Politică

Deneş: ”Frăţia inelelor”. Oltean, Dobra şi Florian să anunţe cum au votat, altfel sunt făţarnici

Senatorul PSD Ioan Deneş le-a cerut parlamentarilor PNL Ioan Oltean, Dorin Dobra şi Cristian Florian să spună public cum au votat în cazurile Elena Udrea şi Varujan Vosganian, altfel sunt ipocriţi. ”Suntem responsabili pentru votul nostru în faţa propriei conştiinţe, a lui Dumnezeu şi a electoratului”, a adăugat el.

”Despre făţărnicie şi ipocrizie. Am avut în Senat două subiecte sensibile, cu impact public, legate de acceptul, darea votului, pentru sau împotriva începerii urmăririi penale a lui Ioan Ariton şi Varujan Vosganian. Am văzut cât de ipociriţi şi făţarnici pot fi unii oameni politici, şi aici mă refer la reprezentanţii PNL, care încercau să sugereze că de fapt votul împotriva începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian s-ar fi făcut cu o regie din partea PSD. Grupul PSD a pentru şi la unul şi la celălalt. Nu constest că unul sau altul dintre colegii noştri să fi votat împotrivă, dar mulţi dintre colegii liberali au venit să facă lobby la senatorii PSD, inclusiv la mine, să votăm împotriva începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian. Probabil a fost o strategie a lor să nu meargă la colegi din acelaşi judeţ, la mine a venit cineva din Giurgiu. Colegi din PNL au luat cuvântul şi au făcut un fel de susţinere că nu trebuie începută urmărirea penală. Noi a trebuit să dăm un vot pentru începerea urmăririi penale în cazul celor doi, lucru care nu s-a întâmplat cu Varujan Vosganian. De ce? Pentru că o mare parte dintre liberali n-a votat pentru”, a spus Deneş într-o conferinţă de presă.

Senatorul PSD a menţionat că pentru liberali ”România lucrului bine făcut” este când se întâmplă altora astfel de cazuri. ”Dacă ei înţeleg că asta înseamnă pancarta pe care au afişat-o după 16 noiembrie cu ”România lucrului bine făcut” şi ”Punct şi de la capăt”… Pentru ei ”România lucrului bine făcut” este când se întâmplă în dreptul altora, când e să se întâmple în dreptul lor, stau să se mai gândească. Să înţeleg că ei vor să apeleze în continuare la ”Frăţia inelelor”, cum se spunea în politică atunci când e vorba de a face un demers? Noi nu suntem organ de anchetă să spunem dacă e viunovat sau nu domnul Vosganian, dar când tu dai vot împotriva începerii urmăririi penale de unde ştii dacă are sau nu vreo vină?”, a comentat el.

Ioan Deneş a adăugat că lansează o provocare către parlamentarii PNL din judeţ, care a trebuit să dea voturi în cazurile Elena Udrea şi Varujan Vosganian: ”Ştiu şi înţeleg că votul este secret, dar suntem responsabili pentru votul nostru în faţa propriei conştiinţe, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa electoratului. Le solicit colegilor mei Ioan Oltean, în cazul Elena Udrea, Dorin Dobra şi Cristian Florian, în cazul Varujan Vosganian, să declare public care a fost votul dumnealor. Dacă nu declară, înseamnă că sunt ipocriţi şi făţarnici şi de fapt acele sloganuri sunt simple vorbe şi n-au înţeles nimic”.

Etichete

12 comentarii

    • Lasa Cocor propaganda ieftina. Se vede prea bine acum cine a fost corupt si cine a fost fatarnic in ultimii 10 ani. Mie mi+ar fi rusine sa ii mai apar pe acesti corupti penali. Hai sictir!

    • Te inteleg tu aperi coruptii din psd si usl, eu nu apar nici un corupt din nici un partid.
      Si sictirul ce l-ai inghitit iti va ramane in gat.

  • fiecare poate declara ce vrea! Aceste declaratii vor fi 0!!! A fost vot secret… restul sunt declaratii … politice, cu valoare 0 – exact ca valoarea lor!!!

  • Oltean voteaza impotriva pt ca se gindeste ca la fel va scapa si el de DNA ca alta cale nu cred ca are. Jaful facut de PDL nu la facut nimeni in tara pina acum.

  • Este firesc ca alegatorii sa stie ce fac reprezentantii lor in Parlament. Mi se pare o prostie ca votul pe o decizie atat de importanta si controversata, precum cea a inceperii urmaririi penale a lui Vosganian sa fie secret. Cei care voteaza impotriva, dar si cei care voteaza pentru, trebuie sa-si asume public decizia, pentru ca este o decizie pe care o fac in interesul Romaniei si a cetatenilor sai si este o decizie luata in calitate de persoane publice. Restul povestilor cu „votul secret = stalpul democratiei” este o prostie.

  • Eu vad lucrurile unpic altfel. Neridicarea imunitatii s-a facut la intelegerea dintre adeptii lui Tariceanu cu senatorii din PSD si asta pentru ca Tariceanu a fost amenintat de Vosganian ca daca ajunge in fata procurorilor va spune tot. Pentru mine e clar ca acordarea de facilitati omului de afaceri Niculae s-a facut la interventia lui Tariceanu si poate mai sunt si alte magarii facute impreuna. Eu va asigur ca daca se reia votul si de o suta de ori tot asa va iesi. Pe Vosganian il vad un om slab, las, fricos, el nu era in stare sa faca ceva din proprie initiativa, asa ca talharii i-au asigurat imunitate pe veci.

  • Invitam FRATIA INELELOR la strans de PETURI si de PAMPERSI de pe Vale si din santuri. La treaba MUCIOSILOR!……..inclusiv tu ala din poza.

  • Asta sigur nu bufnita ? Cine era acest specimen daca nu era sustinut de fratele lui , primarul din Beclean . Bate campii mai tot timpul si este unul dintre cei mai mari habarnisti din judet cum este si vuvuzela Suciu . Sunteti penibili si total necredibili incompetentilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS