Actualitate

Ce a decis Tibi Ușeriu în privința titlului de Cetățean de onoare al Capitalei

”Dragi prieteni, am aflat din presă despre propunerea de a mi se acorda titlul de Cetățean de onoare al Bucureștiului și tot din presă am aflat că unul dintre motive ar fi că exemplul meu este „despre cum să-i reabilitezi pe alții”. Nu m-aș fi gândit niciodată că pe umerii unui bârgăoan ar ajunge să atârne vreodată o asemenea responsabilitate”, a postat pe pagina sa de Facebook Tibi Ușeriu, triplu câștigător al celui mai dur maraton din lume, 6633 Arctic Ultra de la Cercul Polar.

El a adăugat: ”Eu îmi doresc ca exemplul meu să-i inspire pe cei care doresc să-și depășească limitele, întotdeauna în slujba binelui, nu pentru „a-i reabilita pe alții”. Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toți bucureștenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare și nici la alte festivități. Le mulțumesc celor care s-au gândit să-mi acorde această distincție și tuturor celor care cu gândurile lor bune m-au susținut în timpul ultimei competiții”.


Primăria Capitalei vrea să îi ofere titlul de Cetăţean de onoare al Bucureștiului ultramaratonistului bistrițean Tibi Uşeriu, care reprezintă ”un exemplu de curaj, voinţă, dăruire şi performanţă”, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului București (CGMB) din 28 martie. Aici proiectul Primăriei, inițiat de primarul Gabriela Firea.

Tiberiu Uşeriu a petrecut nouă ani în închisoare pentru infracţiuni grave, însă a stârnit admiraţia României şi a lumii în 2016 când a reuşit să câştige competiţia „6633 Arctic Ultra”, motivează PMB: ”Transformarea incredibilă a unei conştiinţe – de la un infractor la un învingător al unei curse considerate ca fiind cel mai greu ultramaraton din lume – a creat un exemplu apreciat şi promovat de toată presa românească şi internaţională. Performanţa nu e doar pentru reabilitarea lui Tiberiu Uşeriu. Această performanţă este despre cum să-i reabilitezi pe alţii prin exemplul lui Tiberiu Uşeriu”.

În 2016 și 2017, Tibi Ușeriu a primit Premiul de excelență al județului Bistrița-Năsăud din partea Consiliului Județean, alături de o răsplată financiară de câte 25.000 de lei. În fiecare an, el a folosit o parte din bani pentru a ajuta un tânăr sportiv. Tibi Ușeriu va fi premiat și anul acesta de CJ.

7 comentarii

  • bravo Tibi !
    un om adevarat si de o modestie rar întâlnita, un caracter deosebit.
    tzoapa de Bacau sa-si faca imagine si capital electoral pe spatele alcuiva, nu pe efortul si sacrificul tau.

    • Pe Cioloș acuzați-l ca își face imagine , daca e sa fiți corect ! El era in aeroport , la sosirea lui Tibi …
      Pe el nu l-ați vazut ?
      Si inca o întrebare : premiul de la CJ BISTRIȚA NĂSĂUD il va accepta ?
      Oare si Radu Moldovan se folosește de Tibi Useriu pentru a își face imagine ????

    • Oricum, Gabriela Firea nu are nevoie de performanțele nimănui pentru a își face imagine . Femeia asta are milioane de voturi in spate, este aleasă, nu a numit-o cineva acolo.
      Fiecare pe drumul lui , nu au treaba unul cu celălat , nu mai confundați lucrurile !

    • la aeroport putea sa-l astepte si Papa de la Roma, care e problema?
      putea sa vina si tzoapa sa-l întâmpine, nu cred ca o alunga nimeni ….
      problema era una singura, nu o baga nimeni în seama, nu era ea în centrul atentiei, catarata pe o scena cu n-shpe televiziuni instalate în prealabil si care sa o prinda din unghiul perfect.
      hai sictir!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS