Actualitate

De când nu mai sunt şefi, Liviu Rusu, Cristian Florian şi Cosmin Wechter au timp de castinguri

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Liviu Rusu, fostul prefect Cristian Florian şi Cosmin Wechter, care a condus până de curând RAR, au participat, marţi la un casting organizat de Loredana Salanţă la Business Caffe.

Primul a venit Liviu Rusu, îmbrăcat la costum, dar fără cravată. El s-a întreţinut cu Loredana Salanţă, dar şi cu Ionela Bulţ, ambele invitându-l să se aşeze pe o canapea dintr-o poziţie centrală de unde putea observa foarte bine fiecare mişcare  din sală.

Apoi şi-au făcut apariţia Cristian Florian, îmbrăcat în tricou galben şi cu ochelari de soare atârnaţi ştrengăreşte la gât, însoţit de Cosmin Wechter la cămaşă albastră cu mânecă scurtă şi blugi. O bună bucată de timp, cei doi păreau să ignore mulţimea de fete frumoase, subiectele abordate de ei fiind 100% despre maşini. Într-un târziu, Cosmin Wechter a abandonat dezbaterea cu fostul său şef de la Prefectură, că doar nu erau într-un Colegiu Prefectural, şi s-a concentrat asupra ce se întâmpla în vecinătate.

În tot acest timp, de pe masa cu cafele şi apă plată cu lămâie le zâmbea, ironic, celor trei, Vasile Borş a cărui fotografie cu mesajul „Omul bun pentru voi” a rămas pe cutiile albastre cu şerveţele, plasate în mod strategic, în cafeneaua condusă de Gabi Benţa.

Cristiana Sabău

   

13 comentarii

  • Bai Rusule tu nu vezi cat esti de ridicol??? esti batran si expirat si alergi dupa tinerele?de fapt asta ai facut in CJ 4 ani ai hartuit femei care nu „au stat” si ai oferit avantaje altora care ti-au trecut pe birou si canapeaua de serviciu…..nu le nominalizez ca mai au prieten sau amant sau sot si iau in bot.stai acas cu cainii tai ca esti jalnic ..la pensie monser

    • ………….te sustin colega,cu rinjetul dispretuitor cu care ne a tratat merita sa nu mai auzim de el dar sa l ia si pe cel care l a adus in fruntea judetului adica olteanu , lipit de scaunul puterii,oare de asta nu mai scapam ????pina cind oare ???ca si de ceausescu si tot am scapat!!!

  • Bine punctat colega.perfect adevarat portretul robota lui ex CJ Livione Rusukachi.doar ca unii nu au simtul ridicolului din pacate nici pe cel al normalului.ca de asta stie toata lumea ca are probleme grave cu mansarda.ma mir ca e liber.k-ati vazut la investire la Radu alb si neprihanit ca o mireasa sau un ingeras???patetic personaj….

  • Nu fiti rai.poti admira ce e frumos la orice varsta.acu e drept ca nu prea avea ce cauta pe la castinguri de modele dar…na nu arata rau omul la anii lui.a fost un presedinte bun pt judet a facut multe lucruri bune insa e drept ca comportamentul a fost execrabil cu oamenii.pacat…

  • Liviu Rusu e un domn, nu cred ca e cazul sa il terfeliti in halul asta. Si ce daca a venit la un casting? Ar trebui sa se retraga in munti? Rea mai e lumea si invidioasa…Daca a venit acolo nu inseamna ca a venit sa intre in gratiile fetelor, cum insinuati. A venit omul la invitatia Loredanei…

  • Draga Dana Liviu Rusu e un domn zici tu…pai clar nu e o doamna,nu????nu il terfeleste nimeni e cam deplasat judecand dupa pozitia lui sa mearga totusi la castnguri de modele;nu?

  • Nu inteleg de unde atata rautate!!!??? Fiecare persoana are dreptul, indiferent de statutul sau social de a merge unde dorește, nu exista nici o lege care sa constanga participarea persoanelor publice la diverse evenimente. . . rautatea indreptata către cei din jur, cu siguranta, vi se va întoarce!

  • Loredana S. a castigat titlul de Top Model Of the World in anul 2011. Pentru judetul nostru – condus la vremea respectiva de Liviu Rusu – a fost un lucru extraordinar faptul ca dra Loredana ne-a reprezentat si a castigat un concurs de asa anvergura. Loredana in colaborare cu CJ BN a promovat judetul Bistrita-Nasaud in toate tarile din lume unde a fost invitata. Faptul ca Liviu Rusu a onorat cu prezenta invitatia Loredanei, nu mi se pare un lucru deplasat.

  • Intr-adevar prezenta domnilor la evenimentul Loredanei, denota faptul ca aceștia ii apreciază munca si seriozitatea in care ea promovează județul si implicit, tara noastra la evenimentele internaționale la care participa. Prezenta lor la acest eveniment se poate interpreta in semn de recunostiinta si respect.

  • Macar Olteanu nu ar fi facut o asemenea gafa…astia nu au fost la un eveniment au fost la un casting.poate vroiau sa devina si ei manechini statura formele i ajuta deci..sigur trebuie sa o luam ca pe ceva amuzant si move on

  • Despre Florian baiat bun dar cam anost;Wechter om de ajutor si de cuvant pacat de el….dar Liviu Rusu pot sa spun ca a fost un dezastru urias ca si atitudine si comportament.unii,vicepresedinti consilieri cand au scapat de el si-au facut cruce parca scapau din puscarie.poate candva vor povesti ce a fost acolo si va veti ingrozi.la o masa comuna recent erau si doi fosti colegi cu el din care una o doamna careia stim cu totii ce-i facuse a avut eleganta sa spuna no coment….iar celalalt zambind a spus lasa nu conteaza bine ca s-a terminat…poate ar trebui sa depasiti eleganta si sa mai si vorbiti candva.s-ar lamuri lumea cu multe..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS