Actualitate

De ce întârzie asfaltarea unor străzi de pământ pietruite din Bistrița

Asfaltarea unor străzi de pământ pietruite din Bistrița întârzie din motive independente de administrația locală, a spus primarul Ioan Turc în ședința Consiliului Local în care a fost întrebat când se va turna asfalt pe strada Podgoriei, unde peste 70 de familii așteaptă momentul în care să nu mai circule prin praf și noroi.

Consilierul PMP Anamaria Avram l-a întrebat pe primarul Ioan Turc despre situația străzii Podgoriei.

”Noi, de când am dat drumul stației de mixturi asfaltice, lucrăm zi de zi asfaltăm străzi care au fost îngropate cel puțin 30 de ani în milioane de tone de piatră. Adică au fost cheltuiți enorm de mulți bani fără ca problema să fie rezolvată. Ne străduim să rezolvăm problemele legate de străzile de pământ pietruite de o manieră satisfăcătoare pentru că ne permite cadrul legal și tehnic. Bineînțeles că fiecare cetățean care locuiește pe o stradă de pământ – și avem, din nefericire, multe pentru că s-a făcut mult prea puțin decât era nevoie sau aproape nimic – vrea ca strada lui să fie reparată cu prioritate.

În ce privește Podgoriei, părerile sunt împărțite. Unii ar dori să mergem și să facem șanțurile, să reprofilăm drumul și să turnăm covorul asfaltic chiar în condițiile în care acesta ar fi spart, alții nu doresc acest lucru, spun că e absurd în condițiile în care ar urma ca Aquabis să intervină pe Master Planul de apă și canal și ar urma să sape drumul. E destul de sensibilă problema. Nu există un punct de vedere unitar al oamenilor cu privire la acest lucru. În vară, când am discutat cu ei, ne așteptam ca Aquabis să finalizeze Master Planul de apă și canal. Din păcate, nici până în acest moment nu s-a întâmplat”, a explicat Iona Turc.

Primarul Bistriței a adăugat că mai sunt și alte străzi în aceeași situație.

”Avem o serie de străzi cu privire la care suntem reticenți că nu știm ce se întâmplă. Avem o solicitare de certificat de urbanism de la Aquabis prin care ni se solicită autorizație de construire pentru intervenții pe o serie de străzi, inclusiv pe Bulevardul Independenței unde avem proiectul Liniei Verzi. Trebuie să stabilim clar ce facem, dar ne este imposibil ca autoritate locală să avem un puct de vedere final referitor la intențiile noastre atâta timp cât nu știm dacă la Bistrița va fi implementat Master Planul de apă și canal. Am făcut ce am putut, am depus o serie de loturi pe programe cu finanțare europeană și am fi făcut acest lucru mult mai consistent în situația în care nu am fi avut această problemă legată de Master Plan pentru că dubla finanțare nu este posibilă. Dacă astăzi am solicita ca o parte din străzile cuprinse în Master Planul de apă și canal să fie scoase și să le gestionăm noi, compromitem tot Master Planul de apă și canal la nivelul județului.

Suntem într-o situație delicată, dar asta nu înseamnă că nu lucrăm în fiecare zi. Pentru prima dată, oamenii au încredere că se vor întâmpla lucruri, de aceea nu ne mai ceartă oamenii cum se întâmpla mai demult atâta timp cât văd că străzi în Sărata, în Unirea, în Ghinda sau în Bistrița sunt reabilitate. Ne pregătim să atacăm în Viișoara, în primăvară când vremea va fi bună vom continua în forță. Să nu uităm că am fost blocați cu stația de mixturi asfaltice o bună perioadă de timp din motive pe care le apreciez drept subiective, dar lucrăm peste tot. Pe Podgoriei, la fel ca peste tot, oamenii trebuie să știe că străzile vor fi rezolvate”, a spus primarul Ioan Turc.

Din cauza dezvoltării orașului pe orizontală, Bistrița are peste 300 de străzi de pământ, multe dintre ele lipsite și de alte utilități.

Foto: arhivă Timp Online

Etichete

33 comentarii

  • Prima oara sa faca sistematizarea pe orizonltala si dupa aia cea pe verticala, unde se incadreaza si podgoriei!
    Podgoriei e strada recenta si…ametzita!

    19
    5
    • Iti sugerez sa mergi pe Someșului, halucinezi baiatule, tocmai ai atribuit o caracteristica umana unei strazi. Nu e nici o rusine sa te tratezi.

      3
      3
    • Strada podgoriei este o strada recenta (nu are vechimea altor strazi, e intravilan de 10 _15ani) amenajata pe dealuri cu curbe si pante care te ametesc cand le urci!!!
      E o strada costisitoare pentru o incestitie a primariei din impozitele noastre!
      Chiar nu stiu daca aveti latimea lasata la 10 m pentru doua benzi si trotuare. Din satelit se vede maxim 4 m .
      Cind sunt eu sa ma exprim asa?
      Sfantu Petru!

      7
      2
    • ..si mai sunt si vii care…va ametesc!
      Cine sunt eu?
      Sfantul Pentru!
      Am CNP187778999887777

      4
      1
    • Băi domnul sf Petru, ar trebui sa nu te amesteci dacă nu te privește situatia in zona , sau poate chiar de privește și intenționat faci aceste comentarii pentru a-i mai salva din imagine primarului!
      Oricum ar fi și tu și ceilalți care nu locuiti aici nu știți cum trăim noi aici asa ca Incodata îți spun,las-o balta ca nu e treaba ta!

      2
      4
    • Daca voi nu aveti apa si canal atunci platiti impozite mai mici pe teren si casa fix penntru …A RIDICA PRETENTII la asfaltare!
      Mergeti la primarie la taxe si impozite si declarati ca aveti apa si canal si dupa vreo 10 ani cereti asfaltul . Asa am facut si noi pe strada Vinului. Mai avem 2 ani.
      Apropo, cum v a iesit anul asta mustul?

    • „De ce favorizați uni cetățeni și discriminați pe alții prin asfaltarea străzii Strămoșilor, fiind o stradă privată, și strada Azurului, nefiind privată, ați ales să o lăsați nepracticabilă?

  • Povești peste povești se afaltează peste tot numai unde trebuie adică nu se asfaltează străzile din mijlocul orașului Bistrița însă se asfaltează la Cuieți din Deal la marginea orașului în Cocoșu, în Sigmir, Unirea etc…..

    22
    3
    • Literalmente se lucreaza la străzile centrale si arterele importante din oras, spala puțin ochii si creierul ca esti pe langa viata.

      3
      13
    • Dacă citești articolul eu mă refer la străzile de pământ din mijlocul orașului că suntem ca la țară nu mă refer la aceleași străzi care se reasfaltează di nou și din nou ba acum mai mult se strică prin îngustare.

      11
    • Prundul Bârgăului are toate străzile asfaltate așa că țara este la Bistița unde nu sunt asfaltate stăzile.

      11
      1
    • Când se asfaltează strada George Barițiu cate tot a fost prevăzută în tot felul de etape de asfaltări care nu sau mai rezpectat ?

      10
  • Domnule primar,ne-ați dezamăgit destul pana acum in ceea ce privește aceasta strada,ați făcut promisiuni la fata locului iar acum dati inapoi când e vorba sa le respectați!mi-ar placea sa știu care din 70 de semnatari ai petiției se opune acum unui strat de asfalt!!!???? Suntem ridicoli! Dar ma rog știu și văd ca altele primează in acest oras nu sa creem condiții decente oamenilor !

    3
    5
    • Este o metoda lipsita de transparenta de a evita problema acestei strazi dar si a altor strazi aflate in aceeasi situatie. Taxe platim dar servicii nu avem.

      3
      5
    • Daca aduc o petitie cu 71 de semnaturi renuntati la asfalt in favoarea asfaltarii strazii Vinului?

  • Domnule primar, sa nu uitati ca ati promis de doua ori pana acum asfaltarea strazii Podgoriei. Sunt foarte curios de unde ati nascocit acei locatari care nu doresc asfaltarea. Va amintesc faptul ca la Primarie, cand o parte din locatari am venit in audienta anul asta, consilierul dumneavoastra pe care l-ati intrebat de fata cu noi a spus ca exista varianta asfaltarii provizorie in asa fel incat sa fie minim afectat asfaltul in cazul lucrarilor de apa-canal. Tot atunci ati promis de mai multe ori ca pana in luna septembrie, maxim noiembrie strada va fi asfaltata.

    1
    6
    • Asfaltare provizorie v a promis primaru?
      Dar cine locuieste acolo ?
      Am rasfoit acum pe google in cartea ASFALAREA STRAZILOR DE PAMANT cu asfalt provizoriu si am gasit: se amesteca piatra cu tina in betoniera si se toarna intre doua grinzi din lemn care pot fi si cu frunze.
      Eu cred ca deja drumul vostru, strada podgoriei, este afaltata provizoriu.
      Ati incercat in metavers?

    • Acum inteleg perfect cine sunteti. Ati fost la primarie si consilierul primariului v a promis asfaltare provizorie???
      Oare nu Avea in mana stanga acadele pe batz?
      Inseamna ca a fost destul doar….ce va spus….pentru ca mai sunt care se pun pe jos si dau din picioare si la aia le dau..
      Acadele

  • Dacă Primarul Turc știe ce are în straiță și nu vorbește ca primarul atunci să publice lista tuturor străzilor din Bistrița care sunt afectate de Master Planul Apă-Canal.

    13
  • Noi cei ce locuim pe strada noastră ne-am făcut toate rețele apă, canalizare, curent, gaz din banii și truda noastră nu ne trebuie altele așa că să vină primăria să ne astfalteze strada să nu ne aburească cu Master Planul de apă canal că nu suntem deloc interesați de acesta.

    12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS