Actualitate

De ce au fost colantate în albastru și galben noile mașini de Poliție

Poliția Română informează că a transmis către OSIM, încă de la începutul lunii mai a acestui an, documentele necesare înregistrării noii colantări a autospecialelor de poliţie. 

”Autospecialele noi de Poliție au fost recolantate în albastru și galben, cu elemente de culoare verde fosforescent, pentru a asigura vizibilitatea și pe timp de ceață, autocolantele fiind de calitate foarte ridicată. Totodată, acest demers a fost necesar pentru ca cetățenii să poată diferenția autovehiculele Poliției Române de cele ale Poliției Locale. Noul design este în concordanță cu cel al altor state membre UE. Orice cetățean va recunoaște acest tip de colant în Europa. Alăturat, anexăm fotografii cu autospecialele polițiilor din țările Uniunii Europene.

În urma negocierii în cadrul acordului-cadru cu producătorul Dacia Renault, s-au obținut dotări suplimentare față de pachetul inițial, iar noua colantare nu a presupus costuri în plus pentru Poliția Română, fiind inclusă în prețul de achiziție al autospecialei.

Autospeciale au rampe moderne de semnalizare, acustic şi optic, iar imaginea acestora este schimbată printr-o nouă colantare, foarte vizibilă şi uşor identificabilă. Astfel, mașinile cu noul branding sunt vizibile de la aproape 500 de metri, spre deosebire de actualul design care este vizibil de la aproximativ 200-300 de metri”, se arată într-un comunicat.

Noile autospeciale sunt necesare activităţilor de patrulare în vederea menţinerii ordinii, liniştii şi siguranţei publice, precum şi pentru deplasarea operativă şi intervenţia rapidă la solicitările cetăţenilor, dar şi în fluidizarea şi controlul traficului rutier. Poliţiştii le vor utiliza în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, atât în municipii şi oraşe ale judeţului, cât şi în mediul rural.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a primit 12 autospeciale Dacia Logan și 10 autospeciale Dacia Duster.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS