Actualitate

Deputatul Daniel Suciu: Vești proaste pentru fermierii din Bistrița-Năsăud

”Pentru că suntem un județ preponderent rural și pentru că nu puțini fermieri din acest județ s-au bucurat de facilitățile, oferite de când eram noi la guvernare, în special pentru programul Tomata, din nefericire am o veste foarte proastă pentru legumicultorii care au accesat acest program guvernamental. De anul acesta – stop, niciun fermier nu va mai putea primi acea sumă de bani pentru a produce roșii românești. Anul trecut ministrul Agriculturii a mințit când a spus că acest program va continua, acum a anunțat senin că nu mai susține acest program”, a declarat deputatul PSD Daniel Suciu.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a spus că bugetul de stat nu mai poate suporta ajutorul de minimis pentru programul Tomata. El a afirmat că va fi lansat un alt program, ”Legume în spații protejate”, care va acoperi o sferă mai mare de cultivatori de legume, însă suma va trebui împărțită, deci bani vor fi mai puțini pentru fiecare cultivator.

Daniel Suciu a menționat că, deși în toamnă a fost votată o lege prin care fermierii erau încurajați să își vândă produsele la un comerciant autorizat, urmând să primească o primă de comercializare produse agricole primare, totul a fost oprit: ”Surprinzător este că această lege a fost inițiată de parlamentari PNL, a fost promulgată, însă fermierii sunt anunțați că legea nu va mai fi pusă în aplicare, Ministerul Agriculturii nu a cerut bani pentru acest program astfel încât acea posibilitate ca un fermier să primească până la 20.000 de euro dacă își valorifică producția proprie a picat. Pe acest proiect de lege este inclusiv semnătura secretarului general al PNL, Robert Sighiartău, ca inițiator. Poate îl roagă pe ministrul Agriculturii să nu renunțe și la acest sprijin foarte important pentru fermieri”.

7 comentarii

  • Ne v-am afecta foarte mult lipsa programului „tomata” din următoarele considerente :
    -se vor închide fabricile de procesare a tomatelor
    -avem o climă propice pentru cultura tomatelor in camp deschis
    – vor avea de suferit și firmele de transport care exportau producția locală
    – nu vor mai fi găsite în supermarketuri și piețe renumitele tomate „de Bistrița ”
    – dar cel mai mult vor avea de suferit agricultori care exploatează sutele de hectare de sere și solarii și invadau piata incepand cu aceasta perioada cu produse proaspete, românești
    Singura soluție ar fi organizarea unui miting la București și PSD-ul sa se implice logistic având o experiență în acest sens când a mai reușit să mobilizeze mii de persoane

  • Cobea este, conform dicționarului explicativ, boala găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă. Găina care suferă de această boală, prin strigătul și cântatul său atipic, ar prevesti o nenorocire. Vă spun drept că n-am știut acest lucru dar m-am documentat după ce l-am auzit pe un țăran din Sângeorz spunând: Ni mă la eștia că iară îmblă în cobeile goale.

  • Programul „tomata” era miselia lui Dragnea inventata pentru a stoarce bani din bugetul statului si a-i dirija in Teleorman si Olt, de unde vin si rosiile la Bistrita. Suciu ne da o dovada de fidelitate fata de Dragnea si minte cu nerusinare. Cati bani din programul „tomata” au ajuns in judetul nostru in guvernarile psd-iste? Suciule, spune-ne tu cu gurita ta: tomatele cresc in mar ori in prun?

  • „La fotbal și la agricultură se pricepe toată lumea”. Așa spune o vorbă veche. Numai că există si exceptii. Un exemplu este chiar Daniel Suciu, acest neica-nimeni care nu stiu cât se pricepe la fotbal, dar in materie de agricultură bate câmpii. Chiar daca județul Bistrița-Năsăud este preponderent rural, asta nu inseamnă că legumicultura detine o pondere ridicată. Dimpotrivă, profilul agricol al judetului Bistrița-Năsăud este axat pe zootehnie si pomicultură. Ori aici fermierii din județul Bistrița-Năsăud au beneficiat si vor beneficia in continuare atât de subventia pe hectar, in functie de categoria de folosintă a terenului cât si de subventia pe cap de animal in domeniul zootehnic. Prea putini fermieri din județul Bistrița-Năsăud s-au înscris în programul „Tomata”, care se refera la cultivarea de roșii în sere si solarii si care a fost accesat mai cu seamă de legumicultorii din sudul României, care pot iesi pe piață cu legume timpurii.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui eu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS