Social

De Rusalii, la Figa se reia Împănatul boului. Sărbătoarea ține două zile

În satul Figa de lângă Beclean se reia anul acesta obiceiul tradițional al Împănatului boului, obicei care anul acesta va ține două zile, sâmbătă și duminică, anunță Primăria Beclean.

Astfel, sâmbătă 11 iunie, după Vecernia Mare a sărbătorii, în jurul orei 20.00, tinerii din sat vor porni să caute flori pentru coroana ce va fi purtată duminică de bou.

Duminică 12 iunie, după slujba de la biserică și sfințirea apei, în jurul orei 14.00, boul împănat va fi plimbat pe ulițele satului, după care va fi un program artistic, urmat de Balul ”Fii satului”.

Împănatul sau înstruţatul boului este cel mai cunoscut obicei agro-pastoral din Figa, vechi de circa 300-400 de ani, ce aparţine riturilor de fertilitate din preajma solstiţiului de vară. Această datină are în centrul său animalul sacru, puternic, dătător de viaţă şi roade. Se mai sărbătoreşte şi la Căianu Mic.

3 comentarii

  • Dacă întrebi 95% din cei prezenți ce semnificație are impanatul boului sa fiți siguri ca veți primi tot felul de explicații aiurea!!!Oricum ar trebui sa se numească impanatu taurului pentru ca boi nu mai sunt decât în parlament

  • Ce are sula cu prefectura? Incredibil până unde poate merge prostia! Pe un afis care anunţă zilele comunei Căianu Mic, se poate citi : ”Înstruțatu’ boului”, manifestare culturală dedicată sărbătoririi a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în comuna Căianu Mic, cu ocazia Zilelor comunei, ediția a XV-a.”
    Înstruțatu’ boului este o străveche datină rurală atestată exclusiv în Transilvania. Ritualul constă în împodobirea capului si coarnelor unui bou cu flori multicolore care apoi este purtat, de feciori msacati si îmbrăcati în scoarță de cireș si acoperiti cu frunze, pe la portile caselor din sat unde este udat cu apă în speranța obținerii unor recolte bogate. Obiceiul se practică in jurul datei solstitiului de vară, fiind dedicat sfârşitului primăverii si se mai păstrează si astăzi în comunele Căianu Mic, Tăure, Cristur-Sieu, sau chiar la Figa, localitate componentă a orasului Beclean.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS