bine sa va uitati intr-o gradina politica aflata la guvernare in ultimii vreo 8 ani.
    Mie unul, mi-e si scarba sa enumar exemple, si ca mie, le e multora. Cred ca sociatatea in care traim e bolnava, si, in loc sa se vindece in ultimii ani, suferinta sociatatii e in prag de INCURABIL! Vor trebui eforturi uriase sa depasim faza asta, dar nu sunt deloc sigur ca vom reusi sa o depasim, fara o insanatosire MORALA. Iar cand citesc ganduri emanate de cei ca tine Ioane, nu pot sa nu fiu sceptic, pentru ca aceste specimene, nu numai ca nu dispar, ci fac pui….

  • o sa vedem cum veti fi dvs. [usl-ul ] peste 4 ani . la foamea [de bani
    care o aveti acum ] ……..o sa radeti Roamnia . cu totul. si sa nu-mi spuneti ca lui Ilici sau Voiculescu nu le trebuie bani …..!!!va dau un singur exemplu mai concret : Voiculescu deja a pus ochii pe Oltchim si intreb : cu ce bani ???? o sa mearga la licitatia ptr. ptr. privatizare . si de ce ?? ptr, ca aceasta societate are 700 milioane datorii la stat . nu va suparati , am intrebat doar , nu am dat cu parul.

  • Sa nu avansam domnule Raul Adrian, prezumtia de VINOVATIE asa cum fac astazi majoritatea procurorilor angajati politic, stim noi unde. Sa avem puterea de a recunoaste hotia de pana acum, si autorii acesteia. Sa privim cu optimism totusi spre viitor, de dragul generatiilor tinere. In ceea ce priveste modul in care s-au privatizat, se privatizeaza, si urmau a se privatiza ceea ce mai are statul roman, dar mai ales resursele naturale (unele de care putina lume stie), v-as recomanda cu modestie un studiu, DOCUMENTAT SI NU COMANDAT,in trei parti scris de subsemnatul. Nu este crutata nici o formatiune politica ce a ,,domnit,, dupa anii’90. Dati cautare pe Google la
    ,,Romania intre cretinismul sau tradarea guvernantilor,, .
    Sa auzim numai de bine!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS