Social

De unde vin banii pentru investiţii locale la Năsăud. Proiectele administraţiei

Oraşul Năsăud nu are industrie şi nici agricultură, iar cele două-trei companii cu sediul aici nu contribuie cu foarte mulţi bani la bugetul local, aşa încât administraţia condusă de primarul Mircea Romocea (PSD) a fost nevoită să găsească alte surse de finanţare. Ele aduc împreună, la buget, 800.000 de lei, bani cu care se pot face investiţii.

„Eu zic să sunt cel puţin 20 de investiţii care s-au realizat cu bani din bugetul local, guvernamentali şi europeni. Cetăţenii te-au votat pentru ceea ce ai promis în 2012. Acum trebuie să vii cu noi proiecte şi să faci dovada faptului că doreşti să dezvolţi comunitatea, oraşul, şi să produci mutaţii în aşa fel încât calitatea vieţii să crească. Eu sunt mulţumit, în principiu, de ce am realizat în acest mandat. Desigur că este loc de mai bine, dar având în vedere că resursa financiară Năsăudului este limitată – nefiind firme puternice decât două-trei, neavând industrie, neavând agricultură, am încercat să colectăm la bugetul local sume considerabile faţă de ceea ce s-a întâmplat până în 2012. Aş aduce două argumente aici: piaţa agroalimentară care aduce la buget înspre 400.000 de lei la nivel de an şi tot cam aceeaşi sumă care vine din redevenţa prin concesiunea păşunilor alpine. Iată 800.000 de lei care au venit din cele două surse, bani pe care i-am utilizat în investiţii în bună parte”, a spus Mircea Romocea la un post tv.

Anul trecut, Primăria Năsăud a avut o rată de colectare de circa 99% din taxe şi impozite locale.

Edilul a adeclarat că este mulţumit de proiectele pe care a reuşit să le finalizeze în 2015: „Sigur că întotdeauna este loc de mai bine, dar raportat la resursa financiară şi la ce am putut accesa – bani europeni şi guvernamentali – eu cred că a fost un an bun. Acum lucrăm la proiectul de buget pentru anul financiar 2016 şi suntem în derulare cu câteva proiecte cum ar fi reabilitarea pieţei centrale, a trotuarelor din zonă, amenajarea unui parc de joacă pentru copii pe strada Iacob Mureşanu din cartierul de blocuri şi suntem în discuţii la Compania Naţională de Investiţii (CNI) privind acel complex sportiv multifuncţional, o investiţie de aproximativ 5 milioane de euro la care eu ţin foarte mult, cu finanţare din bani guvernamentali şi cu o cofinanţare de 5%, urmând ca utilităţile, respectiv amenajarea drumului de acces să fie suportate din bugetul local. De asemenea, am avut discuţii cu colegii mei de la Compartimentul de Integrare Europeană şi, în ce priveşte cartierul de blocuri, intenţionăm să producem mutaţii profunde, spun eu, în 2016, printr-un mecanism de regenerare urbană. Eu sper să putem accesa bani europeni pentru acest proiect. Sigur că vom veni şi cu bani de la bugetul local şi mă refer aici la reamenajarea unor spaţii verzi, a unor locuri de parcare personalizate, de aşa natură încât ambientul din cartierul de blocuri să se schimbe”, a spus Romocea.

Primarul Năsăudului a adăugat că administraţia pe care o conduce mai are un proiect de reabilitare a celei mai greu accesibile străzi din oraş. „E vorba de strada Avram Iancu, dar acolo suntem condiţionaţi de o lucrare pe care trebuie să o realizeze cei de la Aquabis. Am demarat deja studiul de fezabilitate privind reabilitarea străzii Avram Iancu împreună cu reţeaua de apă şi canal. După ce trece iarna, va trebui să reparăm drumurile din oraş”, a adăugat el.

În ce priveşte anul electoral 2016, primarul Năsăudului a spus că se aşteaptă la orice din partea adversarilor politici.

„Trăim într-o societate mai mult sau mai puţin bolnavă. Te poţi aştepta la orice din partea contracandidaţilor, dar eu am de gând să ignor atitudinea şi comportamentul indecent al contracandidaţilor, dacă vor fi şi câţi vor fi. Important este să poţi dovedi că ai făcut ceva în cei patru ani de zile. Pe de altă parte, la nivel naţional, eu sper că lucrurile vor rămâne într-o stare de echilibru. Într-un fel poate că e bine că niciunul dintre cele două partide mari nu sunt la guvernare în acest moment, iar suspiciunea că va fi favorizat un partid sau altul cade. Eu sper ca lucrurile să rămână într-o stare de echilibru şi normalitate. Lucrul acesta ni-l dorim, deşi văd că poporului român îi plac informaţii care nu au de-a face cu viaţa de zi cu zi. Sigur că mă refer la o anumită categorie a populaţiei”, a spus Mircea Romocea.

1 comentariu

  • Ce primar harnic dom profesor. Acum ca i-au mai ramas cateva luni in primarie vrea sa schimbe Nasaudul asemeni Chinei. Intr-o noapte.
    Faine ganduri da putine ,,vanturi”.Dar cine pune osul la treaba cu asa promisiuni si buzunare goale???
    Munca patriotica fratilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS