Românii care muncesc în străinătate constată, la fiecare revenire acasă, că țara noastră arată tot mai bine, însă comportamentul oamenilor lasă de dorit. ”Dacă s-ar schimba, parcă ne-am întoarce”, ne-a spus o femeie din Beclean, stabilită de 17 ani lângă Torino.
În luna august, românii din străinătate revin în țară ca să își viziteze familiile și să își rezolve problemele administrative, inclusiv să își preschimbe actele la Pașapoarte, acolo unde am întâlnit-o și pe Lenuța, din Beclean.
”Am plecat acum 17 ani în Italia fiindcă nu aveam cum să câștigăm bani în țară. Locuim la 30 de km de Torino, în Giaveno, un orășel foarte frumos. Ne-am adaptat foarte bine acolo, ne-am obișnuit cu felul de a fi al italienilor care îți mulțumesc pentru orice, îți zâmbesc. E foarte diferit de aici. Lumea se poartă urât. Când mergi în magazine se uită la tine de parcă mergi să furi. Comportamentul ăsta dacă s-ar schimba parcă m-aș întoarce acasă. Italienii sunt sinceri. Ei chiar îți vor binele cu adevărat. Românii au două fețe. Pe o parte te ajută, pe alta… . Eu îmi doresc pentru copiii mei să trăiască într-o țară în care oamenii sunt amabili și se poartă frumos. De altfel, le-am și pus nume italienești: băiatului Pietro și fetiței Chiara”, ne-a spus ea.
Gheorghe Dănceanu din Borșa, Maramureș, care locuiește împreună cu familia în Parma, a venit și el la Serviciul de Pașapoarte din Bistrița ca să înnoiască documentele de identitate ale fetiței sale.
”Mă bucur când revin în România – de regulă de două ori pe an – că văd cum înfloresc orașele, devin civilizate. S-au schimbat și drumurile în bine, dar lipsesc autostrăzile. Facem cam mult de la vamă până acasă, în Borșa, și apoi când ne întoarcem. Nu vrem să revenim definitiv acasă fiindcă avem copiii la școală, băiatul are 19 ani și va merge la facultate acolo. Nici nu a vrut să vină acasă cu noi fiindcă are prieteni, în orașul Sala Baganza, unde stăm. E un oraș foarte frumos, liniștit, iar oamenii foarte amabili și primitori. Nu ne întoarcem definitiv în România din cauza copiilor fiindcă nu vrem să le schimbăm viața. Acolo au început școala, sunt mai multe posibilități inclusiv să facă sport. Băiatul meu care mai are un an și termină liceul de chimie are foarte multe bonusuri de la statul italian, să-și cumpere cărți, computere, în total 500 de euro poate cheltui în 4-5 luni. Altfel, ne-am întoarce fiindcă nici acolo nu e totul perfect. Aud foarte multă lume că se plânge de spitalele românești, dar și acolo stai pe la urgențe. Eu am avut ruptură de menisc și am stat 7 ore să aștept în urgențe. Nu e totul perfect nici în Italia. Nici în primării nu e tehnologizat totul, sunt de 16 ani acolo și mi se cere în continuare permis de ședere pentru că sunt funcționari care nu știu că România este în UE și noi, românii, nu mai avem nevoie de permis”, ne-a spus Gheorghe Dănceanu.
Mecanic de profesie, omul spune că lucrează de 16 ani în Italia într-o fabrică de piese pentru tractoare.
”Eu am terminat în România școala profesională de mecanici auto. Am mers în Italia și nu am știut nimic. Ceea ce fac acolo am învățat de la zero. Dar am învățat, m-am angajat într-o fabrică și eu, și fratele meu. Muncesc, sunt apreciat și respectat, nu că în România nu aș fi. Oriunde, dacă muncești, este respectat. E adevărat că sunt mai bine plătit acolo, am reușit să aduc acasă, în România, anul acesta 30.000 de euro. Mi-am luat un apartament și am investit în el. Acasă, chiar dacă nu ești la fel de bine plătit, totuși, ești acasă, nu mai cheltuiești bani pe chirie. În străinătate, ești departe de casă, ai de plătit chirie. Nu e foarte ușor”, a adăugat el.
”Noi am stat trei ani în Irlanda, acum de un an suntem în Danemarca. E cam plictisitoare viața în țările nordice. Oamenii sunt cam rasiști. Sperăm ca anul viitor să venim acasă. Vrem să ne terminăm casa și să ne mai adunăm niște bani ca să ne creștem fetița, să-i oferim o educație bună. Cred că ne vom întoarce totuși acasă fiindcă e foarte grea limba și nu prea putem să ne descurcăm”, ne-a spus Victoria Căilean din Șanț.
”Locuim de 20 de ani în Franța, am plecat de nevoie fiindcă aici nu puteam câștiga banii pe care îi primim acolo. Nu știu dacă ne mai întoarcem. Copiii s-au obișnuit, au făcut școlile acolo. Băieții au fost la facultatea de Drept, nu cred că mai venim. Pentru noi viața e frumoasă. Soțul lucrează în construcții, iar eu sunt asistent maternal”, ne-a spus o femeie din Dobric.
Din Bistrița-Năsăud, circa 14.000 de oameni au declarat la ultimul recensământ că au domiciliul sau reședința în alte țări, peste 5300 în Spania, circa 3000 în Germania, 1200 în Italia, câte 1000 în Marea Britanie și Austria.
Anul trecut, când a murit cântărețul Shane MacGowen de la The Pogues, Irlanda i-a făcut funeralii naționale. Noi, cu cele câteva milioane de maneliști, n-avem deloc organ pentru Nicu Covaci. Suntem un popor bolnav. De asta te convingi ușor numai când auzi reclamele pe la diversele radiouri și televiziuni. Uneori mai că-ți vine să te ascunzi în niște boxe și să pleci pentru o vreme, dacă nu definitiv din țara asta.
Am așteptat înfrigurat
Să mă întorc ‘napoi
M-ați judecat condamnat
Dar cine sunteți voi?
Căci timpul nostru s-a scurs
În umbra marelui urs
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare
Astăzi doare sărutul pe obraz.
@Phoenix, să ne scuzați. Da’ eu, Bogdan și cu Dani ascultăm doar clasici: Guță, Romeo Fantastik, Sandu Ciorbă, Tzanca etc.
@Fan KFC esti dovada vie pentru care unii se întorc înapoi.
Inapoi de unde au emigrat, acolo cred ca gasesc mai multa omenie si corectitudine decât aici.
Probabil ca-si rup spatele ca sa câstige un ban cinstit, dar stii ce? Il câstiga în asemenea cantitate încât îsi permit sa ofere copiilor ceea ce aici nu pot, si asta începând cu mâncarea de zi cu zi.
La noi tot al treilea copil se culca seara flamând, unii si din cauza unora ca tine si multi altii cu o mentalitate de cacat care se cred buricul pamântului pe plaiurile astea blestemate cu prostie, invidie si rautate cât încape.
Duceți -va in Anglia ! Azi
Europa fierbe!😡
Nemulțumiri sunt in tot UE, ….
Revolte de strada in UK:
Vizionează 5/8/24„Far-right yobs terrorise UK streets and attack mosques.” pe YouTube
https://youtu.be/4NyqRc-TQ5o?si=NHNBemp7jl2WlqEO
La Bistrița, în vremea lui Ceaușescu, era un propagandist cu numele Răducu. Vorbea cu profesorii deschis, în felul următor: Nu știu de ce vă interesează pe voi, ăștia, Istoria religiilor a lui Mircea Eliade (titlu de negăsit în vremea ceea, în multele librării din oraș). Eu am încercat s-o citesc de câteva ori și n-am priceput nimic. Destinul Bistriței stă sub semnul lui Răducu. La Bistrița nu putem scăpa nici măcar online de răduci.
Phoenix,
Ești clar dintr-o generație , ceea a mea care a descoperit libertatea într-o societate unde era un risc major ca să afirmi gustul ,apartenența la o cultură definită antisocietală de Statul de atunci(comuniști).
Și atunci, doare când vezi că individualitatea și libertatea individuală, ce sunt valorizate mult mai mult în cultura nord-americană…nu sunt la fel de bine respectate și în România, unde individul e integrat în sistemul de control familial și de grup *criterii cum să fii*…
Pe de altă parte revenind la subiect, decizia de a se întoarce , reîntoarce e una individuală și ține de realitatea fiecăruia .
Însă e una multifactorială.
Sunt mai multe variabile care înfluențează.
Prima ar fi evaluarea șanselor de reușită a copiilor emigranților de către părinți în societatea românească.
Aici intervine bagajul cultural românesc al părintelui- se așteaptă să fie tratat de către copii exact în modul în care el a trăit viața lui și mai ales opinia copilului care a crescut și s-a definit ca italian, spaniol , francez…
Cred că proporțional , are influența cea mai mare , astfel că veți vedea probabil cupluri de pensionari care se vor întoarce , pe o perioadă dar nu prea multe familii cu copiii adulți.
Sunt avantaje și dezavantaje.
Accesul la o locuință nu cred că e o problemă pentru cineva care a stat în străinătate, nici bugetul de supraviețuire, economic se vor descurca foarte bine cu banii din economii, cu organizarea muncii. Vor găsi o soluție.
Sunt unii ca și KFC pentru care lumea e extrem de mică, în granițele orășelului..și care crede că îi aparțin.
Ei, trebuie să-l trezesc la realitate.
Nimic nu-ți aparține în România.
Statul e titularul vieții tale.
Proprietatea nu îți este respectată până la momentul când Statul va decide că ceea ce ai e prea mult, iar și alții au nevoie de ceea ce ai prea mult tu. O taxă nouă de politicieni ca să cumpere voturile celor mulți săraci.
Șansele de mobilitate socială sunt oarecum reduse dacă nu ești născut în gașca de partid PSD sau PNL.
Ești done, în termeni de progres.
Faci universitatea, dacă nu înveți să mințești , furi convinge profesionist membrii de partid cu zâmbetul pe buze(moralitatea e de aparență) sorry , dar vei rămâne un diplomat sărac.
Intri în privat , depinzi de legislația schimbătoare plus de infuzia de capital străin.
Nivel de viață?
Orice ieșire în afara porții de apartament e una în care trebuie să-ți verifici bine colegii de trafic.
Riscurile de accident rutier sunt cele mai mari din Europa și din lume.
Îți riști viața.
Ai o carieră în care trebuie să călătorești mult cu mașina..uff..s-ar putea să te coste..
Eventual la casa de la țară..unde ești deconectat de trafic, politicieni și ai bani de facturile la electricitate off of the grid e ok…la pensie.
Altfel..nu prea.
@CC nota 11 pt. comentariu
@cc, dupa nivelul minusurilor cred ca-ti bati tastatura degeaba, spargatorii de seminte nu pot extrage ideea principala dintr-un text pentru ca nu le-ncape între dinti.
Locuiesc in Elvetia de cinci ani, dar inainte mi-am petrecut o parte din tinerete prin Polonia, UK, Franta, Spania, Cipru, Belgia…
Pentru mine viata din strainatate inseamna educatie continua, formare profesionala si un standard de viata destul de ridicat (in Elvetia pot sa traiesc decent avand doar un job cu jumatate de norma). In acelasi timp. locuind prin vecini reusisem sa invat spaniola, franceza, germana, engleza, turca. Daca stateam prin Romania poate invatam engleza la nivel adio tovarase profesoara.
Daca m-as intoarce in Romania imi este clar ca as vrea sa incep cursurile de maghiara. Pentru mine-i important sa pot comunica si sa-i inteleg pe ceilalti de langa mine.
Imi este destul de greu sa ma intorc in Romania pentru ca inca nu vorbesc germana cursiv :D.
Pai zice tanti Lenuța, in articol ,citez „Lumea aici se poartă urât.”
Daca treci seara prin Parcul Mare din Bistrița, pe lângă UNELE grupuri de copii, adolescenți , etc, auzi musai măgarii, înjurături, prostii, și alte destrabalaturi din capul lor de neEducati și prost-crescuți!
In plus, aici toate-s scumpe, in ROU toate produsele (mâncare, cosmetice) sunt mult MAI SCUMPE ca dincolo și de calitate mai proastă!!
@ Victore se pare că ți-ai irosit viața degeaba fără să faci nimic eşti doar un papagal care încearcă să ínvețe multe limbi degeaba.
Am să dezvolt , un pic ideea -de ce nu îmi place PSD-ul ca și organizație( reiau ceea ce am afirmat de mai mult)
E un partid controlat de servicii , cu istorie activă până la comuniști.
Și oriunde există ideea de control în societate, filozofic vorbind se naște potențialul de abuz iar climatul devine toxic pentru dezvoltare.
În loc să funcționeze ca o fabrică de lideri naturali , la un moment dat se favorizează ascensiunea unor personaje de tip machiavelic , ce înțeleg Puterea ca și o prelungire naturală a propriului Ego și nevoi personale…
Iar asta creează climatul pentru abuzuri.
Lideri care folosesc fără scrupule, instituții întregi în interes personal propriu.
Ideea de competiție sănătoasă, neutralitate , competență , valoare sfârșesc în derizoriu …și se formează polarizări la extremă -us and them.. noi și ceilalți.
E un mecanism mult mai profund sociologic, polarizarea respectiva.
Ce e ironic cei care stau la mijloc..sunt cei mai defavorizați ,minoritate numerică… respinși de o parte și de alta fără a găsi echipe de funcționare…zero șanse de a aduce un echilibru.
Multă din lumea politică și administrativă pare preocupată doar de colectare(ca să-și poată susține trendul de viață creat prin asocierea la putere) dar foarte puțini de creația valorică, care presupune investiții inteligente, efort constant pe termen lung…
Nu spun că PSD-ul în ansamblul lui e o pacoste totală , sunt oameni extrem de inteligenți acolo.La nivel local am spus-o de multe ori, Radu Moldovan are inteligență emoțională și fler politic peste medie de exemplu în pofida bagajului educațional mai redus decât alți concurenți politici. El acționează ca un facilitator, mediator pentru diferite tabere concurente.
De acolo vine puterea probabil.
Nici un alt concurent s-a demarcat.
Eu cred că mentalitatea organizațională din PSD e păguboasă și setul de valori ciudat…
Bășcălie ,cu caschete americanizate, remarci glumețe se pot face..no problem.
Și la PSD și la PNL…
Problema e că de ani, PSD și PNL nu au adresat de exemplu problemele de siguranță rutieră, de o manieră structurată , științifică..oamenii mor în continuare cu zile pe drumuri în accidente stupide evitabile la o adică.
Pentru că nu au specialiști?
Apoi PNL-ul nu realizează că periodic la nivel general dezvoltă sindromul Stockolm..e victima consimțătoare a PSD-ului..ei dezvoltă parteneriate pe care se chinuiesc să le respecte..pe fondul alternanței naturale de putere vine PSD-ul în 2 ani…și povestea meșterului Manole se tot repetă…tot natural…
USR-ul, REPER ,PLUS marile speranțe..cu excepția câtorva nume singulare nu au reușit să impună după un narativ anunțat reușit, și acțiunea.
Deci..să ne auzim bine sănătoși toți.
Nu numai PSD e controlat de servicii, chiar și USR-ul din care faci parte e CREAȚIE a SRI-aripa Coldea! Iar REPER de care pomenești nu mai există, a fost scos din parlamentul european și din politică cu măturoiul de Șoșoacă!
Iar tu care l-ai votat de două ori pe turnătorul Petrov și tot de două ori pe Werner, nu ai nici o credibilitate când faci politică.
Oamenii încearcă să se consoleze pentru alegerile greșite care le-au făcut, văzând că în România tot mai multă lume trăiește bine și în occident tot mai multă lume trăiește rău. Toți cei cu capul pe umeri știu că vestul e terminat, e in continuă degradare, totul e pe dos, sistemul globalist a ajuns la final.
Totul e „pe dos” în Vest si si in US pt ca bisericile^s baruri; si oameni cred doar „în ei” (majoritatea). MANDRIA este păcatul preferat. Sunt prea mândri k sa zică ” Doamne iartă-ma!”.
……..
„Doamne, fără tine sunt nebun !😱
” ( Emil Cioran)
„Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei „fără minte” dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine”. Pilde 1:7.
Daniela,
Nu sunt membru USR, am fost simpatizantul schimbării ,aducerii unor oameni cu personalitate ,cu un bagaj real ,care profesional au fost validați în medii concurențiale şi nu crescuți promovați la sânul organizației locale ca şi yessmeni.idioți utili.
De votat, ultima oară îmi amintesc când am votat a fost cu răul cel mai mic, când contracandidat era unul la televizor ce se juca cu cuvintele amenințând seceratul cu mitraliera pe stadioane a altora.
Încerc să înțeleg politica, e întotdeauna ceva de învățat, un lucru e clar, după ani de observații ..se poate şi mai rău
Revenind la preşedintele Băsescu -a condamnat comunismul s-a.delimitat de noua nomenklatură a fost un lider în sensul unui căpitan de navă..Bădăran,.detestat, necioplit, jignitor contra mieroşieniei psd-iste poate..dar genuine, dintr-o bucată.
Actualul președinte..e mai puțin prezent,implicat..public.. living the life…
Să ne auzim de bine.
Vorbind de PSD imagini simbolice..
Cultul lui Mao pe arena din București, reafirmarea ADN-ului comunist…spectacolul grotesc din Cântarea României…
Liderul Partidului, protejat tocmai de interlopi când era convocat să se confrunte cu Legea..
Mai recent ontracandidații politici la un suc, punând țara la cale..
life goes on.
Și dacă se vor întoarce,? (O parte)…
Europa fierbe. Lumea fierbe.
Anglia azi.
Asta este acum Londra??🥴Un comentariu zicea :bun venit la Londra, capitala West-Pakistanului”
https://youtu.be/_WQ0J9OfPgc?si=armtn0psvJ4tVkFu