Politică

Deputatul Suciu, acest poz(n)aş al Parlamentului!

Deputatul PSD Daniel Suciu face parte din legislativul României, e un parlamentar aflat la putere care ar trebui să lupte pentru binele locuitorilor care l-au ales. Domnia sa e însă preocupat să facă fotografii cu telefonul mobil ca să aibă ce posta pe Facebook. Când îl prinde pe Ioan Oltean e cea mai fericită zi, iar când apare şi Stelian Dolha e de-a dreptul extaziat.

Au trecut aproape doi ani de când domnul Daniel Suciu face naveta la Bucureşti în calitate de deputat PSD, unul dintre cei foarte mulţi pe care îi are România. Acolo ar trebui să facă legi bune sau să le îndrepte pe cele strâmbe, să fie preocupat de binele oamenilor care l-au votat şi care îi plătesc leafa deloc mică. Domnia sa, în schimb, în loc să muncească pentru ţara care îi virează pe card salariul, trebăluieşte de zor pentru compania Facebook.

Poporul a putut vedea fotografii cu el din aproape toate locurile. Vă amintiţi de aceea în care apărea dezbrăcat până la brâu cu un paparazzo 2peşte în mână pe care îl pupa pe gură, gura lui de peşte? A şters-o de pe wall, dar ipostaza – salvată de unele ziare –  spune în continuare ceva despre omul politic Daniel Suciu. Asta e tot ce a priceput un om tânăr că trebuie să facă noua generaţie în politică: poze cu el, cu familia lui, cu oameni de pe stradă, cu peştele din râu, cu mama peştelui din râu.

Ultima fotografie pe care a postat-o Daniel Suciu pe Facebook e făcută tot cu telefonul mobil, de data aceasta în Camera Deputaţilor. Nu, nu e cu el vorbind de la tribună, cerând Guvernului să dea bani pentru drumurile distruse din Bistriţa-Năsăud. În imagine îi vedem discutând pe Ioan Oltean, liderul PDL Bistriţa-Năsăud, şi pe Stelian Dolha, preşedintele PNL. Ce credeţi că a găsit Suciu de comentat la această fotografie – el mereu având ceva de comentat -? „Unitatea dreptei”, a scris, victorios, parlamentarul, bucuros că i-a „prins” pe cei doi în „flagrant”.

Postarea fotografiei şi comentariul lasă loc unor speculaţii, nu-i aşa? Oare ce discută cei doi lideri de partide? Nu cumva se aliază? Nu cumva pun la cale schimbarea majorităţilor? E şi locul potrivit pentru astfel de discuţii. Aşa se bate palma pentru „unitatea dreptei”, în mijlocul unei săli imense, cu oameni de la toate partidele şi cu zeci de camere care filmează din toate direcţiile. Numai Suciu putea insinua aşa ceva!

Ştiţi ce este cu adevărat trist? Că un om tânăr în care mulţi cetăţeni şi-au pus speranţa că va schimba ceva dacă va ajunge parlamentar gândeşte precum un reprezentant de seamă al „foştimii”. Numai o anumită categorie socială e veşnic bolnavă de scenarită. Cu toţii speram că noua generaţie de politicieni va înţelege să se respecte reciproc, să discute civilizat şi să dezbată folosind argumente şi idei, nu injurii şi ură. Politicienii pot fi adversari de la tribune politice, dar în Parlament trebuie să fie parteneri, să aibă acelaşţi scop: să ne facă viaţa mai bună tuturor din acest judeţ. Prin acest lucru înţeleg să susţină amendamente care să aducă mai mulţi bani în judeţ, să facă legi bune aşteptate de noi, să uite din ce partide fac parte în momentul în care au ocazia să facă un lucru bun. E ruşinos că se vânează unii pe alţii ca să alimenteze şi mai mult bârfe, scenarii fără nicio bază reală. Nu pentru asta i-am trimis în Parlament, nu pentru asta ne plătim contribuţiile la stat ca să-şi ia ei indemnizaţiile.

Aceste fotografii îl dezonorează pe deputatul Suciu. În ce-i priveşte pe cei doi preşedinţi, bravo lor că pot discuta ca doi oameni civilizaţi în văzul lumii şi fără să se ascundă.

Ulterior, Suciu a revenit şi ne-a explicat de ce muncea atât să facă un album foto: „Instantanee din Parlament. Nu cred că se negocia nimic mai ales ca ştiu faptul ca Stelian Dolha nu ar negocia nimic fără acordul biroului politic din judeţ. Sau nu. Cred ca doar îşi dădeau bineţe…”, a scris el, bucuros că are ceva de raportat electoratului sau partidului care l-a propulsat în funcţii atât de importante.

Cristiana Sabău

23 comentarii

  • Suciu asta ….e un fel de arici-pogonici al Parlamentului. e un……..nimic. s-o spunem pe drept. nu face nimic si nu are nimic. deci un nimic.

  • No si ce ca sunt in poza? Nici cei din poza nu se pot lauda cu maretele drumuri din judet. Si nu demult ei au avut pita si cutitul.Jalnici toti!

  • Felicitari doamna Sabau. Sunt convins ca nu se astepta Suciu sa si-o ia asa in freza. Felicitari inca odata. Daniel Suciu nu a fost si nu o sa fie niciodata nici macar jumatate din jurnalistul care sunteti dvs. Mult succes in continuare.

  • Deputatul Daniel Suciu in Parlamentul Romaniei:
    Luări de cuvânt: 21 (în 15 şedinţe)
    Declaraţii politice: 17 (din care 15 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
    Propuneri legislative initiate: 36
    Întrebari şi interpelari: 3

    1. 11/2014 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, precum și a altor acte normative la Senat
    2. L41/2014 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare Nr.7/1996 la comisii
    3. 74/2014 L580/2013 Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor la comisii
    4. 101/2014 L722/2013 Proiect de Lege pentru modificarea alineatului (1) al art.37 din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor la comisii
    5. 125/2014 Propunere legislativă pentru completarea Legii educației naționale nr.1/2011 aviz/
    punct de vedere
    solicitat
    6. 218/2013 L134/2013 Propunere legislativă privind modificarea și completarea articolului 1 din Legea nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare respinsă
    definitiv
    7. 362/2013 L196/2013 Propunere legislativă pentru modificarea anexei nr.3 și a anexelor nr.3.30, respectiv 8.11 din Legea nr.45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești ” și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare la comisii
    8. 405/2013 L197/2013 Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați la comisii
    9. 435/2013 L235/2013 Propunere legislativă privind îmbunătățirea mediului prin dezvoltarea mai multor spații verzi, „Un copac pentru fiecare copil” pe ordinea de zi
    10. 521/2013 L352/2013 Proiect de Lege pentru modificarea art.24 din Legea dialogului social nr.62/2011 la comisii
    11. 527/2013 L371/2013 Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii la comisii
    12. 528/2013 L384/2013 Propunere legislativă privind exonerarea de la plată a unor sume de către personalul plătit din fonduri publice pe ordinea de zi
    13. 538/2013 L136/2014 Propunere legislativă privind practica elevilor și studenților la Senat
    14. 606/2013 L358/2013 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transporul Rutier la comisii
    15. 629/2013 L359/2013 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții la comisii
    16. 631/2013 L366/2013 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu raport
    depus
    17. 658/2013 Propunere legislativă pentru completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 la Senat
    18. 686/2013 L579/2013 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat pe ordinea de zi
    19. BP727/2013 L65/2014 Propunere legislativă pentru modificarea art.5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru la Senat
    20. BP728/2013 L66/2014 Propunere legislativă pentru modifcarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal la Senat
    21. BP917/2013 L141/2014 Proiect de Lege pentru modificarea art.5 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni la Senat
    22. BP917/2013 L141/2014 Propunere legislativă pentru modificarea art.5 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni la Senat
    23. BP921/2013 L143/2014 Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Normelor financiare pentru activitatea sportive, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1447/2007 la Senat
    24. BP931/2013 L147/2014 Propunere legislativă pentru declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală la Senat
    25. BP945/2013 BP855/2013 Propunere legislativă pentru modificarea și completarea art.60 alin.(1) și (2) din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului la Senat
    26. BP1033/2013 BP892/2013 Propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial nr.680 din 26/09/2011 la Senat
    27. BP51/2014 BP48/2014 Propunere legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori la Senat
    28. BP81/2014 Propunere legislativă privind reglementarea serviciilor prestate de către furnizorii de energie către populație
    29. BP121/2014 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii la Senat
    30. BP124/2014 Propunere legislativă privind unele măsuri referitoare la veniturile medicilor de familie care asgură continuitatea asistenței medicale în centrele de permanență la Senat
    31. BP163/2014 Propunere legislativă pentru modificarea și completarea art.8 din Legea privind venitul minim garantat nr.416/2001 la Senat
    32. BP165/2014 Propunere legislativă pentru modificarea art.6 din Legea nr.597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre la Senat
    33. BP213/2014 Propunere legislativă privind transmiterea, cu titlu gratuit, a unor imobile din proprietatea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale la Senat
    34. BP429/2013 Propunere legislativă privind revizuirea Constituţiei României înregistrată
    35. BP43/2014 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii înregistrată
    36. BP53/2014 Propunere legislativă privind reglementarea serviciilor prestate de către furnizorii de energie către populaţie

    • Sunt profund impresionată de multitudinea de hârtii semnate de domnul Suciu. S-a concretizat ceva? Iertaţi-mă, dar nu ştiu.A venit vreun leu în plus în acest judeţ datorită lui?

  • Deputatul Daniel Suciu a avut urmatoarele interpelari:
    Interpelarea nr.742B/22-10-2013
    Conservarea podului acoperit din lemn, din jud.Bistriţa-Năsăud.

    Întrebarea nr.3196A/12-02-2014
    Stadiul anchetei în cazul decesului Antoniei Mureşan.

    Interpelarea nr.1178B/11-03-2014
    Modificarea unor criterii de alocare a ajutoarelor sociale.

    LUARI DE CUVANT IN PLEN:

    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2014
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: – „Poanta moţiunii de cenzură”; în scris
    pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: – „Interzicerea Jobbik”; în scris
    pasajele relevante
    2.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: – „Tinerii guvernului aduc speranţa schimbării”; în scris
    pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: – „Dezvoltarea unei strategii de durată pentru estomparea fenomenului de exploatare forestieră”; în scris
    pasajele relevante
    3.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2014
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică – „Cooperarea pentru realizarea proiectelor din teritoriu”; în scris
    pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică – „Masca unui om politic”; în scris
    pasajele relevante
    4.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2014
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: – „Indemnizaţiile primarilor din comune”; în scris
    pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: – „Avântarea în proiecte de mare anvergură, precum Drumul Mătăsii”; în scris
    pasajele relevante
    5.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014 05m03s Video
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante
    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: „Retorica prezidenţială în România”; pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică pe tema „Impozitului progresiv”; în scris
    pasajele relevante
    6.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2014
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: – „Încrezător în noul an”; în scris
    pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: – „Partide noi, idei vechi”; în scris
    pasajele relevante
    7.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2013
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – despre „Dezvoltarea turistică în judeţul Bistriţa-Năsăud”; în scris
    pasajele relevante
    8.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2013
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: „Băsescu împiedică şi dezvoltarea”; în scris
    pasajele relevante
    9.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 noiembrie 2013
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – declaraţie politică: „Descentralizarea, un pas pentru România”; în scris
    pasajele relevante
    10.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2013
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante

    Vasile-Daniel Suciu – despre „Cum foloseşte Băsescu mijloacele de informare a opiniei publice în scopuri personale”; în scris
    pasajele relevante
    11.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 octombrie 2013 00m26s Video
    pasajele relevante
    Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece (PL-x 341/2013). (rămas pentru votul final) pasajele relevante
    12.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2013 02m34s Video
    pasajele relevante
    Dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social (Pl-x 165/2013). (rămasă pentru votul final) pasajele relevante
    13.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2013 01m01s Video
    pasajele relevante
    Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2012 pentru completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă” şi adoptarea unor măsuri în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de derulare a programului „Prima casă” (PL-x 90/2013). (rămas pentru votul final) pasajele relevante
    14.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2013
    pasajele relevante
    Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: pasajele relevante
    Vasile-Daniel Suciu – referiri la reglementarea malpraxisului; pasajele relevante
    15.
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2012 00m37s Video
    pasajele relevante
    Depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţi, în şedinţă solemnă.

  • Exista un anumit segment interesat chiar si de aceste mici discutii „nevinovate” din plenul Camerei Deputatilor. Si, cu atat mai mult cu cat, cineva a jucat din 2000 incoace la 2 capete este important atunci cand se iveste ocazia, sa nu lasam persoanele care conteaza sa uite acest lucru.

    Cat despre bunastarea judetului, nu cred ca stau in picioare argumentele de genul „nici ceilalti parlamentari bistriteni nu au facut mare lucru”. Intradevar speranta a fost pusa in cei tineri, care nu au voie sa dezamageasca.

  • Problema nasoală cu Prlamentul României este că îi cam dejaba… menirea lui de a face legi, urmare a dezbaterii în plen a tuturor proiectelor şi iniţiativelor legislative, păleşte în faţa legiferării prin ordonanţe de urgenţă a guvernului, care face cam tot ceea ce îi taie capul pe tovarăşii minştri. Pe de altă parte, puterea discreţionară de a lua hotărâri asupra a ceea ce se legiferează şi în ce mod, a cercurilor restrânse de la vârful partidelor politice, determină ca majoritatea parlamentarilor să fie doar nişte trepăduşi, buni numai de ridicat mâna şi de încasat banii de la casierie, pentru acest serviciu adus naţiei.
    În rândul acestor yes-mani, ajutoare de băgător de seamă, se înscrie şi tovarăsul tânar deputat despre care se face vorbire mai sus. Cetind înşiruirea de lucruri ce le face acest om, aproape la pariu, pot să spun că este doar o înşiruire; sincer nu cred că mintiuca îl duce mai departe de a da copy/paste unor fraze pompoase, cu titlul de iniţiative legislative, lucruri veşnic dezbătute prin parlament, dar niciodată concretizate.
    Ş-apoi, parlamentarii, cei mai mulţi, în ultimul timp, au devenit agenţi de tranzacţionare a influenţei în folosul celor ce consideră că i-au trimis acolo, lucru care este profund dăunător, căci dezvoltarea comunităţilor se află la mila celor ce îşi permit să monopolizeze la centru toate resursele. E nevoie ca lucrul acesta să dispară, ceea ce ar conduce la schimbarea completă a menirii parlamentarilor. E nevoie de regionalizare, de transferul de competenţe şi de resurse întru ale dezvoltării către regiuni, căci marii descălecători din capitala patriei, ce ţin amu hăţurile puterii, îşi arată rar fizicul prin teritoriu, şi-n drept îi cam doare în vârful pixului de ceea ce îşi doresc supuşii din largul patriei, aruncând doar cu firimituri spre ei, pentru a le mai închide gura.

  • Din articolul dv nu inteleg nimic. Un deputat trebuie sa aduca bani si sa faca infeastructura sau sa propuna si sa voteze legi. Se can bat cap in cap.
    Da domnul deputat nu mai are voie la viata personala, la familie, la nimic.
    Destul de rau ca judecati asa un om.

    • Stimate domn, un parlamentar are posibilitatea ca, prin amendamente aduse Legii bugetului de stat, să atragă mai mulţi bani în judeţul care l-a trimis acolo. Nu am aflat încă dacă domnul Suciu a făcut acest lucru.
      În legătură cu celălalt aspect, deşi am scris şi pe Facebook-ul domnului deputat, unde un cor de bocitoare îl consolează, repet şi aici. Este o vorbă: „când ai fost proclamat rege, nu te mai poţi comporta ca un sclav”. În esenţă, asta s-ar traduce în felul următor în cazul de faţă: dacă nu te poţi ridica la înălţimea funcţiei, atunci nu aspira la ea. Stai acasă, pescuieşte, plimbă-ţi copiii, fă-ţi meseria dacă ai una şi, sincer, nimeni nu va fi deranjat. Mai mult, nimeni nu te va băga în seamă.
      Când însă câştigi o mie de euro lunar, ai maşină de serviciu, cabinet parlamentar, şofer şi secretară plătiţi cu bani publici, fă lucrurile pentru care eşti plătit fiindcă nu ne interesează nici ce pescuieşti, nici ce nu pescuieşti, nici dacă ai sau nu familie. Ne-ai spus că POŢI face mai mult decât alţii şi ne-ai cerut să te votăm. Deci FĂ!
      Nu-mi place să scriu cu majuscule, dar subiectul acesta chiar mă agasează. Credeam că, după 25 de ani de democraţie, unii aţi înţeles de ce nu funcţionează nimic în ţara asta. Fiindcă toţi nepricepuţii fac politică şi bocesc dacă le spui ce nepricepuţi sunt. Culmea tâmpeniei şi a proistiei, se mai găsesc şi nişte unii care să le cânte în strună.

    • Dacă nu poate să aducă bani, sigur poate să facă legi prin care să ia bani Statul, din munca fiecăruia dintre noi.

  • Povesti…….nimic concret pentru judet, pentru oameni….bine ca pana nu de mult se pozau impreuna , se pupau, cea mai grozava alianta, cea mai cea, iar acum se hulesc unii pe altii….dezastru, ce sa mai povestim…din aceasta cauza merge tara intr-o directie atat de ok….vai de capul nostru cu asa conducatori si reprezentanti in parlament. Vedeti-va de treaba , oricum nu vor face nimic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS