Actualitate

Bistrița-Năsăud, județ sigur. Șeful IPJ: Nu avem grupări infracționale

Județul Bistrița-Năsăud este unul sigur din punctul de vedere al ordinii și siguranței publice, a declarat comisarul șef Mihai Ovidiu Lupșa, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud după analiza activității instituției pe care o conduce din cursul anului trecut.

”Din punctul nostru de vedere, Bistrița-Năsăud este un județ. Nu am avut probleme deosebite ca în alte județe, nici probleme majore de ordine și siguranță publică, nu avem grupări infracționale care să aibă conflicte stradale – nu am înregistrat, din fericire, cred că din acest punct de vedere suntem pe plus față de alte județe – și eu zic că raportat la situația înregistrată la noi în cursul anului 2021 și la măsurile dispuse, județul este unul sigur. Dacă putem circula siguri pe stradă, depinde pe unde, dar eu zic raportat la evenimentele care s-au întâmplat în cursul anului 2021, eu zic că suntem un județ sigur”, a spus comisarul șef Mihai Ovidiu Lupșa într-o conferință de presă în care i-a avut alături pe comisarul șef de poliție Claudiu Petru Jurcan, adjunct al șefului IPJ pe linie de investigații criminale și pe comisarul șef de poliție Marius Ion Șugar, adjunct pe linie de ordine şi siguranţă publică și rutieră.

Conform raportului de activitate al IPJ din 2021, infracționalitatea sesizată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a înregistrat o creștere de 1.65%, de la 6480 la 6587 fapte. Și infracționalitatea stradală sesizată a înregistrat o creștere cu 26% privind infracțiunile de furt, această categorie reprezentând 37,7% din totalul infracțiunilor stradale, respectiv: furt de auto (+6), furt din buzunare, poșete, genți (+10), furt de componente din exteriorul auto (+6), furt de plăcuțe de înmatriculare (+2), infracțiunile de furt din auto (+7), în scădere fiind furturile din societățile comerciale (-3). La acest capitol s-au menținut la același număr infracțiunile de tâlhărie, nefiind înregistrate infracțiuni de tâlhărie cu persoane mascate, arme de foc sau urmate de moartea victimei.

În anul 2021 polițiștii bistrițeni au fost sesizați prin plângeri sau denunțuri și s-au sesizat din oficiu cu privire la un număr de 3832 infracțiuni de natură judiciară, în scădere cu 2,56% față de anul 2020, când s-au înregistrat 3.933 de fapte de acest gen. Din totalul infracțiunilor de natură judiciară sesizate, 6,37%(244) au fost descoperite în flagrant delict. Comparativ cu anii anteriori, infracționalitatea judiciară sesizată se menține în aceeași tendință descendentă.

În 2021, faptele ce pot afecta viața, integritatea fizică, psihică și libertatea persoanei au înregistrat o scădere cu 7,3%, de la 2.191 la 2.031. Au scăzut infracțiunile de lovirea sau alte violențe, de la 1.206 la 1.108 (-98), infracțiunile de violare de domiciliu crescând de la 55 la 56(+1). Faptele de amenințare au scăzut de la 361 la 335(-26).

În cursul anului 2021, polițiștii au fost solicitați să intervină la 2.419 cazuri de violență domestică și au fost emise un număr total de 166 de ordine de protecție provizorii din care 78 în mediul urban și 88 în mediul rural. Dintre cele 166 de ordine de protecție provizorii emise de polițiști, 85,5% au fost confirmate de către procuror.

În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, a fost înregistrată o creștere a infracționalității sesizate cu 1,89%, de la 2.466 la 2.513, aceasta datorându-se, în principal, creșterii numărului infracțiunilor de fraude comise prin sisteme informatice.

”Având în vedere situația înregistrată la sfârșitul anului 2020, eforturile preventive s-au concentrat pe menținerea sub control a criminalității de acest gen, înregistrându-se scăderi la furturile din locuințe(-14), la furturile din societăți comerciale(-18), la furturile din buzunare, genți, poșete(-2) și furturile din curți, anexe(-28). Se înregistrează o ușoară creștere în ceea ce privește infracțiunile de tâlhărie(+2) nefiind înregistrate infracțiuni de tâlhărie cu arme de foc sau urmate de moartea victimei. Aspectele rezultate în urma analizelor efectuate pe aceste genuri de fapte vor fi avute în vedere și cu ocazia campaniilor de prevenire din anul 2022”, a menționat șeful IPJ.

În cursul anului 2021, au fost formulate 21 de sesizări ca urmare a constatării încălcării măsurii/obligațiilor dispuse de către organele judiciare. Dintre acestea, au fost înregistrate 6 cazuri care au avut ca urmare schimbarea măsurii dispuse inițial, cu măsuri preventive mai aspre.

În anul 2021, în județul Bistrița-Năsăud nu au fost înregistrate evenimente grave, săvârșite cu arme, materii explozive ori substanțe periculoase.

Polițiștii specializați în acest domeniu au organizat și desfășurat 51 de acțiuni care au avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor pe această linie și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. A fost anulat dreptul de port-armă pentru un număr de 36 de persoane, au fost indisponibilizate 169 de arme (38 aflate în circuitul ilegal), dintre care 104 letale (8 ilegale), 4.181 de bucăți muniții (1.810 deținute ilegal), 552 de trofee de vânat, 11.676 kg. și 270 de litri de deșeuri periculoase, 0,3 kg mercur și 3.490 kg. de articole pirotehnice.

Tot anul trecut, au fost efectuate 1.316 controale și acțiuni pentru depistarea ilegalităților în domeniul silvic, ocazie cu care au fost constatate 387(+162) de infracțiuni și au fost aplicate 275 de contravenții. A fost confiscată cantitatea de 1.417,23 mc material lemnos.

7 comentarii

  • Coorect !!!
    Nu avem grupari infractionale !!!
    Cei care se autointituleaza smecheri sau bossi sunt din pacate redusi intelectuali !!!

  • La voi erau grupuri infractionale:sef mafiot in politia BN la care subalternii ii spuneau Ben Laden,masluitori de examene pt carnet,de carnete luate si date inapoi pe bani.Ati rezolvat cu grupurile infractionale de la voi?Cam multi de ai vostri au vile si averi ilicite,dar bineinteles ca ati fosti impinsi in faradelegi de o clasa politica corupta,o adevarata ciuma rosie,iubita de romanul de rand !!

  • Se pare ca mai sunt si altii care au beneficiat de profesionalismul IJP in frunte cu dl Lupsa care numai profil de conducator nu are. Confirm ca daca vorbim de grupuri infractionale ele sunt exact acolo, in politia BN.

  • Nu avem grupări mafiote pentru că nu are cine să le găsească.
    Dacă nu le caută!

    E ca-n bancu ăla:
    Moșul tușea și se simțea rău.
    Era bolnav.
    Baba către moșu: vâjule, du-te să te co-te un dofor, că-i muri cu zâle!
    Mere moșul la doftor și se așază în sala de așteptare pe un scaun, după ușă.
    Iese asistenta mereu, zicând: cine urmează? intră pe rând toți pacienții, dar pe moșul nu-l vede, fiind după ușă.
    Vine moșu acasă, tușind mai rău.
    Baba: no moșule te-o cătat, ce ți-o găsât ?
    Moșu: m-o cătat de mai multe ori, da nu m-o găsât niciodată.

  • Din tot acest articol am aflat ca din punct de vedere al IPJ….. Bistrta Năsăud este un judet….cred ca ei abia acum au învățat geografia de clasa a 2 a

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.