Economie

De ce nu vor să plece din funcţii. Top 10 cele mai mari salarii ale şefilor de instituţii

Se despart cu greu de funcţiile pe care le-au ocupat şi ne întrebăm cu toţii de ce. Directorii numiţi în funcţii de PDL au avut salarii uriaşe chiar dacă la capitolul competenţe nu au stat întotdeauna foarte bine. Mulţi nu au avut nicio legătură cu instituţiile în care au fost numiţi directori, dar acest lucru nu i-a împiedicat să încaseze lunar salarii cu multe zerouri. Salariile mari îi determină şi pe cei de la USL să facă presiuni pentru a fi numiţi ei în locurile celorlalţi.

Locul I. Fostul director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Dorina Cicioc a avut, în 2011, un salariu de 6000 de lei lunar. Potrivit declaraţiei sale de avere, veniturile salariale au fost de peste 72.000 de lei într-un singur an. Deşi Ştefan Cicioc e locotenent colonel în Armata Română nu a câştigat nici jumătate cât soţia sa. A avut un venit salarial de 32.000 de lei în 2011.

Locul II. Directorul Casei Judeţene de Pensii, Ioan Fechete, susţinut de UNPR să rămână în funcţie, a câştigat, în 2011, un salariu lunar de 5600 de lei. Nu e de mirare aşadar că face toate demersurile pentru ca să-l ia în continuare.

Locul III Emil Mănăşturean, director Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud, pe care nu l-a clintit nimeni din funcţie de peste un deceniu. Salariul său e de peste 5000 de lei lunar.

Locul IV Comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud. În 2011, a plecat acasă, în fiecare lună, cu câte 5000 de lei net. Învestit în funcţie în timpul guvernării PDL, Ioan Ovidiu Mureşan este păstrat şi în continuare în fruntea instituţiei.

Locul V Lt. col. Constantin Florea, şeful ISU Bistriţa-Năsăud, care a obţinut un salariu lunar de 5200 de lei în 2011.

Locul VI Şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, col. Ionel Cimuca, care a avut, în 2011, un salariu de peste 4700 de lei lunar. Soţia sa, angajată a firmei Jolidon din Cluj, a câştigat, în acelaşi an, puţin peste 1400 de lei lunar. Să mai lucrezi în mediul privat în aceste condiţii?

Locul VII Fostul şef al Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, Ştefan Mureşan, a avut un venit salarial lunar de peste 4000 de lei. În total, el a obţinut numai din salarii suma de 48.379 de lei, cu circa 10.000 de lei mai mult faţă de soţia sa Rodica Mureşan, consilier tot la APM. După ce USL a venit la guvernare, Ştefan Mureşan a părăsit funcţia.

Locul  VIII Fostul director al APIA Bistriţa-Năsăud, Emil Scurtu, care încă se mai judecă pentru funcţie a avut un salariu lunar de peste 3700 de lei în 2011. Prin comparaţie, soţia sa, administrator la o firmă, a câştigat de trei ori mai puţin. Să ne mai mirăm atunci că Scurtu ţine cu dinţii de scaun?

Locul IX Doina Sigmirean, fost director executiv la Agenţia de Prestaţii Sociale, a avut, în 2011, un salariu de peste 3700 de lei după cum reiese din declaraţia sa de avere. De anul acesta, nu va mai fi director, dar va rămâne în instituţie, deşi nu are pregătire de specialitate.

Cam aceleaşi venituri a obţinut şi şefa Inspectoratului Teritorial de Muncă, Otilia Berbecar, care a avut, potrivit ultimei declaraţii de avere, un salariu lunar de 3700 de lei, venitul total din salarii fiind de peste 44.000 de lei într-un an. Cum Otilia Berbecar nu prea vrea să plece din funcţie, USL pregăteşte tot soiul de inginerii ca să o înlăture având mulţi doritori la uşă.

Locul X Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Valentin Pop Mititean nu are afişată declaraţia de avere nicăieri, dar salariul unui director coordonator al DA este în jur la 2500 de lei net/lună, de trei ori mai mare decât al soţiei sale, Otilia, care e inspector la Primăria Josenii Bârgăului.

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Anca Andriţoiu are un salariu lunar de 2500 de lei, dar îşi mai completeată veniturile susţinând cursuri la Grupul Şcolar Sanitar şi făcând servicii de gardă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Sursa informaţiilor: Agenţia Naţională de Integritate

13 comentarii

    • Nu o sa se faca dreptate niciodata pt cei care si-au pierdut terenurile agricole din cauza caracatitei. Prea multi implicati si prea multe ar iesi la suprafata. Daca s-ar incerca intabularea terenurilor la nivel de judet conform actelor din arhivele vechi , de la cadastru si a declaratiilor celor care mai traiesc si au prins colectivizarea.

  • Daca 6000 de Lei este virful ia institutii locale, nu ma mai intreb din ce cauza pleaca omeni cu autocare pline in Europa, sa nu vorbim probabil de faptul, ca pe nivele mai jos nici nivelul minim de decenta nu ai.
    Suma asta de 5000-6000 este practic egal sau in unele cazuri mai putin de cit cel obtinut net de un muncitor roman care lucreaza in constructie oriunde in Europa si care nu are nevoie atita calificari, nu trebuie sa participa la concursuri pe post si nici nu este pus cu numele in ziar cum ar fi hoti.
    Ce fel de motivare sa aiba directori astea, daca pe linga presiune politica si pe linga ca cam tot timp sunt pus pe zid in public, sa aiba si salari care sint egale unui capsunar.
    Singurul argement ar fi ca restul poporului are mai putin sau mult mai putin. Ce nu inteleg este cum poporul asta sarac umpla carutiore la Kaufland in cantitati imense.
    Oare sa avem economie subterana chiar 80% cum imi spunea cineva ieri? Si ce este oficial doar acopere o frauda generalizata? Atunci clar ca saracul guvern, indiferent de culoare tot incearca noi methode de a smulge bani prin impozite noi.

    • economia subterana [la negru] este de 60 % . daca Guvernul mareste impozitele si taxele aceasta vaajunge si la 80% , deci trebuie o adevarata relaxare fiscala ptr. a scoate aceasta economie la negu .e greu , e foarte greu ptr. guvernantii care gindesc pe termen scurt, ptr. ca nu mai cistiga atit cit vor sta la putere . asta e . trebuie o gindire pe termen luuung …..dar cu cine ??????ai cu cine ??

    • Sunt foarte sceptic ca, odata cu relaxarea fiscala, foarte multa economie subterana ” ar iesi” la suprafata.
      Sunt foarte sceptic ca, odata cu cresterea salariilor medicilor, spaga va dispare.
      Sunt foarte sceptic ca, odata cu cresterea salariilor directorilor, va dispare traficul de influenta. Aici exista insa solutii : elaborarea unor criterii de evaloare si retribuirea managerilor in functie de acestea. Nu mi se pare greu.

    • Fiscalitatea de fapt in Romania nu este foarte mare, adica in mediu european in Romania impozite si taxe sint printre cei mai mici. Cea ce face sa simtim contrariu si ne sperie este complexitatea, nesiguranta si schimbariile alea zilnice amatoriste care le citim zilnic in ziare , declaratii de amatori politici care tarateaza poporul ca si oile cu care pot face experimente.
      Daca ar fi sistemul mai putin stufos, mai clar, mai previzibil si institutiile si clienti lor mai amabili, din start primul care avea de gastigat era bugedtul de stat.
      Oare cind stiu ca daca platesc impozite ma lasa in pace cu controale peste controale, cind stiu ca automat primesc inapoi TVA lunar fara sa insist atunci pot sa rediriegez si fortele de munca acollo unde aduce venit….catre clienti.
      Asa asi crea si mai multe impozite.
      Dar daca sunt ocupat 1-2 zile pe saptamana sa umblu dupa acte si stampile, eventual sa depun 2 Lei la CEC pentru o hirtie care o pun in sertar pe urma, ce sa mai zic?

  • dna. Cristiana , am vazut topul asta [si mi-e greata] , nu incercati sa faceti si un top al salariiilor din domeniul privat . o sa vedeti ceva interesant , adica niste diferente foarte mari. dar cred ca nu intereseaza pe nimeni . doar bugetarii…..bugetarii….bugetarii….. !! doar ei sint in lumea asta ???? noi / care le facem aceste salarii nu contam//?

  • Daca tot vorbim de portocalii cred ca, am un nume care detroneaza primul loc si care nu a fost nici macar director al vreunei institutii dar tot din bani publici a fost platita.Ilustra Gabriela Montoiu=100 milioane lei vechi lunar adica 10.000 de lei.Despre asta ce aveti a comenta doamna Cristiana? Cat despre prestatile si reputatia „doamnei” Montoiu noroc ca vreau sa fiu elegant si nu comentez la inceput de an.

  • cu ani in urma 6000lei era un venit bun…. dar azi 1500 euro sa fim seriosi… ma bucur pentru veniturile lor „uriase” 🙂 inmultite de 3 ori ar ajunge si pe la noi la normal… preturile si inflatia au ajuns de mult la standarde vestice

  • 6084 lei are coducatorul vamii din Bistrita, fara nici un fel de realizari dar e bine ca il are pe vino-in -coace nu? Care in picioare pentru ca stie de ce…
    P.S. A intrecut-o chiar si pe doamna Cicioc.

  • La cel de pe locul 10 mai trebuie „samaluite” si cabana de la piatra fantanele, coniacele de la mersul in inspectii cu doamna Siuca, amabilitatile Balei de Bistrita, proiectele pe 141 facute prin r.g.i.c. ori pe langa r.g.i.c., si inca muuulte muuulte altele. DE ce credeti ca nu se da dumnealui dus de pe scaunul de director nici in ruptu capului??????

  • La „toarasu” de pe locul 10 din clasamentul din articol mai trebuie adaugati si banii facuti pe proiecte 141,fie prin r.g.i.c.,fie pe cai mai ocolite ,bani pe proiecte de care se zvonea mai in toamna trecuta pe la noi prin primarie pe la Joseni c-aR FI PESTE UN MILIARD lei vechi,apoi folosinta cabanei Directiei Agricole din padure de la Fantanele, apoi „atentiile” de la asociatiile de crescatori mai cu seama de la Bala de Bistrita crescuta la ses, apoi asigurarile pe la masinile Directiei si mai sunt muuulte,muuulte altele. De ce credeti ca nu se da dumnealui dus de pe scaonul de director nici in ruptu capului???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.