Compania Supercom ridică gunoiul în timpul nopții, însă doar din anumite zone ale orașului, a declarat primarul Ioan Turc răspunzând unei interpelări care i-a fost adresată de Ștefania Stere, consilier PMP, nemulțumită că la primele ore ale dimineții s-ar crea blocaje în trafic și coloane din cauza mașinilor de ridicat gunoiul pe străzi cu sens unic precum Nicolae Titulescu
”Se ridică noaptea gunoaiele, puteți verifica. Le-am solicitat celor de la Supercom să insiste mai mult noaptea, dar să știți că există inconveniente și atunci când ridică noaptea pentru că se plâng oamenii de gălăgie pentru că se manipulează tomberoane, vin mașini. Pentru zona centrală e limpede că aceasta este soluția. Un alt inconvenient pentru ca obiectiv noaptea nu se pot ridica de peste tot gunoaiele este acela că mașinile sunt parcate și în multe locuri din oraș, accesul e împiedicat către platformele de colectare. Mai sunt și probleme de logistică ale companiei. Avem în vedere acest lucru și, peste tot unde pot fi ridicate noaptea gunoaiele cu costuri minime, acest lucru se face”, a spus primarul Ioan Turc.
Viceprimarul Sorin Hangan a intervenit: ”Trebuie să înțelegem că există un contract cu intervale orare stabilite prin contract, iar această firmă nu are 100 de mașini să ia într-un anumit interval tot gunoiul din tot orașul. Pe de altă parte, au fost nevoiți să ia gunoiul zilnic de pe anumite platforme. Nu au nici personal, nici parc auto să-l poată lua într-un singur interval orar. Aproape toate zonele sunt aglomerate la orele de vârf. În general, dimineața evită zonele aglomerate, dar și ei trebuie să respecte contractul. E dificil, dar încercăm să găsim un echilibru”, a spus Hangan.
- Trei tineri răniți după ce șoferul de 16 ani a intrat, drogat fiind, cu mașina într-un stâlp de pe str. Zăvoaie - 14 august 2022
- Lecții de viață pe care ar merita să le învețe oricine, predate la Tabăra Lions Quest - 14 august 2022
- Peste 60 de familii nevoiașe au primit, de Sfânta Maria, pachete cu alimente de la Filantropia Ortodoxă - 14 august 2022
George
Ridicarea gunoaielor noaptea ie o prostie și nicăieri in uniunea europeană nu se practica din cauza zgomotului și trîntiturilor de tomberoane distruse , sînt cetățeni care vreau sa se odihneasca noaptea , iar cum spune d-na cumsecade blocajele in traficul de caca nu ne interesează mergeți pe jos ca ie sănătos sau cu bici mișcare și iarăși mișcare altfel va mănâncă diabetul picioarele .
Patricia
Asa e. Si la noi pe strada au venit noaptea,uneori chiar si in weekend si ne trezesc. Ne termina psihic.. Intradevar am prins si eu coada de pe Titulescu dimineata la 9 si este neplacut, dar si mai neplacut e sa nu poti dormi.