Actualitate

Delegaţie din Bistriţa-Năsăud la sfinţirea Catedralei Naţionale (FOTO)

Mai mulţi tineri din Bistriţa-Năsăud îmbrăcaţi în costume populare, purtând steaguri şi pancarte cu logo-ul centenarului, au participat la sfinţirea Catedralei Naţionale, eveniment care a avut loc, duminică, la Bucureşti. Ei au fost însoţiţi de preoţii Tudor Mudure, Paul Gavriloaie şi Darius Gavriloaie.

Delegaţia a plecat din Bistriţa-Năsăud sâmbătă dimineaţa, cu un autocar, dar, până să ajungă în Bucureşti, a făcut un popas la mănăstirile Caraiman şi Sinaia.

 

Duminică dimineaţa, cu preoţii în frunte, tinerii din judeţ, îmbrăcaţi în costume populare, au pornit pe jos spre Catedrală, purtând drapele şi logo-uri ale centenarului.

Peste 30.000 de credincioşi din întreaga ţară şi 2.000 de invitaţi oficiali au fost aşteptaţi, duminică, la sfinţirea Catedralei Naţionale, evenimentul fiind organizat de Patriarhia Română.

 

În interiorul lăcaşului de cult au intrat doar invitaţii oficiali, iar credincioşii au stat pe esplanada din faţa Catedralei şi au putut urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. Toţi credincioşii care doresc se vor putea închina în Altar, până joi seara.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au oficiat Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La finalul acesteia, a fost citit Actul de sfinţire.

 

”Ținem la credința și la tradițiile noastre, suntem bucuroși și recunoscători pentru că am fost contemporani cu un astfel de eveniment! Am trăit în aceste zile momente ziditoare pentru sufletele oricăror creștin prin participarea la slujba de sfințire a Altarului Catedralei Naționale și prin comuniunea de a sărbători bucuria luminii duhovnicești. Tinerii participanți au fost în mijlocul evenimentului zilei, purtând cu mândrie costume populare și clopuri cu pene de păun, simbol tradițional al zonei noastre de proveniență. Bucuria de a fi părtași la acest eveniment istoric am regăsit-o pe fețele fiecăruia dintre noi, cufundați în rugăciune, recunoscători pentru a fi la prima Sfântă Liturghie săvârșită în Catedrala mult-așteptată și emoționați de însemnătatea acestei file de istorie. Dumnezeu să binecuvinteze țara noastră și poporul român de pretutindeni!”, spune pr. Tudor Mudure.

  

Biserica Ortodoxă Română susţine că s-au cheltuit la Catedrala Neamului, până în noiembrie 2018, 110 milioane de euro cu TVA şi că 75% sunt bani publici. Calculele portalului Să fie lumină – realizate pe filiera banilor publici daţi de Guvern, Primăria Capitalei şi primăriile sectoarelor 1, 2, 3, 5 şi 6 – arată că suma totală acordată de statul român în ultimul deceniu depăşeşte pragul de 121 de milioane de euro. Guvernul a contribuit cu peste 82 de milioane de euro. Primăria Capitalei cu mai bine de 18 milioane, tot euro. Sectoarele 1, 2 şi 5 cu peste 6 milioane de euro fiecare.

Sursa foto: Facebook Tudor Mudure, Paul Gavriloaie, Alexandru Constantin

10 comentarii

  • Mântuiește Doamne poporul Tău și Binecuvântează Moștenirea Ta!
    Am urmărit în direct la Tv Sfințirea Sfântului Altar,minunat,Fă Doamne ca ura să dispară și dă-ne Doamne conducători vrednici si buni! Doamne Ajută-ne și ne Iartă nouă păcatele noastre.

    • De acord cu tot ce spui, ortodoxule. Dumnezeu l-a ales pe Israel ca popor al său. Iisus Hristos este motivul pentru care Dumnezeu a ales ca poporul Israel să fie poporul său. Dumnezeu nu avea neapărat nevoie să aibă un “popor ales”, dar a decis să procedeze astfel. Domnul Iisus trebuia să se nască într-un popor şi Dumnezeu a ales Israelul. Totuşi, venirea lui Mesia nu a fost singurul motiv pentru care Dumnezeu a ales Israelul. Dorinţa lui Dumnezeu este ca Israelul să meargă şi să le înveţe pe alte popoare despre toate acestea. Israelul este o naţiune de preoţi, profeţi şi misionari pentru întreaga lume. Mulțumesc mult, ortodoxule!

  • M-am uitat la tv, preasfintiia sa , popi, incovoiati sub haine aurite, cruci de aur, mitra pe cap ca la Irod numai aur in timp ce in spitale mor copii de leucemie, batrani saraci si bolnavi iar ei defileaza cu kg de aur pe ei.
    Domnul Isus s-a nascut intr-o iesle, sau rugat in bisericute, nu in palate.
    Se plimba cu masinele scumpe, si-au facut hotel de 10 stele din bani amaratilor.
    Dumnezeu sa ma ierte dar este peste puterea de intelegere a oricarui om cinstit si corect.

  • Cam atat despre smerenie…credinta si iubirea pt aproapele nostru e bine dijmuita…cu acatiste si pomelnice si indemnul pe fata de a contribui cu cat poate fiecare la inaltarea acestei inutilitati…ce rost are sa mai pomenim ca la deschiderea altor institutii nu se inghesuie ministrii loviti dintr o data de piosenie…sau ca pt ridicarea de scoli, spitale sau cantine pt cei nevoiasi nu da bugetul de stat nici a zecea parte din sumele pomenite? Cat despre clopote cu chipul cuiva…indiferent al cui…nimic din ce se intampla acolo nu are de a face cu credinta…mi se pare lipsit de orice urma de bun simt sa spui ca e in folosul neamului…cum a construit Ceausescu Casa Poporului, care azi inghite o multime de bani pt intretinere si nu e folosita decat intr un procent infim, tot asa se insista ca aceasta catedrala…nu merita majuscula…va fi pentru binele poporului…comunism cu alte haine…trist, jenant si pacat…o sa ramana peste ani o pata pe obrazul cui mai are rusine…pana atunci insa ne sufoca patriotismul si ne om calca in picioare da de putem pupa si noi ceva…orice…ca asa i adanc inradacinat in educatia noastra religioasa…Sa nu ti faci chip cioplit la care sa te inchini…nu citim din aceeasi Biblie? Zica mi cine ce o vrea…asta i orice, numai credinta nu!

    • Mai mult, Angela, Iisus umbla călare pe măgar, nu în Mercedesuri scumpe precum turnătorii BOR-ului Andreicuț, Daniel, Teodosie… Ori te pomenești că la ăștia cu sclipici pe frunte le plac așa de mult mașinile germane pentru că nu pricep nimic din Biblia evreiască din care se trag.

  • V-ati (S-au) tampit cu totul! Institutia asta e cea mai eficienta arma de manipulare, nu are nicio legatura cu credinta. Macar de ar putea veni otomanii dupa ce e terminata cladirea asta, sa o trasnforme in moschee…Cat au cotizat ultrasii la cutia milei, in timpul evenimentelor de azi? 2 spitale?

  • Ca să-l citez pe bă$e$cu: „BĂ! LINIȘTE CE DRACU!”. Hardughia aia a fost începută de băsău după un chef cu multpreafericitul, nu mai încercați să aruncați vina pe PSD!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS