Economie

De la 1 ianuarie, e-Factura devine obligatorie. Ce amenzi riscă firmele care nu o folosesc

Facturarea electronică va deveni obligatorie de la 1 ianuarie 2024 pentru toate tranzacțiile între firme. Sistemul are capacitatea de a prelucra zeci de milioane de facturi pe zi și va reduce frauda, în special în privința TVA, potrivit ministrului de Finanțe, Marcel Boloș.

“Poți să emiți până la data de 30 iunie 2024 factura în sistemul vechi, dar obligatoriu este raportarea. Emiterea facturii în sistemul electronic este opțională. Neraportarea, atenție, în perioada de mers în paralel cu cele două sisteme înseamnă de la 1 aprilie amendă pentru mari contribuabili între 5.000 de lei și 10.000 de lei, pentru mijlocii, între 2.500 de lei și 5.000 de lei, pentru contribuabilii mici între 1.000 lei și 2.500 de lei. În perioada 1 ianuarie – 1 aprilie este fără amendă. După data de 1 iulie, obligatoriu pentru toată lumea utilizarea modulului e-Factura”, a spus ministrul Marcel Boloș.

Până la 1 iulie 2024, se va merge în paralel cu facturi emise și primite și în format de hârtie, pdf/mail, ca în momentul de față, dar raportarea lor în sistemul RO e-Factura este obligatorie indiferent de forma facturii.

Din 1 iulie 2024 facturile se vor transmite numai prin e-Factura și numai facturile transmise și validate în sistem vor fi considerate facturi originale. Începând de la acea dată, facturile primite în orice alt format nu vor mai avea valoare fiscală.

Singurele facturi legale sunt considerate doar xml-urile transmise și validate de ANAF. Sistemul este operațional începând din 2022, însă a fost obligatoriu doar pentru facturile emise de companiile private în relațiile cu entitățile de stat (B2G), pentru cele aferente bunurilor cu risc fiscal și pentru agențiile de turism care emit facturi în baza tichetelor de vacanță.

România a solicitat Comisiei Europene (CE), în ianuarie 2022, o derogare de la legislația comunitară de TVA pentru a extinde sistemul pentru toate operațiunile comerciale. Principalele obiective vizate de autorități pentru punerea în aplicare a sistemului obligatoriu de facturare electronică în sistem B2B sunt combaterea fraudei și a evaziunii fiscale, eficientizarea colectării, în special în domeniul TVA, îmbunătățirea competitivității operatorilor economici și reducerea costurilor administrative atât pentru contribuabili, cât și pentru administrația fiscală, spune Ministerul Finanțelor, care are și un site dedicat, care poate fi accesat la această adresă https://mfinante.gov.ro/web/efactura

Etichete

7 comentarii

  • Costuri suplimentare?
    Caz de cyberatack,cod malițios, baze de date piratate, manipulate-editate…. pene de.electricitate..locale sau regionale….economia stă să aștepte Anaful ca să valideze tranzacția?
    Cine are acces la date , pe pile, cunoștinte, relații cum functionează lumea politică românească,.poate avea avantaj concurențial știind volumul tranzacțiilor,.locațiile de interes, punctele slabe ale concurenților, domeniul de investit pentru băiatu lui tata …Aia cu tata a fost Dragnea și am făcut sere cu roșii sau panouri solare că știam dinainte de unde vin subvențiile pe program..o să fie mici găinării pe lângă tunurile ce se dau cu data mining și AI. Teoretic un acces neautorizat la sistem poate pune o țară întreagă economic pe butuci când entitatea-actor ( individual,statal, privat, industrial) poate avea acces la datele stocate undeva cândva.
    Se va reduce „frauda” dar cu ce costuri?
    Mentalitatea centralizatoare istoric a avut mari rateuri indiferent de domenii Un eventual rateu, eroare are efecte negative în cascadă mult mai mari într-un sistem supercentralizat decât sistemele unde mixicitatea, diversitatea fac parte din designul arhitecturii de reziliență..iar eroarea e conținută local, cu efecte minore.
    A fost cazul cu virusul anului 2000.
    Sau mai nou când de exemplu implementarea unei soluții informatice noi a paralizat un sistem de plată guvernamental sau unul de gestiune a imatriculărilor..citiți și învățați.
    Bonne chance.

    25
    4
    • Mai e și hoția cu certificatul digital pentru semnătura electronică care te obligă să cotizezi anual la firmele “agreate “ (cititi “șmecherilor”)!
      Acesta ar trebui să fie pus la dispoziția firmelor gratuit !

      31
  • Va bucurati, asa-i, aveti un motiv in plus sa dati amenzi si sa luati spagi. Mai mult, aveti un nou prilej sa acordati protectie politica unora si sa le luati taxe de protectie altora! Ce bucurie pe voi, paraziti bugetofagi! Un stat atat de tampit nu ar putea lucra decat cu oameni pe masura asa ca bucurati-va. In curand va veti controla intre voi ca oamenii care inteleg ce se intampla isi vor lichida afacerile si vor pleca din tara.

    14
  • Sunt curios cum o sa faca față sistemul.
    Daca sistemul e capabil sa gestioneze 5 milioane de facturi pe zi si in Romania sunt peste 1 milion de SRL-uri, inseamna ca o firma are „voie” maxim 5 facturi pe zi, ca sa nu se blocheze sistemul.
    Vedem cat de „bine” merge sistemul SIUI al medicilor si farmaciilor, ca in 99% din timp nu funtioneaza.

    17
  • Idea din spate parca este reducere de evaziune cu TVA, de acea e valabil parca doar pentru facturi BtoB, care ar fi corect daca nu sa poate altfel rezolva problema.
    O sa incercam un an cu sistem asta si daca este nefunctional inchidem afacerea complet. Deja costuri cu salari ridicate care de la o luna la altu sa maresc si care nu corespund cu performanta angajatiilor ne au convins sa eliberam angajati. Daca nici asa si presiunea tot mai mare, atunci da, exista optiuni in alte tari unde guvernarea este mai putin ostil fata de antreprenori.

  • Dl Bolos în buna traditie a functionarului roman, persiflant ne anunta ca sistemul functioneaza brici tratand sute de mii de tranzactii, flawless.
    ok, bun succes…dar partial adevarat.
    problemele cu vulnerabilitatile apar pe parcurs.
    sistemul e nou.
    cand oamenii din afara celor care l-au construit incep sa-l inteleaga, sa-i vada limitative, sa inteleaga mecanismele
    e un ciclu.
    btw cea mai mare problema actuala in sistemul bancar international incepe sa devina absența programatorilor in Cobol, majoritatea softurilor de tranzactionare de bazeaza pe limbajul uitat din anii 60 ..iar spécialistii familiarizati incep sa paraseasca sau sa mearga in pensie.

    • Hoopa.
      După succesul fenomenal anunțat pompos și fălos de dl Boloș, se pare că sunt niște probleme.
      Și vinovații de serviciu ca de obicei , utilizatorul căruia i s-a băgat pe gât sistemul și care ar apasă de mai multe ori pe tasta Trimite.
      Predicție..
      Dacă s-ar inventa una nouă..Trimite-i la origini..pariu, sistemul s-ar bloca complet.
      Dar nu-i frumos, după atâtea succese fenomenale, de guvernare din ultimul timp
      PSD-ul a reușit ce n-a reușit PNL-ul în două guvernări, dacă e să credem versiunea servită prin media.
      Mai puțin justificarea banilor atribuiți direct unora ,fără nume de instituții și beneficiari.
      Dacă asta nu e corupție..cum s-ar putea chema?
      Nici măcar DNA-ul nu mai știe de ce se cheamă DNA.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS