Actualitate

Profesorul de fizică Dănuţ Prunea, fost senator PSD, a trecut la cele veşnice!

Fostul senator PSD Dănuţ Prunea a trecut la cele veşnice. Fost profesor al Colegiului Naţional "Petru Rareş" Beclean, dar şi lider al organizaţiei PSD din oraş, Dănuţ Prunea a reprezentat cu cinste judeţul Bistriţa-Năsăud în Parlamentul României. S-a stins din viaţă înainte să împlinească 63 de ani.

”Am aflat cu mare tristeţe de vestea trecerii la cele veşnice a colegului şi prietenului Dănuţ Prunea. Vestea este cu atât mai tristă, cu cât vine mult prea deveme pentru un om care mai avea multe de spus şi de făcut pentru comunitatea din Beclean. Pentru mine personal, a fost un prieten alături de care am intrat în politică şi alături de care am început construcţia a ceea ce înseamnă astăzi Partidul Social Democrat în Beclean. Dănuţ Prunea a fost acel om care îţi câştiga respectul aproape instant; un reper moral şi intelectual greu de egalat, care era şi acum, coloana vertebrală a comunităţii beclenare. Cuvintele de mângâiere pentru familia greu îndurerată sunt de prisos acum când şi suflete noastre, ale prietenilor, sunt învăluite de durere. Rămas bun prieten drag! Vei rămâne în amintirea şi suflete noastre ca un om de care ne vom aduce aminte cu drag şi mult respect”, a transmis preşedintele CJ Radu Moldovan.

„E greu atunci când în mod fulgerător auzi vestea cutremurătoare a plecării dintre noi a unui prieten special. La început nu-ţi vine să crezi apoi telefoanele încep să sune pentru ca tot mai mulţi oameni să confirme vestea cutremurătoare. Domnul Prunea a fost pentru mine la început profesorul, apoi omul politic (preşedinte PSD Beclean şi senator în Parlamentul României între 2008 şi 2012), omul care m-a învăţat ce înseamnă să lupţi pentru idealuri şi principii în viaţă.Vreau să transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate. Domnule senator şi profesor Prunea, vei rămâne în inimile noastre într-un loc special pentru totdeauna”, a scris senatorul Ioan Deneş, pe Facebook.

Şi deputatul PSD Daniel Suciu a transmis un mesaj: „Trăim cu toţii, mereu, cu gândul morţii care, la un moment dat, va veni şi în jurul nostru. Te aştepţi, dar niciodată nu te obişnuieşti. La o săptămână de la plecare a dintre noi a primarului din Ciceu Giurgesti, mai pierdem un coleg onest, loial şi care are un rol covârşitor în ceea ce înseamnă astăzi Becleanul. Profesorul, fostul senator, prietenul şi colegul nostru Dănuţ Prunea a plecat fulgerător dintre noi în aceasta seară. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă grijă de familia lui….”

Potrivit Becleanpress.ro, fostul senator se pare că ar fi făcut infarct.

Nicolae-Dănuţ Prunea s-a născut în 8 noiembrie 1951 la Cluj-Napoca. A absolvit în 1975 Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Fizică. Între 2005-2008 a fost profesor de fizică la Colegiul Naţional „Petru Rareş”  din Beclean, şcoală pe care a condus-o ca director timp de şapte ani între 1990 şi 1997. Între 1994 şi 2008 a fost preşedintele Organizaţiei PSD Beclean, iar între 1996 şi 2008 a fost consilier local la Beclean.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS