Actualitate

De ce vrea Vitalia majorarea tarifelor. Explicaţiile lui Ştefan Sîngeorzan

Conflictul între Vitalia pe de-o parte, respectiv autorităţile locale şi judeţene pe de altă parte, a ajuns într-un punct fierbinte. În timp ce primarii anunţă unul câte unul că nu vor mărirea tarifelor, directorul administrativ al companiei, Ştefan Sîngeorzan, explică într-un interviu acordat Timp Online de ce s-a ajuns în această situaţie.

Domnule director, de ce s-a ajuns în această fază tensionată?

Ne confruntăm cu patru mari situaţii deosebite, greutăţi. Una este faptul că am preluat o infrastructură inadecvată, ca să nu spun mai mult. Staţiile noastre de transfer din Sîngeorz-Băi, Năsăud, Beclean şi Bistriţa au fost inoperabile. Nu puteam urca cu maşinile. A trebuit să intervenim ca să facem un unghi de pantă mai bun ca să putem urca cu maşinile. În plus, nu putem urca cu toate maşinile şi nici bascula în containere pentru că lovim în acoperiş şi atunci, în loc să descărcăm la Sîngeorz-Băi şi Beclean, ne deplasăm cu unele maşini până la Tărpiu. Apoi, presele care lucrează acolo sunt de capacitate mică. În loc să fie timpul de presare 10 minute cât e normal, ajunge la un container la aproape o oră, ceea ce înseamnă consum de combustibil mai mare, consum de timp şi cheltuieli în final.

A doua problemă este redevenţa foarte mare pe care Vitalia trebuie să o plătească Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri şi penalităţile de 1% pe zi dacă nu am plătit redevenţa în 100 de zile. Nu mai ştiu contracte cu aşa penalitate să existe.

În al treilea rând, avem sub contract 170.873 de locuitori. Asta înseamnă 53% din populaţia judeţului care era prevăzută în recensământ şi scrisă în Caietul de sarcini. Vitalia, când a făcut aceste preţuri, de 1,81 de lei în rural şi 3,55 lei în urban, a ţinut cont de numărul populaţiei. Observăm însă că nu suntem mai mulţi de 210.000-220.000 de locuitori în judeţ, ceilalţi fiind plecaţi din ţară sau din lumea asta. Sunt nişte cifre statistice care nu sunt reale.

A patra problemă este aceea că plătitori sunt sub 60% dintre cei care au încheiat contracte cu noi, adică sub 100.000 de persoane fizice. Am început în mediul rural să nu mai ridicăm gunoiul de la cei care nu au plătit deşeurile. Şoferii au liste şi ridică numai de la cei care plătesc, şi mă refer la pubelele de 120 de litri. Fiecare om care a încheiat un contract a primit o astfel de pubelă şi nu e normal să fie pe lângă drum saci, butoaie şi găleţi şi alte grămezi de deşeuri şi numai pubele de 120 de litri.

Problema cea mai mare este în mediul urban. Avem asociaţii de locatari care nu au plătit niciodată gunoiul, iar noi ridicăm gunoiul fiindcă în containere semiîngropate pun gunoiul şi oameni care au plătit. Când nu ai bani, nu poate fi îmbunătăţită infrastructura, nu pot fi întreţinute maşinile aşa cum ar trebui, nu putem plăti oamenii. Se întârzie plata salariilor, a tichetelor de masă pentru că noi avem de încasat 2,131 milioane de lei de la utilizatori, instituţii publice, agenţi economici, persoane fizice. Avem şi vreo cinci primării care nu au plătit pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie în baza acordului pe care l-au semnat cu noi pentru că nu încheiasem încă acele contracte individuale. Timp de trei luni au plătit primăriile.

Acestea sunt motivele pentru care Vitalia a cerut majorarea tarifelor?

Da. Mai întâi vreau să vă spun că Vitalia a cerut Consiliului Concurenţei, ANRSC şi ADI Deşeuri să ne ajute să putem echilibra cât de cât veniturile şi cheltuielile. Vitalia are contract pe opt ani cu ADI Deşeuri, iar potrivit acestui contract nu poate face un profit mai mare de 5%, indiferent de cât ar fi de eficientă şi ar munci. Profitul maxim pe an e de 5%. Sigur că nu s-a luat în calcul că vom ajunge la acest profit în primii ani. În schimb, dacă suntem pe un minus mare (pierderile fiind deja de peste 1,5 milioane de euro – n.r.), atunci trebuie găsită soluţia să echilibrăm lucrurile în aşa fel încât pierderea să fie cât mai mică. Cred că nici statul român nu vrea să intre în faliment o societate care, în prezent, are peste 500 de angajaţi dintre care 182 în Bistriţa-Năsăud.

În contractul despre care vorbiţi scrie cumva că Vitalia are dreptul să ceară scumpirea tarifelor?

Are dreptul să ceară echilibrarea situaţiei economice, lucru care se poate face în două feluri: scăzând cheltuielile sau mărind veniturile. Cheltuielile noastre cele mai mari rezultă din plata redevenţei către ADI Deşeuri. Vitalia a plătit până acum 1,8 milioane de lei către ADI, bani care, în final, ar trebui să se regăsească în îmbunătăţirea proiectului care a plecat la drum aşa cum a plecat, cu stângul. UE a acordat 48 de milioane de euro undeva prin 2007. Anumite lucruri erau prevăzute în Caietul de sarcini şi cu totul altceva s-a făcut ulterior. În Caietul de sarcini iniţial nu erau containere semiîngropate, ADI Deşeuri trebuia să aibă în dotare 48 de maşini de colectare şi transport noi aşa cum sunt în alte judeţe care urmează să implementeze proiecte asemănătoare, iar la noi nu există.

Cei care au implementat proiectul au tot modificat datele din Caietul de sarcini ca să iasă într-un avantaj financiar. Nu acuz pe nimeni, dar ştiu proiectul de la bun început şi ce a rezultat. Proiectul din Bistriţa-Năsăud e unic în ţară şi mă refer la existenţa acestor containere semiîngropate şi la modul de derulare a proiectului. Sunt foarte puţine sisteme similare în Europa. Mai sunt în Letonia, Estonia, Lituania şi în Portugalia. Vitalia e un partener al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri care e formată din cele 62 de primării plus CJ. Ca să se majoreze tarifele, e nevoie de o decizie a acestei ADI, e nevoie de 43 de voturi „pentru” adică de două treimi din cei 63 de membri. Noi nu am luat în calcul majorarea tarifelor mai devreme de un an de zile.

Cum se pot majora tarifele?

Procedura de majorare a tarifelor este următoarea: primarii merg în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre, cer o Hotărâre de CL care îi mandatează să voteze „pentru” sau „împotrivă”, vin în AGA şi votează cum au fost mandataţi de consiile locale. Dacă sunt 43 de voturi „pentru” se majorează tarifele, dacă nu, se merge în instanţă care va constata dacă e justificată sau nu cererea de mărire de tarife.

Ştiţi care e contraargumentul: Vitalia a câştigat o licitaţie la care a mers cu nişte preţuri foarte mici ştiind cum stau lucrurile. Acum sună cumva a forţare de mână. 

Nu ştia cum stau lucrurile în privinţa accesului în staţiile de transfer şi nici a numărului populaţiei. Vitalia nu ar cere nicio mărire de tarif dacă ar fi în realitate cei 317.000 de plătitori trecuţi în Caietul de sarcini, dacă şi cantitatea de deşeuri trecută în Caietul de sarcini produsă de agenţii economici ar fi şi în realitate, dacă cele 1046 de tone de reciclabile pe lună trecute în Caietul de sarcini s-ar regăsi şi în fapt – nu se găseşte nici 10% – toate acestea fiind lucruri luate de bune de către companie. În plus, doar jumătate dintre agenţii economici au încheiat contracte cu noi, iar ceilalţi duc mulţi deşeurile lângă malurile râurilor.

Credeţi că vor fi de acord primarii cu majorarea tarifelor într-un an preelectoral?

Din păcate, ne-am început activitatea într-un an electoral cînd erau alegeri prezidenţiale. A trebuit să ridicăm gunoiul de la toată lumea. Acum noi înţelegem poziţia primarilor din punct de vedere politic, dar sunt şi primari care înţeleg că, pentru a avea un judeţ curat, va trebui să le explicăm, cetăţenilor că preţul pe care îl propunem, de 2,95 de lei în mediul rural e sub preţurile practicate de primării înainte de licitaţia noastră şi mult sub preţurile sub 4,75 de lei cât oferea cel de pe locul doi la licitaţie, iar 6,85 de lei în mediul urban e sub 7,50 de lei cât avea cel de pe locul doi în licitaţie şi sub 9 lei cât avea Urbana. La Cluj, preţul a fost iniţial 6,5 lei pe locuitor, iar faptul că ei trebuie să ducă gunoiul la Oradea ridică preţul la 9 lei/locuitor în Cluj.

Notă: În partea a doua a interviului veţi afla ce soluţii are Vitalia pentru ieşirea din acest impas

17 comentarii

  • Cine ne da explicatii ,fostul primar din Feldru pus acolo de Radu Moldovan .PSD nu are nici un interes la Vitalia ,cat de prosti ne credeti d-le Radu Moldovan.

  • Sa intelegem ca Vitalia majoreaza tarifele pt.ca platitorii sa acopere si costurile pentru cei care nu platesc? V-ati interesat, domnilor dela Vitalia dece nu platesc unii oameni care sunt de buna credinta?
    * Facturile vin cu mare intarziere ;
    *Plata se face numai la sediul societatii , pe Titulescu, desi in contract se spune ca putem plati prin anumite banci , inclusiv online;
    *Cel care aduce factura ar trebui sa si incaseze banii ca doar nu-i mare lucru sa ai un chitantier;
    *Plata nu se primeste in avans. La Urbana plateam pe 6 luni, Vitalia a refuzat plata in avans.
    S-ar putea sa analizati putin modul de incasare care sa fie in interesul societatii dar si al cetateanului(nu-i vorba de suma ce trebuie platita ci de modalitatea de-a o incasa).

    • Domnule Ioan Popa va informam ca plata se poate face si in avans (chiar pina la sfirsitul anului ,se poate plati factura pe loc la casierul care o aduce iar daca soseste cu intirziere sau casierul refuza sa incaseze pe loc sau cu anticipatie ,va rugam sesizati acest lucru la nr. de tel.0800800524(gratuit din orice retea).Va multumim pt.observatii si pt. sugestii .

    • Astia incaseaza ca pe vremea lui tucu .Ce sa spunem asa conducere asa firma .Nenea director e cand primar cand mare consilier in relatia cu primarii cand director ce mai multilateral dezvoltat , dar nu manager!!!!!

  • Cine vorbește despre gunoaie??? Un om care toată viata a ascuns gunoiul sub preș. Acum ca și sluga a lui Radu Moldovan vine cu explicații din ciclul :Coruptii spun lucruri trăsnite!
    O corupție mare intre Vitalia și Cons județean prin reprezentanții sai printre care și spartacul gunoier din Feldru.
    Rușine!

  • Nu m-a convins deloc acest individ, în afară de acel Caiet de Sarcini, dacă e adevărat ce spune și anume că s-a modificat pe parcurs, nimic nu este în favoarea, ca să zic așa a SC VITALIA SA. Sunt multe nebuloase și asta ne arată că ori s-a ajuns aici datorită incompetenței ori în mod voit ca să creeze haosul necesar unei mari țepe sau o combinație din cele două variante…
    P.S. Ah, deci suntem mai puțini decât ni se zicea… Atunci cu REFERENDUMUL cum rămâne?!, cum rămâne cu CVORUMUL de la referendum?!… domnule Sîngeorzan mergeți la domnul Ioan Rus, acest gunoier al politicii românești care nu contează cât de mult se murdărește pentru că oricum nu-l alege nimeni, să vă explice el câți suntem în realitate!

  • Nu vreau sa ma refer decat la containerele semiingropate. Cine a proiectat aceste containere probabi, traieste intr-o lume a lui, imaginara, utopica…si-a zis probabil „pai facem un capac frumos deasupra, omul vine, arunca gunoiul si inchide capacul la loc”. Nu a putut sa prevada ca in lumea reala nu toti cetatenii inchid capacul la loc, exista si tigani care scormonesc prin gunoi, isi iau ce au nevoie si lasa capacul deschis dupa care ploua in sacul cu gunoi. Astfel, de fiecare data dupa ce angajatii Vitalia ridica sacul cu gunoi se scurge pe asfalt un lichid care miroase de la cateva zeci de metri si mai si pateaza asfaltul…Din punct de verere ingineresc acesta este un „epic fail” de proiectare si cel care a facut asta ar trebui sa isi arda diploma si sa se duca la manastire. Ca sa nu mai vorbim ca putea fi gasita o solutie tehnica ca sa impiedice scormonitorii sa mai umble prin gunoi…dar acestia din urma, fiind evident mai inteligenti decat proiectantul si-au dat seama foarte repede ca pot face o ranga lunga cu un carlig in varf ca sa ajunga la gunoi.

    • Foarte adevărat, dar să zicem că totul ar fi fost perfect, fără scormonitori, fără să intre apa, cu capacul închis etanș, tot nu ar fi fost în regulă din punct de vedere sanitar. De ce ne obligă pe toți să punem mâna acolo unde pun toți mâna ?! Acest lucru nu mi se pare normal pentru că în foarte scurt timp acel capac devine o sursă de infecție mai mare decât orice altă sursă, un focar de infecție foarte periculos. Faptul că cei care au gândit acest proiect nu au prevăzut un lucru atât de elementar denotă un singur lucru și anume, o foarte mică, spre deloc, considerație pentru cetățean, pentru siguranța lui, ceea ce mă îndreptățește pe mine, ca cetățean, să tind spre același nivel de considerație pentru ei, oricare ar fi ei…

    • Da, aceasta este inca o greseala de proiectare printre multe altele pe care le-am putea gasi. Proiectantului i-a fost foarte greu sa prevada ca in scurt timp acele capace vor deveni jegoase. O solutie foarte simpla ar fi fost sa se faca niste fante verticale cu un mic jgheab la interior prin care sa se alunece gunoiul, cu un capac care s-ar fi inchis singur, prin forta gravitatiei dupa ce se arunca gunoiul. Astfel nici nu ar mai fi plouat inauntru, nici nu am mai fi fost nevoiti sa punem mana pe capac si nici scormonitorii nu ar mai fi avut cum sa ajunga la gunoi. Dar, se pare ca necesita un IQ de geniu ca sa gasesti aceste solutii…pe proiectanti nu i-a dus mintea atata…

    • Or fi unii romani neglijenti si needucati…din pacate, dar eu daca ma apuc acum sa gandesc un astfel de sistem de colectare si depozitare a deseurilor, ce sa fac, sa imi inchipui ca traiesc intr-o lume ideala, in care toata lumea inchide capacul, are grija sa nu il murdareasca si scormonitorii dispar brusc a doua zi dupa ce se implementeaza sistemul ? E ca si cum am pune un strut de aur in mijlocul orasului si nu l-am pazi, ca doar e mascota orasului si cine ar fi atat de nesmitit sa il fure… Exact acelasi lucru e si cu acest sistem de management al deseurilor… are foarte multe erori de proiectare, cu care ne luptam acum si noi cetatenii si firma Vitalia ( fara sa ii iau apararea deloc, are si ea partea ei de vina ).

  • In mod cert Vitalia nu este una din cele mai mari firme de salubrizare,poate nu are nici cei mari specialisti ,dar se apropie un an de cand au inceput activitatea si au demonstrat ca sunt capabili sa faca un judet mai curat alaturi de oamenii bine intentionati. Vitalia poate fi acuzata de multe lucruri,dar cu siguranta nu de modul cum a fost gandit si implementat acest proiect.Chiar daca la inceput a fost bine conceput acest proiect,dupa venirea la putere a lui Liviu Rus alaturi de broscoi totul sa transformat in jaf si hotie la drumul mare.Ne aducem aminte cum a fost ridicat Liviu Rus de procurori si dus la beciul domnesc iar dosarul se afla inca la DNA.

  • Vitalia ,prin dl.Singeorzan,nu recunoaste adevarul! A venit in procedura de licitatie cu un pret f.mic,a „uitat „sa-si includa toate costurile,de pesonal,chiriile imense pe utilaje(de la firma afiliata),leasing operational ,a modificat cu totul structura pretului si acum vrea cu mina primarilor sa creasca pretul.Aici vorbim de legalitate,ori nimeni nu-si poate asuma aceste erori, „intentionate”, ale S.C.Vitalia. Sigur va ajunge in instanta! Si nu cred ca cineva le va da dreptate!

  • Ciuma rosie nu-i in stare nici sa implementeze ce a facut Liviu Rusu . E o gasca de incompetenti oligofreni fara scoala pusi numai pe combinatii , manevre si capatuieli . Intr-o zi tot o sa se trezeasca din letargie DNA sa-i trimita la beci , acolo unde le este locul .

  • Sa se majoreze tarifele, daca bistritenii nu isi fac contracte. Asta este, platim cei cu contracte, pentru smecherii fara contracte. Asta e problema si nu alta.

  • Pentru informarea corecta a cetatenilor , tarifele ofertate la licitatie de asocierea care s-a situat pe locul 2 au fost:
    – tarif persoane fizice- urban: 5,59 lei/pers, inclusiv TVA
    – tarif persoane fizice – rural: 2,49 lei/pers, inclusiv TVA. Aceste tarife pot fi verificate prin Procesul verbal nr.1313/16.06.2013 al sedintei de deschidere a ofertelor.
    Prin urmare, D-lui Sangeorzan a preluat informatiile din alt document.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS