Șoferii care circulă pe DN 17 se comportă în orașul Bistrița ca și în afara lui: circulă cu viteze mari în special noaptea, nu acordă prioritate la trecerile de pietoni, nu observă indicatoarele de preavertizare și lovesc din spate alte mașini oprite sau care au încetinit. Situația s-ar putea schimba prin modernizarea a 9 intersecții care vor fi monitorizate video.
Principalul volum de trafic este cel de tranzit, pe E58 (DN17) al cărui specific sunt vitezele mari și comportamentul șoferilor similar cu cel înregistrat în afara localitățiilor, astfel că exista tendință majoră de a nu acorda prioritate la trecerile de pietoni marcate și semnalizate pasiv (numai prin semnalizare orizontală și verticală), se arată în Studiul de fezabilitate realizat de AM Project Design& Consulting SRL realizat la comanda Primăriei Bistrița.
Conform sursei citate, vitezele de deplasare în oraș sunt relativ mari, în special noaptea, pericolele pentru pietoni sunt majore, în special în condiții de vizibilitate redusă și/sau carosabil alunecos. De asemenea, există risc crescut de tamponare la trecerile de pietoni, din cauza neatenției șoferilor și a faptului că nu observă semnele de preavertizare privind trecerea de pietoni. Drept urmare, sunt lovite din spate vehiculele oprite sau cele care au încetinit
Iată principalele probleme care cauzează blocaje în trafic la Bistrița:
- Lipsa unui sistem de supraveghere video modern la nivelul întregului oraș, a unui sistem performant amplasat corespunzător face ca siguranța cetățenilor și a bunurilor să fie relativ reduse, la fel ca și eficiența poliției locale, astfel că orașul este puțin atractiv pentru turiști și pentru mediul de afaceri.
- Lipsa unui sistem de management al traficului pe axa est-vest (intrare din zona Unirea – DN17- ieșire zona Viișoara – DN17) generează blocaje majore ale traficului auto, care impiedică tranzitarea rapidă a municipiului.
- Volumele de trafic ridicate se înregistrează atât în zilele lucrătoare, dar și în weekend, din cauza deplasărilor externe cu vehiculul, cu destinație zona turistică Rezervația Naturală Laleaua Pestriță, Biserica Evanghelică, Parcul cu peri seculari.
- Lipsa semaforizării la trecerile de pietoni face ca fluxurile pietonale să se desfășoare dificil la orele de vârf, din cauza traversărilor neordonate.
- Existența unor intersecții cu grad mare de complexitate și care nu sunt dirijate decât prin semnalizare orizontală/verticală, care generează ambuteiaje, în special în punctele de intrare/ieșire din zona centrală.
- Lipsa unui sistem de management al iluminatului pulbic la trecerile de pietoni/ iluminare asimetrică la trecerile de pietoni face ca administrația să se afle in imposibilitatea asigurării siguranței cetățenilor la trecerile de pietoni
- Lipsa unui sistem centralizat de coordonare, monitorizare și management a infrastructurii rutiere la nivelul orașului.
- Lipsa unui sistem de monitorizare trafic, inclusiv camere ANPR
- Lipsa unui sistem de prioritizare a vehiculelor de transport public în intersecții.
- Lipsa unui subsistem de măsurare a calității aerului;
- Lipsa unui sistem de cântărire în mișcare în cazul transporturilor grele în special a celor foarte grele transporturile miniere, forestiere, cu piatră de râu de la balastierele din zonă reprezintă atât un risc major pentru siguranța circulației și a pietonilor, dar și a bunurilor cetățenilor aflate în apropierea strazii principale, dar și un generator de costuri suplimentare pentru Primărie, dată fiind distrugerea anormal de repede a stratului de uzura a infrastructurii rutiere și implicit costuri permanente pentru reparații.
- Lipsa unui sistem de senzori inteligenți care pot comunica/recunoaște vehiculele de transport public.
Situația s-ar putea schimba însă, întrucât Primăria Bistrița vrea să acceseze bani europeni, în total 7,4 milioane de lei, pentru Extindere sistemului de management al traficului în municipiul Bistrița, etapa I.
Consiliul Local are pe ordinea de zi a ședinței din 25 iulie un proiect care vizează aprobarea Studiului de fezabilitate (SF) și a indicatorilor economici pentru realizarea acestui proiect. El ar permite interoperabilitatea cu sistemul de management al traficului care va fi implementat prin cele două proiecte aflate în curs de execuție prin POR 2014-2020, respectiv „Linia Verde” și ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str.Gării – b-dul. Decebal – str.Andrei Mureșanu – str.Năsăudului”.
Prin proiect se propun modernizează instalaţiei de semaforizare (acolo unde este cazul), realizarea de rețele de electroalimentare și rețele de date, montarea de camere video de supraveghere și de senzori aferenţi în următoarele zone:
1. Intersecție sens giratoriu Calea Moldovei – Lucian Blaga;
2. Intersecție sens giratoriu Calea Moldovei – supermarket Kaufland;
3. Intersecție sens giratoriu Calea Moldovei – supermarket Selgros ;
4. Intersecție tip ”X ” Calea Moldovei – str.Sucevei – str. Grănicerilor ;
5. Intersecție tip ” Y ” Calea Moldovei – str. Gen. Grigore Bălan;
6. Intersectie sens giratoriu Calea Moldovei – str Năsăudului – str. 1 Decembrie;
7. Intersecție simplă Str. 1 Decembrie – str. Basmului ;
8. Intersectie sens giratoriu str. 1 Decembrie – str. Petre Ispirescu;
9. Trecere pietoni semaforizata str.1 Decembrie – Inspectoratul Scolar Judetean.
În plus, se dorește montarea unui sistem de prioritizare a vehiculelor de transport public în intersecții, de iluminat public la trecerile de pietoni și de monitorizare a calităţii aerului.
Toate acestea se vor putea face dacă se va obține finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
”Acest proiect se realizează în conformitate cu contractul de finanțare nr.303/03.01.2023 din cadrul PNRR – componenta 10 – Fond local I.1.2.- Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) și este în valoare de 7.478.983,40 lei cu TVA din care construcții + montaj ( cu TVA ) reprezintă 3.069.652,05 lei”, se arată în proiectul de HCL.
Elaborarea proiectului va dura 2 luni, iar execuția lucrărilor 6 luni.
În etapa a II-a se va realiza semaforizare a 8 intersecții și realizarea a 5 sisteme de manageriere a circulației și a calității aerului. Valoarea totală cu TVA este 8.313.430,94 lei din care construcții + montaj (cu TVA) este de 3.688.542,51 lei finanțarea urmând să fie asigurată tot prin PNRR.
Este vorba de instalarea de semafoare (acolo unde este cazul), reţele de electroalimentare și rețele de date, camere video de supraveghere și senzori aferenți, astfel:
1. Intersecție sens giratoriu Calea Clujului – Calea Dejului ( DN17 );
2. Intersecție sens giratoriu Drumul Sigmirului – str.Libertății – str.Petru Maior;
3. Intersecție sens giratoriu B-dul Independenței – supermarket Kaufland ;
4. Intersecție sens giratoriu B-dul Independenței – str.Panait Cerna;
5. Intersecție sens giratoriu B-dul Independenței – str. Stefan Octavian Iosif;
6. Intersectie sens giratoriu B-dul Independenței – str.Gării;
7. Intersecție tip ” X ” B-dul. Republicii – str. Zimbrului – str.Lupeni;
8. Intersecție sens giratoriu str. B-dul Republicii – str.1 Decembrie – str. Crinilor
În Bistrița sunt enorme probleme de trafic fiindcă proști prim pietonalizarea străzi Liviu Rebreanu și prin realializarea de sensurile unici au f…… tot orașu.
Toate aceste artifici propuse de AM Project Design& Consulting SRL realizat la comanda Primăriei Bistrița sunt doar frecți la picior de lemn cu Diana . Singura soluție pentru eliberarea traficului din oraș este să se construiască centura Bistriței pe lângă Șieu Măgheruș -Sărățel -Sărata – Budac -Jelna -Livezile.
Asfalți odată pentru două sensuri auto strada Codrișor că numai avem pe unde circula în orașul ăsta nenorocit.
https://www.youtube.com/watch?v=QnrnFK2oxHk&list=PLjA9lNX_fbYkVcf5oodOx6s5gxZsn37GI&index=9
Soluție este îngustarea insulei de pe DN17/E58 Republici și adăugarea pe Republici a încă două benzi auto și locuri de fiindcă este destul loc acolo petru ele.
” Specialiștii ” din primăria Bistrița vor bloca toată partea de Sud a orașului dacă se va realiza Culoarul de NEmobilitate aferent Centrului Vechi. Va fi un dezastru !
Aham da de lipsa unei centuri calumea de ocolire a orasului daca se tot tranziteaza …
Pentru fluidizarea traficului auto din Bistrița trebui realizate noi culoare auto. Unul din aceste culoare este Axa pe lângă Calea Ferată . Această axa se poate realiza foarte ușor doar prin asfaltarea și unirea străzilor pe ambele părți a căi ferate.
Cum de unii pot și alții fac doar găinări ?!
https://timponline.ro/de-azi-noapte-se-circula-pe-varianta-de-ocolire-a-orasului-beclean/
De data asta nu vorbesc despre centura ne-ocolitoare din Beclean care s-a surpat, ci vreau să te felicit că ai învățat că „unii” și „alții” se scrie cu doi de i. Și „găinării” sau „bazaconii” se scrie cu doi de i, data viitoare vei ști. Felicitări și continuă să postezi, în acest fel încet-încet înveți să scrii și să te exprimi!
Noi stăm ca proști blocați în trafic și penibili ăștia din primăria PENIBILĂ vorbesc de „vitezele mari” .
Bistrițenii vi se pregătește un nou sifon se pare că sifonul de la la pasajul penibil nu a le-a fost deajuns.
Se dau itp la mașini cu defecte mari prin mită , toate rablele circulă, șoferi care nu cunosc reguli de circulație, neacordare de prioritate în sens giratoriu, cam asta este problema la Bistrița, lipsa radarelor fixe pe străzile principale !!!!👍
Montarea semafoarelor la intersecții , vor rezolva problema traficului aglomerat ? Din acest motiv au fost demontate acum câțiva ani … Doar dacă ii spunem ” monitorizare inteligenta ” nu se va rezolva nimic . Peste 8 milioane lei pentru 8 semafoare , e o catastrofa. Avem metrul cub de apa cel mai scump din tara , dar dam 8 milioane pe 8 semafoare …. Alții, cu grămadă asta de bani fac drumuri noi .
Nici nu se va face nicio centură, luați-vă gândul. Nu s-au făcut pași concreți, nici măcar traseul nu e clar și nici nu se agită nimeni. Vom avea centură tot atunci când vom avea aeroport și teren de rugby 🙂 Puține orașe din România au centuri în extravilan, în zona noastră nu are nici Clujul, nici Târgu Mureșul, ce să mai zicem de Reghin, Dej sau Beclean. Doar nu credeți că o să înceapă fix cu Bistrița :))) Promisiunile vor fi reluate peste 4 ani, până atunci pauză!
ares ce ai pățit băiatule numai nonsesuri spui în ultimul timp tea afectat căldura ?
” Nu e nevoie de nicio parcare. E nevoie ca noul primar să organizeze ANUAL licitații pentru parcările rezidențiale, să se termine cu sistemul ăsta comunist cum se tot prelungește la prețul vechi. Nu e normal ca toți moșii beșinoși, pensionarii comuniști care au impresia că li se cuvine totul, să țină parcările ocupate cu mașini cu care nu mai circulă. Locurile trebuie licitate ANUAL, cine dă mai mult, primește locul de parcare. În acest fel primăria ar încasa cel puțin de 10 ori mai mult din taxele de parcare și din majoritatea famillilor vor dispărea mașinile non-estențiale. Asta e soluția la problema parcărilor! ”
UAU No comment
Tu nu ai capacitatea de a analiza un text, las-o baltă. Nu „ma” afectat căldura. Locurile de parcare în Bistrița sunt pe viață. Eu aș da și 2000 de lei pe an, dar ghici? Nu se poate, pentru că nu se poate licita. Pe locul pe care îl vizez tronează un hârb abandonat, cu pană pe toate roțile. Într-o țară normală locurile de parcare publice se licitează. Sper ca noul primar ales să permită licitarea la expirarea contractului.
Hai că nu am mai râs aşa bine şi pe săturate demult : Oraşul este blocat de maşinile care se deplasează la peri seculari şi la rezervația laleau pestriță 🤣😂🤣😂🤮 Cum că acolo nu merge nimeni ?!
Pe acest studiu 🤣primăria plăteşte şi bani ?!🤣
Citiți şi voi încă odată şi nu vă mai mirați , eu am citit de multe ori că am bănuit că nu vă bine:
Volumele de trafic ridicate se înregistrează atât în zilele lucrătoare, dar și în weekend, din cauza deplasărilor externe cu vehiculul, cu destinație zona turistică Rezervația Naturală Laleaua Pestriță, Biserica Evanghelică, Parcul cu peri seculari.
Locatarii din blocul Dallas au cerut ca punctul termic din spatele blocului lor să fie desfințat și să se facă o parcare acolo însă cretini din primărie vor să facă acolo centru de urmărire a populației care va aglomera aiurea și mai mult traficul auto din zona și așa supraglomerată de acolo.
Politia circulație, nu are nici un cuvânt de spus în aceasta speta? Cred ca ,ar putea ajuta foarte mult în găsirea unei soluții bune! Nici relieful zonei acestui oraș ,nu este propice unui plan rapid!
Marius tu eşti acela care aglomerează nepermis oraşul când mergi la Căsuța lui Andrei din Peri Seculari ? 😉
Petru consilieri locali: Politicienilor știu că vreți să mă furați au făcuto și alți înaimtea voastră însă ce mă enervează la voi cel mai mult este că mă cosiderați prost și nu văd.
https://timponline.ro/sedinta-cl-bistrita-in-25-iulie-ce-hotarari-iau-alesii-locali/
Īntrebare pt. ăștia cu centura : ce treabă are primăria orașului cu centura care trece prin localități din afara orașului ??. Logic ar fi să vă plîngeți mai sus , la ăla care l ați votat a treia sau a patra oară .
,,Multe treceri de pietoni trebuie înlocuite cu pasarele sau pasaje pentru traversare”
Păi nu pentru astea iau lipsit 8 voturi domului Turc?
Nu ziceam că sunt penibile și sunt făcute de incompetenți?
Prostii!!! Studiul, propunerile si proiectele primariei. Sunt probleme in trafic pentru ca nu sunt strazi suficiente, pentru ca de oriunde vii si orinde ai vrea sa ajungi in Bistrita trebuie sa ajungi pe cele trei strazi centrale. Solutia decongestionarii nu poate fi alta decat extinderea retelei stradale, crearea unor ocolitoare ale axului central, nu doar pentru traficul de tranzit ci si interior orasului pentru crearea unor alternative la traficul actual si a legaturilor intre cartiere de locuinte si zone de concentrare economica si a relatiilor directe de trafic intre acestea. Un exemplu, culoarul Nordului: Pico Verde, cartier Panoramic, cartier Subcetate, Leoni, Teraplast. Un alt exemplu, alternativa pe partea stanga a raului Bistrita, inclusiv deschiderea strazii Codrisor si pe partea dreapta a raului crearea unei legaturi intre str. Ganicerilor si str. Cascadei (prin spate pe la Mall-Mol) si prelungirea mai departe pana in Unirea.
Orice alte povesti sunt paleative si bani aruncati!
E hilar cum dupa ce de bine de rau circulatia in oras a fost fluidizata prin renuntarea la semafoare, introducerea sensurilor giratorii in intersectii, largirea bulevardelor principale, interzicerea virarii la dreapta la intrarea de pe strazile secundare, largirea la doua benzi de circulatie (si o banda pentru parcare) plus o banda suplimentara pentru preselectarea sensului de mers la intrarea in intersectii, acum o luam in sens invers si ne vaitam de congestie. Se reintroduc semafoarele, din doua trei benzi de circulatie pe sens s-a ajuns la una si unde a fost doar una s-a ingustat si aia.
Cei care fac studiile raspund doar unei teme de proiectare impuse, practic unei comenzi politice data de seful administratie, unul proaspat rejectat de electorat. Nici n-are rost sa ne batem capul cu povestile astea. Viitoarei administratii ii revine misiunea complicata de a repara tot ce s-a stricat din punct de vedere al traficului in oras in ultimii patru ani. Primul lucru pe care ar trebui sa-l faca ar fi sa arunce la cos povestile astea si sa reevalueze serios situatia de ansamblu. Probabil ca n-o s-o faca pentru ca interesul tuturor reprezentatilor partidului comasat este sa cheltuiasca aiurea bani din fonduri. Nu intereseaza pe nimeni rezolvarea problemelor.
La următoarele alegeri zic să-i dăm șanse dlui Toniuc la primărie, are, în general, idei bune și multe soluții! Cu un grup de consilieri care să nu bată doar din călcâie am avea șanse la o dezvoltare adevărată a orașului.
In afara de enuntul introductiv si punctele 1 si 2 ceea ce spuneti in continuare este aiurea. Noroc ca lumea nu citeste.
3. Cum adica trebuie educati conducatorii sa conduca pe prima banda? Unde ati intalnit dvs problema asta in oras? Adica n-ati putut sa depasiti ca pe autostrada? Asta e problema? Acum pe prima banda se parcheaza de-a lungul de la un capat la altul? Si, nu e Primaria cu educatia. Vorbim despre ce face, ce nu face si ce ar trebui sa faca administratia publica pentru rezolvarea problemelor de trafic nu despre ministerul educatie, cultura si civilizatia la romani.
4. Iar cu educatia. Sau nu sunt facute parcarile bine, sau nu se dau amenzi pentru parcare nereglementara. Astea ar fi solutii nu educatia pe care inca o data nu o face nici primaria nici politia. Povesti!
5. Educatia?! Iar? Conducatorii auto au luat carnetul in baza unui examen. Mai departe se ocupa Politia rutiera. Poate n-ati observat ca in ultimii trei ani conducatorii auto din Bistrita au dat dovada de foarte multa educatie si spirit civic altfel nu se putea circula in Bistrita. Am admirat modul in care s-a aplicat in proportii de masa regula fermoarului in intersectii, o chestiune de educatie pe care n-a predat-o nimeni in scoala si pe care bistritenii au aplicat-a extrem de civilizat si politicos.
6. Pasarele si pasaje: prostii!!! Orasul are 4 kilometri de-a lungul. Traficul pietonal este cel care trebuie sa fie prioritizat in tot centrul orasului. Nimeni nu se va cocota pe pasarele. Nu mai vorbim ca cu pasarele si pasaje am distruge fata orasului.
7. O afirmatie populista fara legatura cu subiectul si cu realitatea.
Afirmatia finala este falsa atata timp cat motivele enuntate sunt false. Este adevarat insa ca cele doua intervale in care avem congestie in trafic sunt de luni pana vineri intre 07:15-08:15 și 16:30-17:45. Avem deci o problema punctuala. Nici o solutie, nici o sugestie nu ati inaintat pentru rezolvarea ei.
Este evident ca congestia in trafic, in Bistrita, timp pe 10 ore pe saptamana este asociata cu deplasarea oamenilor la lucru si dimineata cu transportul copiilor la scoala. Sunt o multime de posibilitati de reducere a congestiei prin masuri de reglementare la indemana: interzicerea colectarii gunoiului in intervalul respectiv, interzicerea accesului masinilor scolilor de soferi in zona centrala, interzicerea desfasurarii lucrarilor publice in intervalele respective (marcat strazi, udat flori, maturat, dar si lucrari de reabilitare, borduri etc.) interzicerea intrarii in trafic a utilajelor grele ale firmelor de constructii. In alte tari in primul interval se experimenteaza suspendarea circulatiei auto pe unele artere pentru ca elevii sa poata sa merga la scoala pe jos sau cu bicicleta. Noi, suntem departe insa de asa ceva. Deci, inainte de pasarele si pasaje putem sa folosim mai bine ce avem.
?!!!!!! Păi are legătură primăria cu centura pe lângă Budac fiindcă impotentul de primar Turc a fost pardon încă mai este :o) preşedintele județean PNL , fiindcă avea voința tuturor primarilor de comune pe unde va trece centura astfel putea din această poziție să urgenteze începerea construcției acestei centuri vitale pentru oraşul nostru.
”Volumele de trafic ridicate se înregistrează atât în zilele lucrătoare, dar și în weekend, din cauza deplasărilor externe cu vehiculul, cu destinație zona turistică Rezervația Naturală Laleaua Pestriță, Biserica Evanghelică, Parcul cu peri seculari.”
Cat de penibil!!! Cum pot consilierii bistriteni sa aprobe asa ceva?! Firma AM Project Design& Consulting SRL din Bucuresti cica a facut un studiu. Au constatat ei ca din cauza deplasarii la ”laleaua pestrita” si la ”perii seculari” sunt probleme de congestie in trafic!!! Asa, si la Biserica Evanghelica unde Primaria a desfintat saptamana trecuta toate locurile de parcare! Ca sa intelegem despre ce vorbim, Primaria a comandat si a platit pentru enormitatile astea!!!
Deci repetam ca sa se fixeze bine si sa tragem concluzii din cauza ”lalelei pestrite” si a ”perilor seculari” nu se poate circula in Bistrita in week-end! Atat de serios e ”studiul” asta. Ce sa zic, mie mi s-a parut ca in Bistrita in general, in week-end poti sa pui hamacul pe scuarul din mijlocul Bulevardului si sa tragi un pui de somn ca se circula ca la tara, dar, daca s-a constatat chestia asta, zic sa faca Primaria o informare sa nu mai mearga dragii bistriteni, de-a lela la ”lalele pestrite” ca merg degeaba 50 de saptamani pe an ca sa nu mai vorbim de faptul ca deplasarea spre ”lalelele pestrite” n-are nici o treaba cu circulatia pe DN17 studiat. Rusinica, dragi tovarasi!
Prin desfințarea străzilor şi parcărilor zănatici ăştia vor să transforme Centru Vechi dintr-o mahala într-o favelă.
Numai pentru ares. Ce este o favelă:
https://en.wikipedia.org/wiki/Rocinha
https://www.youtube.com/watch?v=fwZbCM-eUxs
Culoarul nordului, Pico verde … zona Leoni pe cine ocolește? Nu tot în Bistriță curge?Probabil în cea mai aglomerată parte a orașului. Poate invers , cu sens unic pentru nuntași ar fi o soluție. Eu propun două benzi pentru toate ieșirile din oraș și una de întrare.
„Fără o Centură prin afara intravilanului, fără o Autostradă, fără un Aeroport, Bistrița rămâne un cătun nenorocit uitat de timp și de lume”.
Treceți la lucrurile de infrastructură vitale pentru Bistrița și județul Bistrița Năsaud că până și Bacăul ne-a luato înainte,
Aleea trifoiului va rog urgent.asfalt.
Sa nu mai zic ,ca nu este curent, apa, gaz …..etc.
dacă nu sunt utilități n-ar trebui să existe case acolo! Dacă vrem o țară ca afară ar trebui să respectăm lucrurile normale în altă parte:
– să nu construim fără utilități;
– să nu parcăm aiurea sau fără a plăti parcarea (fie că e taxă, fie că e abonament);
– să punem gunoiul/reciclabilele la locul lor;
– să nu deranjăm vecinii;
– să reclamăm încălcările legii, mai ales cele care se repetă.
Schimbarea trebuie sa înceapă de la baza societății în sus.
Am condus săptămâna această 3000 km pe autostrăzi și drumuri naționale în Europa și nu se grăbește nimeni.
Dacă este linie continuă nimeni nu depășește, linita de viteză e respectată.Pietonii se asigură la traversarea străzii.
Un studiu profesionist nu gluma. Deplasari la laleaua Pestrita, biserca evanghelica -serios ?
Un exemplu de cum se munceste in institutiile bugetare . Un studiu de tocat bani,comandat politic ,asa pe ultima suta,pana la schimbarea din Septembrie.
Pana si povestea cu perii secularii, chiar daca traseul spre ei , este cum necum partial pe DN 17 , cine merge sa-i viziteze. 10-15 persoane pe an si de aici aglomeratia.
Acest studiu e din acelasi aluat cu cel pt pistele de biciclete si axa verde comandat de PSD. Vedem zilnic rezultatul .
Strada Codrişor se poate asfalta rapid şi uşor fiindcă acolo nu sunt probleme de proprietate şi nu sunt construcţi şi cel puțin o parte din circulație s-ar rezolva însă dacă ai orbu găini şi nu vezi nici măcar atâta atunci lucrezi în primărie şi faci numai tâmpeni.
Din cauza ca viseaza , vizioneaza tel. vorbesc la tel. dorm la volan mergind cu 25 de km la ora de la kauflandul de sus pina la big etc, din aceste motive nu se incadreaza in preselectie in intersectie si opreste bloceaza o coloana de dupa ei de 500m de masini. Acum si politia nu urmareste traficul in oras sa oberve ceia ce am precizat si sa dea amenzi sa circule cu 50 km la ora, atunci ar injumatati timpul de circulat in oras. In al doilea rind linea verde nu era necesara in oras, nu are orasul o lungime de 30 -50 km lungime sau latime sa nu poata circula busurile. In aceste proiecte sau ingustat bulevarde in loc sa le faca mai largi.La ce trebuie asa mult spatiu verda ( caci au pus 15 cm de pamint si se usuca cind da soarele, in Bistrita in 5 min aierul din paduri e in tot orasul. In loc sa faca parcari pe spati verzi.multe prosti sau facut de la revolutie in oras. In toate orasele unde au avut primari buni si fara interes au cumparat cladiri de linga strazi demolindule si au largit strazi si bulevarde , nu au indesat in drum cladirile. Preselectile conteaza foarte mult pentru fluidiza traficul, Strada Artariloe Colibitei trebuia facuta pina la livezile pe linga calea ferata. Ar fi foarte multe pentru a se fluidiza traficul.
Da, sunt probleme in oras. In schimb sunt probleme si cu soferii pur si simplu inculti. Cand se da un permis auto de catre un incult unui incult, acolo nu o sa fie bine. Dati vina pe primarie, pe x pe y, dar cine va opreste sa conduceti corect si civilizat? Sa mergi cu 50 (chiar si 30), sa acorzi prioritate, sa fii atent la pietoni, sa nu parchezi ca un bou unde vrei tu „ca am traba” . Nu, incultii smecheri fac slalom cu 70-80, trec pe rosu, nu acorda prioritate nici pietonilor de multe ori. Parcheaza unde vor ei, eu as merge la intrarea de la spital, gatuita de idioti care parcheaz unde vor ei, blocand accesul salvárilor. Asta vezi la cel putin 40% dintre conducatorii auto. Iar politia locala se face ca nu vede parcarile nesimtite de golan increzut, politia spune ca ” asa e la Bistrita” . Carutasii conduc masini. Asta e problema. Rezolvarea ar fi amenzile, eu nu cred ca merge cu frumosul. Nu in Bistrita.
Îi plin orașul de automobile parcate pe marginile străzilor. Parcările etajate ar fi soluția pentru a elibera o banda pe sens. Plus spatii verzi, locuri de joaca pt copii, etc. Dar..”ce iese”…este focusat pe blocuri intre blocuri, nu pe parcări etajate . Eventual , parcări” ecologice” la sol pentru a scoate ochii și a tăia panglici…