Actualitate

Depozitul ecologic de la Tărpiu, în sfârşit funcţional (FOTO)

De acum, groapa ecologică de la Tărpiu este singurul loc din judeţ autorizat pentru depozitarea gunoaielor. Centrul de management integrat al deşeurilor din comuna Dumitra a devenit operaţional. La deschiderea de luni au participat preşedintele CJ Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, primari şi şefi de instituţii. ”Un proiect important, derulat cu multe obstacole”, a spus şeful CJ.

”Acum chiar am inaugurat depozitul ecologic de la Tărpiu, primele maşini pot intra deja în depozit. De astăzi, singurul loc autorizat pentru depozitarea deşeurilor este depozitul de la Tărpiu, deci toată lumea care lucrează legal nu are altă variantă decât să vină aici pentru depozitare. Este un proiect important, derulat cu foarte multe greutăţi şi obstacole, dar sunt bucuros că am reuşit să ajungem la final. Cei care au câştigat licitaţia pentru administraţia depozitului sunt cei de la Vitalia. Licitaţia a fost câştigată în decembrie anul trecut, a fost contestată la CNSC, atacată în instanţă la Curtea de Apel. Am câştigat toate procedurile, inclusiv procesul de la Curtea de Apel. Colegii de la Vitalia vor administra pentru următorii 20 de ani depozitul, aşa prevedea proiectul. Suntem la prima celulă, urmează să se construiască încă trei, durata medie de viaţă a unei celule este între 4 şi 6 ani. Vom vedea dacă vor fi construite şi celelalte celule, poate tehnologiile modern ne vor putea pune în situaţia de a folosi în continuare prima celulă, iar deşeurile să fie transformate în energie. Îi mulţumesc lui Gheorghe Bălăjan, primarul unităţii administrative unde ne aflăm şi, ca glumă, dacă eram preşedinte atunci îl rugam să ne dea un teren drept, nu în pantă, era mai uşor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

El le-a mulţumit tuturor primarilor care au înţeles importanţa acestui proiect şi că împreună cu ei mai este de trecut un hop, selectarea prin licitaţie publică a operatorului care va face serviciile de colectare a deşeurilor din judeţ. ”Între timp a fost adjudecată şi licitaţia pentru implementarea părţii cu containerele semiîngropate pentru colectarea selectivă. Am fost contestaţi şi aici, aşteptăm să se pronunţe instituţiile, iar în paralele se vor instala şi aceste containere semiîngropate. Avem în derulare şi lictaţia pentru achiziţia operatorului, pe finalul lunii martie va avea loc deschiderea ofertelor şi sper ca până în vară, cel târziu în toamnă, să avem finalizat proiectul în integralitatea lui”, a spus Moldovan.

Prefectul Ioan Țintean s-a declarat fericit că ”disputele interminabile privind soluţia depozitării gunoaielor au luat sfârşit”: ”Într-un final mult aşteptat de toţi cetăţenii, s-a dat în folosinţă groapa de depozitare a deşeurilor. Aştept cu nerăbdare să văd şi prima gropă de incinerare. Dacă judeţul a făcut primul pas, de ce să nu aducem nu peste mult timp o firmă care să incinereze şi să producem apă caldă şi curent, aşa cum se face în multe oraşe în Europa”.

Reprezentanţii SC Vitalia au precizat că se vor crea 40-50 de locuri de muncă la depozitul ecologic.

Groapa de gunoi de la Tărpiu are o capacitate totală proiectată de un milion de metri cubi, în patru celule. Prima celulă, operabilă, are o durată de viaţă de 5-6 ani, o capacitate de depozitare de 300.000 de metri cubi şi se întinde pe 2,62 ha. Construcţia celorlalte trei celule va începe în 2015, 2021 respectiv 2026. Staţia de sortare (capacitate de 13.000 de tone pe an) permite sortarea diferitelor tipuri de deşeuri din ambalaje pe diferite componente. Staţia de compostare a deşeurilor (1,4 ha) are o capacitate de 12.000 de tone pe an şi cuprinde o zonă de compostare, una de maturare şi una de stocare, tehnica de compostare utilizată fiind compostarea în brazdă.

În afară de spaţiul de stocare finală a deşeurilor, depozitul ecologic include un sistem de management al apei, o staţie de tratare a levigatului, un sistem de colectare a gazului şi ardere cu faclă, o clădire administrativă, o cabină prevăzută cu pod de cântărire, atelier auto, parcări şi facilităţi conexe.

Depozitul de la Tărpiu va fi administrat în următorii 20 de ani de SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL, firmă care va plăti o redevenţă trimestrială, banii urmând să fie folosiţi pentru construcţia celorlalte trei celule. Vitalia a ofertat 42,82 lei fără TVA/tonă la tariful pentru preluarea deşeurilor municipale reziduale în vederea depozitării, la tarifele pentru preluarea deşeurilor biodegradabile în vederea compostării oferta a fost de 0,10 lei/tonă, acelaşi fiind şi tariful de preluare a deşeurilor reciclabile colectate separat în vederea sortării.

Sunt în procedură de licitaţie proiectele de stabilire a operatorului care va colecta şi transporta deşeurile şi de implementare a containerelor pentru colectare selectivă.

Proiectul ”Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”, derulat în perioada 2009-2012, a prevăzut construirea unui centru de management integrat al deşeurilor în satul Tărpiu din comuna Dumitra, construirea a cinci staţii de transfer în Bistriţa, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei, construirea în Bistriţa a două centre de colectare a deşeurilor voluminoase şi a DEEE şi câte un centru de colectare în fiecare oraş al judeţului, achiziţionarea de containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vehicule pentru transportul acestora, închiderea şi ecologizarea depozitelor de deşeuri urbane şi rurale neconforme. Valoarea totală a proiectului: 156.636.438 lei, valoarea eligibilă: 141.709.850 lei, 98 la sută din sumă reprezentând finanţare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de Facebook!

d tarpiu 1 d tarpiu 2 d tarpiu 3 d tarpiu 4 d tarpiu 5 d tarpiu 6 d tarpiu 7 d tarpiu 8 d tarpiu 9 d tarpiu 10 d tarpiu 11 d tarpiu 12

9 comentarii

  • da.. e frumos sa taiem panglici.. dar se pare ca atat de ecologic este, incat gunoiul se arunca tot la gramada

    Nu conteaza asta, importanta e poza lui Radu Moldovan (cu bold) la taierea panglicii 🙂
    (…) „De altfel nici în următoarele trei luni nu se va putea face colectarea selectivă a deşeurilor, până când nu va fi desemnat un unic operator, şi până când nu va fi finalizată licitaţia pentru achiziţia de containere semiîngropate, procedură care în momentul de faţă este contestată la Comisia Naţională de Contestare a Licitaţiilor.”

  • Va credeam ziarista adevarata dar v-au dus de nas. Groapa de deseuri nu e gata din moment ce nu se depoziteaza selectiv. Ma mir cum de nu a-ti vazut acest lucru.

  • Cristiana, am si eu o rugaminte, poti afla cand va disparea gunoiul depozitat langa vechea groapa de gunoi din Zavoaie? Acum ca s-a incalzit timpul este un miros infernal acolo, este langa albia raului Bistrita si se pare ca cei de la mediu nu fac absolut nimic. Degeaba ne-am adresat lor (noi locuitorii din zona) ca nu s-a facut absolut nimic. Apelez la a patra putere in stat (presa) ca poate voi puteti misca ceva in orasul asta. Ti-as fi vesnic recunoscator daca s-ar face ceva cu acel gunoi si ar pleca cat mai repede la Tarpiu. Multumesc mult !!!

  • Nu trebuiau sa deschida depozitul acesta, daca stiiau ca statia de reciclare nu poate fi operabila de moment. Chiar ca sunt de rasul Europei, si bineinteles numai la noi in Romania se poate intampla asa ceva, dupa care isi mai si´´ dau cu pumni in piept´´ pentru aceasta realizare. Acel gunoi care il arunca acolo ar trebui sa fie sortat, astfel din care sa fie extras plasticul,fierul, sticla si cartonul, de unde se poate, iar ce ramane sa fie tritulat si apoi depozitat in celula respectiva, pentru a se descompune, si folosi dupa cativa ani ca si ingrasamant. Rusine consiliului local si presedintelui, care nu este capabil de doi ani sa termine proiectul acesta, si sa-l faca 100 % operational.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.