Social

DC Sg. Băi – Cormaia, modernizat cu 2 mil. euro. Șeful CJ, Venig, dar și Ogâgău, la recepție

(FOTO) Drumul Comunal 2B care face legătura între DN 17 D (Sîngeorz-Băi) și Cormaia, aproximativ 5 km, a fost modernizat cu 8,25 milioane lei (aproximativ 2 milioane de euro) prin PNDL, la recepția lucrărilor, realizate de firma Frasinul, fiind prezenți președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și Roland Venig, încă primar până la învestirea noului edil șef al orașului-stațiune. Nu a lipsit nici viitorul primar Traian Ogâgău. Acesta nu a venit însă în calitate oficială.

1 dc cormaia 2 dc cormaia radu moldovan 3 dc cormaia 4 dc cormaia

”Continuăm munca! Este recepția unei alte lucrări extraordinare. Roland Venig își încheie mandatul într-un mod frumos, recepționând un drum important pentru Sîngeorz-Băi, pentru această zonă. Este o investiție sprijinită de către Guvernul Ponta, de aproximativ 2 milioane de euro, executată foarte bine de compania Frasinul. Lucrările au fost realizate cu rapiditate. Este o lucrare complexă, pe 5 km, cel mai important fiind că acest drum este protejat, sunt circa 3 km de protejări de maluri cu gabioane. Sunt convins că această zonă mirifică a județului se va dezvolta foarte mult. Alegerile s-au încheiat, cetățenii au decis, toți cei care am primit încrederea lor avem o singură misiune: să dezvoltăm comunitățile pe care le gestionăm. Așa cum am fost alături de toate comunitățile și în primul mandat, dacă voi primi girul consilierilor județeni (n.r. – pentru mandatul de președinte) voi fi un partener al tuturor celor care vor să facă ceva pentru județ, pentru oameni”, a spus președintele CJ Radu Moldovan. ”Zona Cormaia, de astăzi mica Elveție a județului Bistrița-Năsăud. Mă bucur că prin modernizarea acestui drum se deschide spre valorificare turistică una dintre cele mai frumoase zone de munte din județul nostru”, a adăugat el apoi pe Facebook.

5 dc cormaia 6 dc cormaia 7 dc cormaia 8 dc cormaia

”Deja există proiecte ale investitorilor privați în această zonă, va fi o investiție importantă în turism la Podul Cormăiței. Există premisa să se dezvolte turismul în zonă, este cea mai grozavă zonă a orașului. Pentru acest drum noi am semnat contractul în jurul datei de 18 decembrie și în mai puțin de șase luni a fost finalizată lucrarea, gândiți-vă că a fost și o iarnă. Este un lucru important. Dacă era gata rețeaua de apă și canal în Sîngeorz-Băi, așa arăta și orașul. Ar fi fost șansa ca în Sîngeorz-Băi să se facă mai multe, dar rămâne pe următorii”, a menționat Roland Venig.

9 dc cormaia venig ogagau 10 dc cormaia 11 venig dc cormaia 12 dc cormaia

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS