Actualitate

Verdict în cazul lui Cristian Pomohaci! Mitropolia Ardealului ”l-a degrevat de marea responsabilitate”

Apelul fostului preot Cristian Pomohaci, originar din Rebrișoara, la decizia de caterisire luată de Arhiepiscopia de Alba Iulia a fost discutat joi 5 octombrie de Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, la termenul precedent din 15 septembrie acesta cerând o amânare, în vederea studierii dosarului de fond.

Cristian Pomohaci s-a prezentat la judecată cu puțin timp înainte de ora 10.00, stabilită pentru audiere, la intrare fiind întâmpinat de mai mulți credincioși care i-au transmis că îl susţin. ”Doamne ajută!”, a spus el la intrarea în sediul Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. Pomohaci a plecat după mai bine de şapte ore şi nu a făcut declaraţii nici când a venit, nici când a plecat.

Verdictul a venit vineri 6 octombrie: destituire din slujirea clericală, trecere în rândul teologilor laici.

Iată comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Sibiului:

Cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat astăzi, 6 octombrie 2017, prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, care a aprobat Hotărârea nr. 4 / 5 octombrie 2017 a Consistoriului Mitropolitan.

Pe baza abaterilor canonice reținute și a mărturiilor aduse în apărare, Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a rejudecat cazul disciplinar în data de 5 octombrie a.c., în prezența fostului preot Cristian Dorin Pomohaci, care a ales să se apere singur în fața instanței bisericești, și a hotărât:

1. Modifică Hotărârea nr. 2/27 iulie 2017 a Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, cg. Art. 155 (1) lit.c din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române;

2. Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancțiunea: „DEPUNEREA (DESTITUIREA) DIN SLUJIREA CLERICALĂ” (pierderea dreptului de a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfășura activități social-filantropice, culturale, educaționale sau de a fi cântăreț, după caz; activitatea și conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh), art. 4 (q) din Regulament.

Hotărârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă și irevocabilă (fără drept de recurs) (cf. art. 55, pct. 2 din Regulament).

Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci. De aceea, pentru a-i acorda totala libertate de manifestare în afara ierarhiei bisericești de drept divin și a-și putea soluționa problemele juridice din instanțele civile, fără implicarea Bisericii, Consistoriul Mitropolitan l-a degrevat de marea responsabilitate a preoției, trecându-l în rândul teologilor laici

Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit în 28 iulie de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit (Moșuni, jud. Mureș). În 23 august, Mitropolia Ardealului a anunţat că apelul ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”.

Cristian Pomohaci, ce este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

Foto: Tribuna.ro 

15 comentarii

    • Ne mai plingem ca Bunul Dumnezeu sea intors fata de la omenire si trecem prin atitea necazuri daca Bunul Dumnezeu accepta homosexualitatea sau alte pofte dracesti nu trimetea acei ingeri sa scoata pe lot si familia sa din acel tinut si sa dea ploae cu foc sai nimiceasca e clar ca Dumezeu a lasat aceasta lucrare sa se nasca copii sa se inmulteasca lumea nu sa-si faca dracii poftele caci ce trece de la a face copii vine de la pofele devolului nu de la Dumnezeu trezitiva pina nui prea tirziu

  • Există o anchetă penală.
    Există alegaţii există presupuse, victime care au vorbit public şi erau minore..ceea ce duce la acuzaţii de pedofilie.
    Mult mai grave ca şi consecinţă.
    Justiţia de casă , o mână spală pe alta, nu înlocuieşte pe cea veritabilă.

    • Rânjește pentru că sufletul lui e pur, neprihănit și nealterat deoarece e trimisul diavolului pe Pământ ca să-și desăvârșească lucrarea…

  • pt anonim
    esti idiot
    poti sa te exprimi mai civilizat…nici eu nu sunt de acord cu ei ba am divergente cu fica-mea pe tema asta…pe ei tineriii ii pacaleste aceasta tema si ii duce spre a le tine partea persoanelor ce prefera ciocanul..curcubeuri, postari pe retele de socializare
    poate un pic de decenta nu strica titusi un om acuzat beneficiaza zic eu de prezumtia de nevinovatie paba este dat un verdict de o instanta …..deci …numa zic

    • Și eu am fost reticent în ceea ce privește homosexualii, însă 20 de ani de conviețuire și muncă cu acești oameni care au alte preferințe sexuale m-au convins că merită aceleași drepturi ca și noi , heterosexualii. Ca fapt divers, în provincia în care locuiesc , un număr de 7000 polițiști s-au declarat homosexuali și mulți dintre ei sunt căsătoriți. Cu acest Pomohaci este altă treabă, el este acuzat de pedofilie și această infracțiune odioasă nu ține cont de orientarea sexuală, așa cum cred unii părerologi ai acestui ziar.

  • Felicitări, Mitropoliei Ardealului, Felicitări Arhiepiscopiei de Alba Iulia! Trebuia sa ia masuri impotriva acestui ticălos, care profita de statutul de preot sa-si bata joc de oameni. Să-i fie rusine! Asta stie sa facă: să dezbine Biserica! se vede de departe duhul sectar din el! Acesta e un dusman al Bisericii!

  • Problema sexualitatii este foarte complicata. Fiecare din noi are mari greutati in a-si rezolva propria problema. Ne ascundem, de aceea, de propriile probleme de sexualitate. Dar ne e foarte usor sa ne dam cu parerea despre sexualitate, atunci cand nu ne priveste. Trebuie sa acceptam ca in fiecare din noi germenele promiscuitatii incolteste, apoi sa fim constienti ca acesta poate fi controlat. Educatia este o conditie necesara, dar (dupa cum se vede) nu si suficienta.
    Dar aici e vorba de altceva: orientarea sexuala nu e totuna cu pedofilia.
    Pentru una exista circumstante atenuante; pentru cealalta exista puscaria.

  • Când era cu Vladimir Pustan (marele predicator sectant)în biserica din Moşuni, domnul Cristian Pomohaci plângea cu lacrimi de crocodil aratand cât de marcat era!
    În fața superiorilor lui rânjește sfidător!!!
    A mai avut încă curajul sa facă recurs la decizia de caterisire? ??în fundul pământului trebuia sa se ascundă! !!
    Alt popa dacă făcea câte a făcut el (și nu mă refer la homo și pedofilie )era executat de mult! !
    Oare ce s-or face ucenicii care au crezut și cred ca Dumnezeu există doar la moşuni și ca alți preoți nu mai sunt!
    Treziti-va oameni cu școală și cu facultăți înalte! Chiar v-a orbit diavolul ăla de care erați dezlegați vineri noaptea! ???
    Când pleca așa de mult domnul Cristian genunchii la rugăciune? ??pe scenă? La tv?printre berbeci? ?
    Ucenicilor, plecați capul și ascundeti-Vă! !
    Ați rătăcit atât timp și ați încălzit şarpele la sân?!
    Apucați măcar de acum înainte pe calea cea adevărată! !!!

  • Daca ar fi iubit cu adevarat pe Dumnezeu nici prin gand nu i-ar fi trecut asa porcarii, dar sa le si faca cu copii . Se va usca cum se usca iarba la arsita soarelui, ca doar atunci va intelege puterea lui Dumnezeu cea mare, care intotdeauna este drept si bun ca sa nu mai rada zeflemitor in fata camerelor sfidand pe cei care ii slujesc cu adevarat lui Dumnezeu si nu lui Mamona. Dumnezeu a distrus Sodoma si Gomora din cauza desfraului si il va distruge si pe el cu inchisoare sau cu o boala foarte rara, boala oaselor de sticla etc, Amin. Nici eu nu suport pe cei care sunt impotriva legilor lui Dumnezeu si cred ca Dumnezeu isi va arata puterea cea mare facand dreptate in cazul lui Pomohaci pentru a nu mai putea corupe si alti minori. Doamne ajuta sa se faca dreptate cu adevarat si sa dea curaj tinerilor corupti deja de el sa faca plangeri penale pentru a fi pedepsit.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS