Politică

De Rusalii, politicienii au bătut tot judeţul ca să participe la cât mai multe la festivităţi (FOTO)

De Rusalii, preşedintele CJ Radu Moldovan a participat la slujba de la Biserica de la Coroana, iar a doua zi la cea din localitatea Dorolea. După aceea, s-a dus la Înstruţatul boului la Căianu Mic şi Căianu Mare, la un festival pe câmpie şi la Feldru. Liderul PDL Ioan Oltean a fost la Runcu Salvei şi apoi la Zilele Feldrului ca să fie alături de primarii democrat-liberali din cele două comune.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a participat, duminică, la slujba de la Biserica de la Coroana unde a fost însoţit de directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Mircea Gelu Buta, de administratorul public Florin Moldovan şi de vicepreşedintele PNL Valer Bindea.

Luni dimineaţa, preşedintele CJ a mers la slujba de la Biserica Dorolea alături de ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, şi de primarul comunei Livezile Traian Simionca, apoi la Înstruţatul boului la Căianu Mic şi Căianu Mare şi la un festival folcloric la Sânmihaiu de Câmpie. Spre seară, Radu Moldovan s-a dus la Feldru unde au avut loc două evenimente, pe de-o parte zilele comunei, iar pe de altă parte concerte la „Terasa spartanilor” a lui Ştefan Sângeorzan. La Căian şi Sânmihaiu de Câmpie au mers şi deputatul PSD Daniel Suciu şi vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, iar la Feldru şi Sânmihai Radu Moldovan a fost însoţit de vicepreşedintele CJ Dorin Popescu. Aici puteţi vedea o serie de imagini.

Parlamentarii PNL Stelian Dolha şi Dorin Dobra au participat la Sfânta Liturghie la Poiana Ilvei, slujba fiind oficiată de PS Vasile Someşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a participat, luni, la inaugurarea unor investiţii la Runcu Salvei, acolo unde au mers ca să fie alături de Anchidim Pavelea mai mulţi primari PDL, inclusiv Sorin Hognogi de la Spermezeu care s-a lăudat, pe Facebook, că s-a plimbat „în maşină cu şeful”.

Ioan Oltean s-a fotografiat cu primarii credincioşi partidului, inclusiv cu cel din Maieru, Vasile Dumitru, după ce a participat la ceremonia din centrul comunei Runcu Salvei. După aceea, Ioan Oltean a plecat la Feldru, comună condusă de Grigore Ţiolan (PDL), unde a putut fi văzut pe scenă alături de echipa de conducere a Primăriei.

Senatorul PNL Ioan Deneş a fost la Înstruţatul boului la Figa şi apoi la Sânmihaiu de Câmpie, alături de liderul PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha.

Sursa foto: Facebook

Radu Moldovan Coroana 2 Radu Moldovan Coroana 1 Runcu salvei 3 Runcu Salvei 1 Runcu salvei 2 1 bis dorolea 1 caian 3 caian caian instrutat caian politicieni caian taraf 4 sanmihai c 3 sanmihai c 2 sanmihai c doina pana dorolea dolha sanmihai

3 comentarii

  • pentru dl ponta si antonescu ( cu litere mici din motive de tastatura),
    impreuna santeti o forta,separat santeti ZERO nu zoro atentie.
    trebuie sa invatati niste lucruri de la pdl dar nu pot sa dau detlii-va rog sa ganditi-ok slujbe,panglici,falsi apostoli dar in opozitie santeti zero barat-ma intreb cand santeti la putere ce faceti pentru cei care au sustinut? asta este succesul la pdl,orice ban are profit,la voi orice ban aduce minus inafara de cei care au miere pa degete.

  • dl dolha,
    atentie cei care joaca teatru sant profesionisti- oare de ce ati imprumutat gesturi si emiteti,si emiteti si va credeti alain delon,si visati,si va vedeti un clinton local si iar mancati si la un moment dat o sa va treziti.io nu va mai votez.
    daca un copil este rau-tu ca parinte esti primul dusman daca nu spui in fata sau nu ai o atitudine corecta.
    regret ca tre sa spun dar nu va votez.santei FALSI.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS