Actualitate Recomandări

De ce nu sunt amenajate spaţiile de lângă DN 17 din Viişoara şi Unirea

Spaţiile adiacente DN 17 din Viişoara şi Unirea au rămas în acelaşi stadiu ca şi înainte de modernizarea drumului naţional, spre nemulţumirea locuitorilor din cele două cartiere care aşteaptă de mai mulţi ani ca Primăria Bistriţa să treacă de la vorbe la fapte.

Consilierul local Constantin Rus a reamintit, într-o şedinţă a legislativului local, că oamenii din Unirea nu au uitat de studiile făcute pentru amenajarea spaţiilor respective.

„Aş dori să mă adresez executivului, domnului primar, domnilor viceprimari, cu două aspecte sesizate de cetăţenii din Unirea, care timp de câţiva ani au înţeles că există nişte studii pentru amenajarea unor spaţii de pe lângă drumul naţional în cartierul Unirea, dar deoarece realizarea acestor obiective înţelegem că au fost amânată datorită unor cauze obiective, poate unele mai puţin obiective, doresc şi vă roagă, prin mine, să găsiţi soluţii, domnule primar, domnilor viceprimari, pentru amenajarea cel puţin a unui părculeţ pentru copii în zona centrală a cartierului Unirea, având în vedere numărul mare de copii”, a spus Constantin Rus.

El a mai solicitat ca un loc de joacă să se amenajeze şi la blocurile de lângă Hotelul Diana: „Era un număr foarte mare de copilaşi, cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani, care se jucau pe nişte betoane în faţa acestui bloc. Am discutat cu părinţii acestora şi am fi încântaţi dacă în zonă s-ar găsi o oportunitate pentru a construi, de asemenea, un loc de joacă pentru copii. Sigur, dumnealor îmi propuneau zona verde de pe lângă pârâul Rusului de acolo, dar am spus că mă voi documenta exact, să vedem despre ce este vorba, pentru a realiza un loc de joacă pentru copii”.

În replică, primarul Ovidiu Creţu a spus: „Spaţiile adiacente drumului naţional, atât în localitatea componentă Unirea cât şi în localitatea componentă Viişoara, au făcut obiectul unor studii, nu am ajuns în faza de proiect, cu intenţia de a se depune pe POS Mediu, pentru că era un domeniu de intervenţie care le făcea fezabile. Din păcate acel domeniu a fost închis în 2010 şi nu s-a deschis nici măcar astăzi. De aceea zonele respective au rămas în stand by. Era un proiect interesant şi frumos”. Edilul nu a explicat de ce municipalitatea nu a continuat demersul din fonduri proprii sau de ce nu a căutat finanţare în altă parte.

În ce priveşte solicitarea de amenajare a parcurilor, primarul a răspuns: „Vreau să fac precizarea că noi am prevăzut în bugetul anului acesta realizarea unui teren de sport sintetic, în Slătiniţa şi nu am prevăzut părculeţ pentru copii. Sunt prevăzute să se realizeze două, în Slătiniţa şi în Ghinda. Va urma şi Unirea la rând, dar nu vă pot spune acuma cum. Iar în legătură cu blocurile de la strada Aviator Berbecariu, noi avem finanţare, în anul ăsta se asfaltează strada respectivă, după finalizare o să vedem şi o soluţie pentru locurile de joacă, pentru că, într-adevăr, copiii care locuiesc la bloc au într-adevăr nevoie de locuri de joacă. Dacă cei care locuiesc la casă au, în general, curte, spaţii, grădină, cei care locuiesc la bloc nu au aşa ceva şi pentru ei trebuie să găsim cu prioritate. Mai mult, că în zona de blocuri locuiesc foarte mulţi cetăţeni, densitatea pe metru pătrat este foarte mare”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS