Actualitate

De ce e Bistriţa-Năsăud un judeţ sărac. Cu cât sunt mai mici salariile şi pensiile

Bistriţa-Năsăud este un judeţ sărac pentru că şi puterea de cumpărare a oamenilor este mai mică faţă de restul judeţelor. Angajaţii primesc pentru munca lor salarii cu circa 25% mai mici faţă de restul ţării, iar pensionarii trebuie să supravieţuiască şi ei cu pensii sub nivelul naţional. Singura veste bună este că avem mai puţini şomeri faţă de media naţională.

Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, la sfârşitul lunii august a.c., efectivul salariaţilor din judeţ era de 68.086 persoane, în creştere cu 129 faţă de luna anterioară şi cu 5343 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,4 %.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna menţionată de 2170 lei, cu 16,3% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 2,3% sub nivelul lunii precedente.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1570 lei, cu 2,4% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 16,6% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 24,5%, respectiv 24,4% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Conform aceleiaşi surse, în trimestrul II 2016, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ a fost de 57613 persoane, în creştere cu 350 comparativ cu trimestrul II al anului 2015. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a crescut cu 116 persoane.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul II al a.c. de 776 lei, situându-se cu 4,7% peste nivelul trimestrului corespunzător al anului precedent şi cu 0,1% sub nivelul trimestrului anterior. Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, pensia medie lunară la nivelul judeţului a fost în trimestrul II 2016 cu 16,6% mai mică.

În ce priveşte numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii august 2016, acesta era de 4271 persoane, în creştere cu 98 persoane faţă de luna anterioară şi cu 13 persoane mai multe faţă de acelaşi moment al anului 2015. Din numărul total al şomerilor 44,9% erau femei. Rata şomajului a fost de 3,2%, cu 0,1 puncte procentuale mai mare decât în luna anterioară şi cu 1,6 puncte procentuale sub rata şomajului la nivel naţional. 

12 comentarii

  • Bistritenii au salarii mici, pentru ca marea majoritate a lor au terminat doar Liceul sau Scoala Postliceala. Bistritenii muncesc in fabrici in supermarket, postasi, paznici, sau vanzatori in magazine, iar salariile sunt mici.
    Clujenii au terminat facultati si muncesc ca si avocati, doctori, ingineri, piloți de avion, profesori universitari, fotbalisti profesionisti la CFR Cluj, Opera, Teatru, medici specialisti, marketing, IT.
    Clujenii traiesc in alt univers si castiga mai mult, pentru ca au „scoli mai inalte” ca si Bistritenii.
    Ca sa avem salarii mari in Bistrita, e nevoie de doua lucruri:
    1. oamenii sa aiba studii superioare.
    2. sa fie crete locuri de munca pentru ca cei care termina o facultate.
    Nu avem cum sa avem salarii mari din moment ce noi avem 12 clase si muncim la Leoni si Kauffland iar Clujenii au facut facultate si muncesc la Tribunal, Spitalul Universitar sau in domeniul IT.

    • Bistrițenii noștri specialiști cu studii superioare sunt mutați în cluj și profesiază ca: avocați judecători, doctori, piloți, specialiști IT etc.

    • Și cine produce, dacă toți o să fie domni? Clujenii au salarii mai mari intradevar ,dar și viața e mai scumpă. Așa dar dacă se face un calcul mai serios , o să vă dați seama că nu e mare diferență față de orașul amintit mai sus la care toți visați, în loc să stați aici dacă va credeți buni si să contribuiți la creșterea orașului nostru. Asta e pentru 2 lei în plus , multă lume nu mai are nici mama nici tata.

    • Ioane suferi de compexul băsistului: cât ai fi de prost și neșcolit o arzi intelectual și aristocrat!

  • @Rares
    Bistrienii cu studii superioare si salarii mari, care s-au mutat in Cluj sunt clujeni si trag media salariala din jud. Cluj in sus.
    Daca vrem ca salariile din Judetul Bistrita-Nasaud să fie cat mai aproape de nivelul la care sunt in Cluj, Brasov sau Bucuresti, trebuie sa avem mai putine persoane angajate direct in productie, si sa avem mai mulți specialisti; avocati, doctori, profesori, consulenti, psihologi, ingineri, designeri, programatori, sociologi, flosofi, sexologi.
    Aceste categorii profesionale vor castiga multi bani si vor trage media salariilor din BN in sus.

    • Acele județe sunt mult mai mari, e firesc să fie mai multi oameni care muncesc in domeniile enumerate de tine mai sus.

  • propun ca toti aia enumerati de tine muncitori in fabrici in supermarket, postasi, paznici, sau vanzatori in magazine SA FACA O FACULTATE
    si vom evulua in statistici
    EU CRED CA NIVELUL DE TRAI IN BISTRITA E IN PRIMELE 5 JUDETE DIN TARa
    uitati-va la cate case s-au construit dupa 89 si cate masini sunt
    pana si paznicul de la rombat si femeia de servici de la spital are casa in constructie…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS