Actualitate Recomandări

De la ”junglă” la parcare. Primăria Bistrița va mai curăța un teren

5.300 de metri pătrați de ”junglă” de la intrarea în Bistrița vor fi curățați de municipalitate și redați circuitului public, posibil printr-o parcare. Terenul respectiv se află pe strada Libertății, în zona benzinăriei OMV.

”Ani la rând, acest teren proprietate a Municipiului Bistrița a fost lăsat în paragină, acoperit de vegetație necontrolată și complet rupt de oraș. Așa ceva nu mai este acceptabil. Nu voi accepta ca spațiile Bistriței să fie abandonate și transformate în junglă. Nu ne mai batem joc de avuția orașului. În scurt timp vom interveni și aici. Curățăm, redăm acest spațiu comunității și îl readucem în circuitul firesc al orașului. Bistrița trebuie să fie un oraș îngrijit, iar fiecare metru pătrat trebuie să fie în folosul bistrițenilor, nu uitat în nepăsare”, spune primarul Gabriel Lazany.

El a menționat că acst teren este la fel de mare precum parcarea de pe str. Bistricioarei. ”Chiar nu îmi vine să cred că în Bistrița poate să existe așa ceva. Gândiți-vă ce ar însemna pentru orașul nostru ca aici să apară o nouă parcare, gen park & ride, în care cei care vin la Bistrița să viziteze orașul își pot lăsa mașina, iar la 50 de metri distanță se urcă în Linia Verde și în cinci minute sunt în centrul istoric”.

12 comentarii

  • Dar heialalti primari pe ce o tocat banii si de ce nu au fost preocupati sa depisteze astfel de locatii abandonate ?
    Deci domnul Primar LAZANY ne arata noua ca daca se vrea se poate ca si statul prin Primarie sa devina organizat si sa se preocupa sa devina gospodar exact ca un cetatean educat si harnic.
    Felicitari si multumiri pentru ca se corecteaza administratia daca seful nu se gandeste numai la buzunarul propriu.

    31
    40
    • @BMH – eco
      ceilați primari:
      Ioan TURC – PNL (2020-2024) – 4 ani
      Ovidiu Teodor CREȚU – PSD (2008-2020) 12 ani

      ce dracu` ne facem că nu vedem elefantul din cameră?

  • Daca totusi este vegetatie eu as alege ideea unui PARC nou pentru locuitorii cu multe case si blocurile din vecinatati.
    Putina intretinere niste alei cu piatra concasata ,banci si cosuri de gunoi.
    Bistritai nu este un oras predispus turismului.

    45
    26
    • Este prea izolata parcela de traficul urban. Ar deveni un adapost pentru oamenii strazii daca s-ar face parc. Cea mai buna varianta e parcare cu bariera.

      11
      7
  • Parcarea aia trebuie construita pe partea dreapta pentru cei care vin în Bistrita ca n-au altceva mai bun de facut.
    Ori terenul asta e fix pe stânga cum intri în oras.
    O sa fie o alta ineptie generatoare de accidente.

    33
    8
    • Apropo, ca tot îi place primarului sa se plimbe langa prin oras…. oare când le zice la prietenii lui ca sa asfalteze (aduca la starea initiala cum zice el) naibii niste strazi aflate la nivel de macadam? De exemplu General Eremia Grigorescu care e de peste 6 luni sparta în ultimul hal. Si exemple de gropi lasate aiurea si neastupate ar mai fi….

      19
      2
  • Dar tovarășul ăsta primar oare când se apucă să facă ceva serios și de anvergură în orașul ăsta, gen centură ocolitoare, o curățenie mai bună a orașului, că este plin de praf, nu să ne trimită video-uri de prin boscheți? Acest gen de lucruri trebuiau făcute de un subaltern sau de viceprimăreasa, dar și viceprimăreasa lipsește cu desăvârșire din peisaj.
    Deci, tovarășul primar, au trecut aproape 2 ani din mandatul tău și nu sunt semne că ai face ceva de anvergură pentru acest oraș. Sper că nu te-ai molipsit de la ăla din Piața Petru Rareș care face nani și doarme de multă vreme. Să nu vii peste 2 ani că mai vrei un mandat.

    24
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.