Actualitate

Delicte silvice, abuz în utilizarea animalului de tracțiune și furt din hipermarket, sancționate de jandarmi

Jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au executat în această perioadă mai multe acţiuni punctuale pe linie silvică privind prevenirea şi combaterea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos. Acţiunile jandarmilor au avut loc pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru, în localităţile Budacu de Sus, Cuşma şi Dorolea. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 8.500 de lei şi 4 avertismente scrise pentru ridicarea de resturi de exploatare din fondul forestier, respectiv pentru accesul persoanelor în fondul forestier naţional cu autovehicule nedestinate transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului, informează IJJ BN.

Jandarmii au confiscat 3,4 metri cubi de material lemnos şi trei topoare. Totodată, jandarmii bistriţeni au depistat aproximativ doi metri cubi de material lemnos de esenţă foios, care fusese pregătit pentru transport dar care a fost abandonat în pădure. Lemnul a fost ridicat de către lucrătorii silvici în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

De asemenea, jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au aplicat o sancţiune de 1.000 de lei, pentru comportament brutal, abuz în utilizarea animalului de tracţiune şi supunerea la eforturi inutile, în conformitate cu prevederile legii nr. 205 din 2004, republicată, privind protecţia animalelor.

Jandarmii bistriţeni au intervenit miercuri, 1 martie, la unul din hipermarketurile din municipiul Bistriţa, unde o tânără de 23 de ani a sustras mai multe buchete de flori şi ciocolate de pe raft, fără a le achita la casa de marcat.  Pentru trei buchete de zambile, 7 buchete de lalele şi opt tablete de ciocolată, pe numele tinerei au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de furt, care vor fi înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

La rândul lor, polițiștii bistrițeni au identificat mai multe persoane bănuite de comiterea unor furturi. În cadrul cercetărilor într-un dosar penal, înregistrat inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au identificat doi bărbați, de 34 ani, respectiv 22 ani. Aceștia sunt bănuiți că în perioada 14-21 noiembrie 2016 ar fi sustras un generator electric dintr-un imobil, din Piatra Fântânele, cauzând un prejudiciu total de 2.000 lei, informează IPJ BN.

 

La data de 1 martie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au surprins în flagrant delict trei tineri, în timp ce sustrăgeau fier vechi. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că doi bărbați, de 29 ani respectiv 27 ani și un minor, toți din Josenii Bârgăului, sustrăgeau fierul vechi de pe un teren situat în Livezile, aparținând unei societăți comerciale și cauzând un prejudiciu de 1.300 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Tot de Mărțișor, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au derulat o acțiune pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză şi a altor fapte care contravin prevederilor legale la regimul circulaţiei pe drumurile publice, având ca scop combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere. Cu această ocazie, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, din care 14 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în valoare totală de 7.540 lei. De asemenea, s-a reținut un permis de conducere și a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.

1 comentariu

  • Laudabile initiative si reusite! Dar ce ne facem cu adevaratii HOTI de paduri romanesti???!!! Pe astia trebuie sa ii toleram? Cand vine si randul lor, sa dea socoteala, sau astia nu mai incap la judecata pe langa cei mici?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS