Actualitate

De ce nu se va mai construi centrul intermodal. ”E alegerea corectă”

”Renunțăm la construirea centrului intermodal și sunt pe deplin încredințat că este alegerea corectă. Argumentul banilor europeni nu poate fi folosit împotriva intereselor orașului. Sunt o serie de argumente care toate converg către această decizie, de renunțare la proiect”, a declarat primarul Bistriței, Ioan Turc, într-o conferință de presă.

El a enumerat ”disconfortul major, poluarea fonică și a aerului pe străzile Gării și Tărpiului, din cauza pasarelelor în pantă la urcare și coborâre – practic oamenii care locuiesc în blocul Dallas și pe strada Tărpiului ar urma să trăiască într-un vacarm continuu, distanța foarte mică între pasarele și imobile. Apoi, valoarea mare a cheltuielilor neeligibile, de aproape 40% din valoarea contractului – practic, de la cele 2 milioane de euro estimate inițial ca și cofinanțare din partea municipiului s-a ajuns la 4 milioane de euro și putem estima că odată demarate lucrările, în urma scumpirii forței de muncă și a materialelor, această valoare ar urma să crească, iare cheltuielile suplimentare ar urma să fie acoperite de primărie. Există și un risc major de neîncadrare în termenul limită de implementare a proiectului, data limită fiind 31.12.2023, lucrările încheiate după acest termen nemaifiind eligibile pe fonduri europene”.

”Pentru ca oamenii să înțeleagă foarte bine ce ar urma să se întâmple”, primarul Bistriței a precizat că pe strada Gării toate autobuzele și autocarele din județ și cele de tranzit interjudețean ar urma să ajungă ”pe o pasarelă la cucurigu”. ”Imaginați-vă la 5 dimineața, iarna, motoare ambalate, zgomot, poluare, strada Gării ar urma să-și diminueze foarte mult suprafața de rulare prin montarea picioarelor pasarelei. Pe strada Tărpiului, foarte multe case ar urma să rămână sub pasarelă. M-a sunat un amic medic și m-a întrebat dacă se va face intermodalul, pentru că vrea să își cumpere o casă pe Tărpiului, iar dacă se face nu o cumpără. E limpede, valoarea proprietăților s-ar prăbuși, or nu cred că orașul are nevoie de așa ceva. Nu au păcătuit cu nimic oamenii aceștia ca să fie pedepsiți într-un asemenea hal”.

Primăria Bistrița nu va renunța la ideea unei legături între străzile Gării și Tărpiului, gândită în așa fel încât să răspundă așteptărilor cetățenilor, a adăugat Ioan Turc, menționând că soluția cea mai bună ar fi cea subterană: ”Dacă totuși comuniștii au reușit să facă un pasaj pietonal pe sub calea ferată, în 2021 eu cred că putem gândi o soluție de travesare subterană”.

Conform proiectului, centrul intermodal presupunea realizarea unei stații de transport intermodal, supraterană, care să lege cele două zone separate de structura feroviară, respectiv zona de SV – strada Gării, strada Rodnei, Aleea Trandafirilor și zona de NE – strada Tărpiului și strada Industriei. Această platformă urma să includă și o clădire cu rol de terminal intermodal, pentru a deservi transportul public local și cel extern și pentru a asigura conexiunea cu stația CFR Bistrița Nord. Aici detalii.

https://www.facebook.com/primariamunicipiuluibistrita/videos/170498315030854

5 comentarii

  • Mă mir că nu vă e rușine!
    Un proiect de 10 mil.euro!
    Bănuiesc că au fost obținute toate avizele necesare, studii de impact , de necesitate ș .a. m.d.
    Vii tu acum , fără nici un alt studiu, ceva…să renunți, c- așa vreau mușchii tăi!
    Unde-i referendumul cu care te-ai laudat?
    O să fiți buni de plată pt.cei aproape 2 mil.lei, cheltuiți din banii nostrii, ai cetățenilor!!

  • Ala era doar un exemplu, cu pretul caselor din zona. Dar nu e normal sa dam 4 milioane de euro pe langa 6 milioane bani europeni ca sa ce? Sa stea autobuzele la cucurigu, in conditiile in care si vechea autogara e mai mult goala? Poate largim pasajul subteran si vei trece rapid spre centura, cum visezi, dar nu pe atatia bani aruncati de la buget

  • În proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru Centrul intermodal au existat o serie de ambiguitati:
    „Poziția Autogării foarte aproape de Gară, suprafața relativ mică a Pieței Gării, faptul că accesul la și de la gară și autogara se face prin aceeași intersecție (str. Gării cu str. Rodnei), depozitul de containere a Societății Naționale CFR Marfă SA aglomerează foarte mult circulația auto din zonă. Din aceste motive este absolut necesară o fluidizare a circulației auto în aceasta zonă, o descongestionare a acesteia și astfel scurtarea timpilor de călătorie pentru transportul în comun”. (Vezi: https://timponline.ro/centrul-intermodal-transport-bistrita-peste-9-milioane-euro-care-sunt-planurile/)
    Dacă zona este oricum aglomerată, in primul rând ar fi trebuit inceput cu relocarea depozitului de containere a Societății Naționale CFR Marfă SA. Ori, dacă de mută activitatea de transcontainere, rezultă o suprafată generoasă incât nu mai e nevoie de platforma de beton cocotată la 9 metri inăltime peaste peroanele de tren. Pe locul ramas liber s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogară, fara a mai fi nevoie de autogara suspendată.
    Problema legăturii intre străzile Gării si Tărpiului ar putea fi făcută mult mai simplu printr-un pasaj subteran care să includă si pistă de biciclete.
    Există si posibilitatea eliminări tuturor liniilor secundare de manevră care ies din gară spre Unirea, astfel incat sa rămana doar linia principală care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a gării prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela nouă. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intră si ies doar trenurile de călători. In felul acesta s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Gării si Tărpiului prin trecere la nivel cu calea ferată peste o singură linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajată o trecere la nivel in zona strazii Romană, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferată.

  • In sfarsit marea HARABABURA cu nume pompos inutila la ora actuala scumpa care facea un infern pe Garii si in zona a fost retrasa. Gandirea a fost exact ca si cu Partia Cocos cand s-a votat o asemenea ineptie . Felicitari multe actualei administratii locale !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.