Demascarea ipocriziei. Cât de mult iubim Bistriţa

Anul trecut, la Zilele Bistriţei s-a semnat Declaraţia de colaborare şi conlucrare ecumenică, frăţească, între bisericile Reformată, Evanghelică, Greco-catolică, Romano-catolică şi Ortodoxă despre care s-a vorbit, cu admiraţie şi respect în toată ţara şi peste hotare. Anul acesta, Bistriţa a fost singurul oraş din România din care s-au transmis mesaje de pace la comemorarea victimelor Primului Război Mondial. Prezenţa primului ministru a făcut ca evenimentul să aibă, cu adevărat, un răsunet naţional şi internaţional. Putem fi mândri că, dintr-un oraş mic, precum al nostru, care nu e traversat de nicio autostradă, ţâşnesc, iată, idei care se propagă în lume.

Oare ne dăm seama cu adevărat de ce lucruri măreţe se întâmplă? Nu cred! Şi vă voi spune şi de ce.

Am asistat la festivitatea de deschidere a Zilelor Bistriţei care s-a desfăşurat sub sloganul “Iubim Bistriţa!” şi m-am uitat cu atenţie în sală. Dintre consilierii locali – cei care iau decizii în numele nostru şi pe banii noştri – doar o mică parte au ţinut ca să fie prezenţi la sărbătoarea oraşului: Camelia Tabără şi Constantin Rus de la PSD, Alin Seserman, Mihai Sărmăşan şi Gheorghe Tuţă de la PDL, Sorin Hangan de la PNL. Exceptându-i pe Ioan Peteleu şi George Avram, la rândul lor consilieri, dar şi viceprimari, adică angajaţi ai Primăriei Bistriţa, restul până la 21 de aleşi nu au considerat că se impune prezenţa lor la aniversarea oraşului pe care pretind că-l slujesc, iubesc, că se sacrifică pentru el. Urât, penibil! Celor care au absentat de la acest moment festiv propun să li se taie indemnizaţia pentru luna în curs. Nu sunt de acord să ia bani publici ca să se prezinte la şedinţe unde votează cum le cere “majoritatea”. Cred că, dacă eşi ales, dacă eşti reprezentantul bistriţenilor, trebuie să fii alături de ei mai ales în astfel de momente. Mi se pare un mare act de ipocrizie să mai vii şi să ne mai spui în 2016 cât de mult te încearcă grija faţă de oraş şi dragostea pentru el şi să ne ceri să te votăm din moment ce nici măcar la deschiderea festivă a sărbătorii oraşului nu te-ai deranjat să fii prezent.

Apoi, sunt uimită să constat cât de mult ne urăsc foştii primari ai oraşului, cei care, să nu uităm, ne iubeau de nu mai puteau când aveau nevoie să-i votăm. Nu ştiu care este raţiunea pentru care Marian Toniuc, Pavel Popescu şi Vasile Moldovan nu apar în veci pe la Zilele Bistriţei. Dacă administraţia nu îi invită, să îi fie ruşine acestei administraţii. Eu însă, dacă aş fi fost primar măcar o zi, invitat sau neinvitat, aş fi fost prezent la fiecare sărbătoare din respect pentru cei pe care i-am condus cândva. Aşa face domnul Florin Chereji. Nu cred că îl invită vreodată cineva. Până la urmă, degeaba vorbim despre istoria de acum o sută de ani dacă nu suntem în stare să o respectăm pe cea de acum 20 fie ea bună sau rea.

La fel, inadmisibilă de la deschiderea festivă a Zilelor Bistriţei este absenţa majorităţii şefilor de instituţii, reprezentanţii statului în teritoriu, oamenii care sunt consideraţi vârfuri ale societăţii. În afară de şefii Poliţiei, ai ISU, Direcţiei de Statistică, ISJ, Agenţia de Protecţie a Mediului, reprezentanţi ai câtorva instituţii de cultură, de doi directori de şcoli, Claudiu Şular şi Constantin Rus, ultimul şi consilier local, nu am văzut pe nimeni altcineva. Cortul trebuia să fie arhiplin cu bărbaţi la costum şi cravată şi femei în fustă şi taior, eleganţi, distinşi. Nu voi vorbi acum despre cum era îmbrăcat un om de afaceri căruia i-am văzut gleznele pline de păr, marcate în partea de sus de pantaloni care i se ridicau până la genunchi şi în partea de jos de şosete albe în pantofi, om de afaceri care a încasat câteva milioane bune de euro, bani europeni, să ne schimbe conductele de canalizare şi nici despre cei care la ora 10.00 puţeau a transpiraţie mai ceva ca unii care au alergat la maraton. Mai bine stăteau acasă.

Voi vorbi însă de mulţimea care se pretinde a fi elitistă, avidă de cultură, cu o treaptă deasupra muritorilor de rând graţie conştiinţei treze. Har Domnului, Bistriţa nu duce lipsă de scriitori care ar putea forma un cartier, de artişti de toate felurile, de filozofi, de medici (în sală l-am văzut doar pe dr. Marius Pop, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti), de avocaţi, de membri ai unor organizaţii de tip Rotary, Lions, de preoţi şi de profesori. Toţi sunt supăraţi nevoie mare că nu merge lumea la “marile” lor vernisaje şi lansări de carte, că nu asistă la concerte, simpozioane şi alte nimicuri, toate organizate pe bani publici, dar unul nu ar veni din proprie iniţiavă să-şi celebreze oraşul cu prezenţa fără să aştepte vreo invitaţie specială, pur şi simplu din dorinţa de a fi acolo unde bate inima oraşului la ceas de sărbătoare.

Ca să nu mai vorbesc de absenţa impardonabilă a politicienilor din PDL. Să te cheme Ioan Oltean, să fii de 25 de ani parlamentar al acestui judeţ, de cine ştie când cetăţean al Bistriţei, veşnic plătit cu bani publici, şi să nu participi măcar 10 minute la sărbătoarea oraşului tău mi se pare mai mult decât penibil. Să fii senator al României, să te cheme Cristian Florian, fost prefect, şi să te prefaci că ai nu ştiu ce treabă ca nu cumva să procedezi altfel decât “şefu”, iar mi se pare odios. Nu mă voi referi la deputatul Stelian Dolha căruia i-a murit tatăl şi exact în ziua respectivă l-a îngropat.

Aşadar, una peste alta, deşi are o istorie de 750 de ani în spate, deşi este capabil să atragă atenţia ţării şi poate chiar a Europei, oraşul nostru este, din păcate, locuit de foarte mulţi ipocriţi care pretind că nu mai pot de grija lui, că-l iubesc, că vor să-l reprezinte. În realitate, fiecare e preocupat doar de sine, iar universul fiecăruia se termină odată cu interesele lui.

Până la urmă, şi aceasta poate fi o formă de iubire, nu?

Cristiana Sabău