Actualitate

De la bal la spital! Chiftelele şi brânza frământată au îmbolnăvit nuntaşii din Coşbuc

Cei peste 30 de participanţi la o nuntă din Coşbuc au mâncat chiftele şi brânză frământată cu stafilococ, anunţă Direcţia de Sănătate Publică. Instituţia a găsit cauza toxiinfecţiei alimentare, dar nu şi vinovaţii de producerea ei. Ambele produse au fost preparate în regie proprie de organizatori, dar la fel de bine ar fi putut să se strice stând pe mese timp de patru ore.

Medicul Costel Hriscu de la Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud a declarat, miercuri, pentru Timp Online, că, în urma analizelor făcute, DSP a ajuns la concluzia că brânza frământată şi chiftelele puse pe mesele nuntaşilor erau purtătoare de stafilococ.

„Aceste alimente au fost pregătite de organizatori – familiile mirilor, naşilor – aşa cum fac ei dintotdeauna. Foarte multe persoane au participat la pregătirea preparatelor pentru această nuntă, aşa că e greu de depistat sursa îmbolnăvirii. La fel de probabil este ca cele două tipuri de produse să se fi alterat din cauza temperaturii. Au stat pe mese peste patru ore până au venit nuntaşii. Sunt multe cauze. Trebuie să vedem exact cum s-a petrecut totul. Joi va merge o echipă de la noi acolo, la Coşbuc, şi vom vedea. Cert este că organizatorii nunţii vor fi sancţionaţi. Nu vă pot spune cu cât, cu câteva sute de lei, oricum”, a declarat dr. Hriscu.

Întrebat dacă există condiţii igienico-sanitare la Căminul cultural, dr. Hriscu a declarat că este atât apă curentă, cât şi camere frig în care pot fi depozitate în condiţii adecvate alimentele. „Numai că ei au pregătit chiftelele acestea şi brânza acasă, nu la cămin, din câte ştim noi”, a adăugat sursa citată.

Reamintim că peste 30 de persoane care au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la o nuntă în comuna Coşbuc, inclusiv mireasa, au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, însă dintre toate doar un bebeluş de zece luni a fost internat.

Potrivit Soniei Mureşan, asistent medical de gardă la Spitalul Orăşenesc “George Trifon” Năsăud, primii pacienţi au început să sosească la spital sâmbătă seara în jurul orei 23.00, printre ei aflându-se şi mireasa.

“La ora 22.55 a sosit primul pacient. Acuza stări de rău, vărsături, diaree, transpiraţie, toate simptome ale toxiinfecţiei alimentare. L-am trimis imediat la Bistriţa la secţia de Boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Apoi, a venit şi mireasa, şi ea se simţea la fel. În total, la noi au ajuns 27 de adulţi şi doi copii, ultimul pacient, o domnişoară ajungând chiar azi la ora 11.30 (duminică –n.r.). Mi-a spus că a vomitat de zece ori. De asemenea, tot la Bistriţa am trimis-o. Din câte am aflat de la ei, după ce au mâncat aperitivul li s-a făcut rău. Unii se pare că au mers direct la Bistriţa, nu au mai trecut pe la Spăitalul Năsăud”, a declarat sursa citată.

Contactată telefonic, dr. Anca Andriţoiu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, a declarat că, în total, la Boli Infecţioase au ajuns 31 de pacienţi dintre care un sugar de zece luni şi cinci copii, restul fiind adulţi.

“Adulţii şi copiii au primit tratament şi nu au rămas în spital, în timp ce sugarul e internat pentru că trebuie supravegheat. Am prelevat probe de la toţi pacienţii şi vom face o anchetă să vedem cauza toxiinfecţiei alimentare. Din ce ni s-a spus, nunta a fost organizată la căminul cultural din comuna Coşbuc, dar nu ştim încă dacă în regie proprie sau cu ajutorul vreunei firme de catering. Mai nou, puţină lume mai face petreceri în regie proprie, dar e posibil orice. Cert este că vom sancţiona vinovaţii după ce vom şti care sunt aceştia. Avem o echipă la Coşbuc, va preleva probe şi de acolo şi vom vedea ce rezultate obţinem”, a spus Anca Andriţoiu.

foto: arhivă

4 comentarii

  • Nu exsista nici o camera frig nu Mai dezimformati cititorii,nu il Mai aparati PE primar .Sa ne spuna unde este camera frig poate la directorul de camin la terasa,doar este feciorul primarului.

  • Primarul nu are nici o legatura cu aceasta nunta . Cei care au ales varianta cu gatitul acasa , vara , cand temperaturile sunt ridicate , sa raspunda pt ceea ce s-a intamplat ! Primarul este la al 4-lea mandat , ales de oamenii din comuna , cu procente zdrobitoare de fiecare data . Desigur , or fi si nemultumiti , carora primarul in 14 ani de cand conduce comuna , nu le-o fi facut pe plac si care au gasit o ocazie sa-l ponegreasca , fara nici un fundament logic sau de bun simt !

  • Gavrilă vi tu sa ne duci la camera frig ,nu toti isi pot permite rest aurante.Dar ar trebui sa existe măcar minimele conditi pt.o sala de nunti ex. toalete,camera frig,vesela,pahare .In schimb noi avem director de de cămin el tine locul la toate cele,bravo primare asta avem după 4 mandate un loc de munca pentru feciorul tău.

  • Caminul cultural are vesela , dar oamenii refuza inchirierea lor , deoarece eventualele pagube trebuie platite , firesc nu-i asa ? In ceea ce priveste racirea alimentelor caminul cultural are in dotare doua lazi frigorifice industriale si doua racitoare pt mezeluri si prajituri . De asemenea functioneaza aerul conditionat si extractoarele de fum . Toaletele sunt renovate la standarde europene , dar nu pot fi racordate la reteaua de canalizare datorita unui proces initiat si sprijinit de opozantii primarului , prin care de 2 ani se blocheaza realizarea cu fonduri europene a statiei de epurare a comunei ! Tipic romanesc !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS