Politică

Deblocarea situaţiei din CJ, condiţionată de o întâlnire PDL-USL – surse

O întâlnire a liderilor judeţeni ai PDL şi USL ar fi condiţia pentru deblocarea situaţiei de la nivelul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, spun surse politice. Reprezentanţii USL nu ar fi acceptat până acum o întâlnire cu deputatul Ioan Oltean, aşa că aşteaptă acum să-şi spună cuvântul instanţa.

Potrivit unor surse politice, în cazul în care USL, în speţă preşedintele Consiliului Judeţean Emil Radu Moldovan, ar fi acceptat o întâlnire cu Ioan Oltean, nu s-ar fi ajuns la situaţia în care consilierii PDL cu ajutorul celor de la PP-DD să blocheze accesul în CJ al supleanţilor de pe listele USL.

Se pare însă că Emil Radu Moldovan nici nu a vrut să audă despre aşa ceva, iar conflictul între cele două părţi a ajuns în instanţă. Începând de azi, Tribunalul Bistriţa-Năsăud va trebui să se pronunţe în legătură cu mandatele supleanţilor, nu de alta, dar luna februarie se apropie de final, iar bugetul pe 2013 nici măcar nu a fost supus dezbaterii publice ca să nu mai vorbim de faptul că va trebui adoptat în regim de urgenţă, instituţiile publice funcţionând la cota de avarie.

Conform surselor Timp Online, dacă ar fi existat o întâlnire PDL-USL, s-ar fi discutat aici şi despre primarii din opoziţie asupra cărora puterea continuă să facă presiuni, respectiv despre situaţia şefilor de instituţii numiţi în funcţii de PDL. În privinţa celor din urmă, USL nu vrea să accepte niciun compromis, aşa încât a fost aleasă calea mai lungă, dar probabil mai sigură, a instanţei.

Reamintim că PDL şi PP-DD au blocat, prin abţinere, accesul în CJ a supleanţilor de pe listele USL Nicolae Lupşan, Vasile Puica, Mirela Cîrcu şi Szanto Arpad. Din cauza conflictului între putere şi opoziţie nu a putut fi ales nici al doilea vicepreşedinte al CJ în persoana lui Dorin Popescu (PNL).

Foto: arhivă

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS