Politică

Deputatul Stelian Dolha spune că PNL nu poate fi satelitul PSD şi al baronilor

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a declarat că PNL nu şi-a dorit deloc să intre în opoziţie şi că premierul Victor Ponta trebuie să îşi dea demisia, lucru la care nu se aşteaptă deoarece acesta nu are onoare. Dolha a menţionat că PNL a pierdut un simbol ”îmbrăcat în ridicol”, care a trădat partidul.

”Premierul Ponta a intrat într-un joc ridicol până la lacrimi, spunea că nu înţelege de ce pleacă liberalii. Unii spun că destrămarea USL a început atunci în marţea neagră, când s-a încercat introducerea unor legi pe şest, printre care şi amnistia, iar noi, liberalii, ne-am opus. Noi am spus: dreptate până la capăt, nu îngrădirea justiţiei. Ruperea USL, spun alţii, a început cu declaraţiile unor baroni şi baronaşi care au anunţat că nu îl susţin pe Crin Antonescu la prezidenţiale, ca şi cum ar fi fost un fel de chetă publică , de negoţ la tarabe. Eu ştiu că s-a fixat în urma a trei congrese, unde s-a decis. Premierul guverna nestingherit, susţinut de liberali. Ce a făcut? A golit de conţinut ministerele PNL. Îi cerem public demisia pentru că nu mai e susţinut de USL, care s-a desfiinţat, ce l-a propulsat acolo nu mai există. Sigur, nu ne aşteptăm să demisioneze, nu mai putem să ne bazăm pe onoare sau onorabilitate, ştim cu toţii. Spunea că nu va demite secretari de stat, dar trei dintre ei, printre care şi bistriţeanul Ovidiu Puţura, au fost demişi. PNL a intrat în opoziţie, nu ne-am dorit această opoziţie, deloc, dar nu putem fi un satelit al PSD, un satelit al familiei Ponta, Sârbu şi baronii”, a afirmat Dolha într-o conferinţă de presă.

Dolha a spus că, odată cu plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu din PNL, liberalii au pierdut „un simbol”, dar e trist că l-au pierdut ”îmbrăcat în ridicol”. ”După 24 de ani de liberalism în care PNL ţi-a dat cam tot, ai fost ministru, ai fost premier, ai condus destinul acestui partid să te duci cu steagul alb în mână spre Palatul Victoria cerând ce? Nu l-a mandatat nimeni. Cu o seară înainte, Delegaţia PNL, adică spuma PNL, decide covârşitor destinele acestui partid, ce să mai faci tu, Călin Popescu Tăriceanu? E trist că a făcut jocul celor care încearcă să destructureze PNL. Liberalii au pierdut un simbol şi e trist că l-au pierdut îmbrăcat în ridicol”, a spus liderul PNL Bistriţa-Năsăud.

Întrebat dacă are informaţii potrivit cărora sunt liberali bistriţeni care ar vrea să-l urmeze pe fostul premier, Dolha a răspuns: ”Nu cred”. ”Pe plan naţional, deja sunt într-adevăr câteva nume, Radu Stroe, Cristian David care şi-au anunţat solidaritatea cu Călin Popescu Tăriceanu, dar atât. Eu cred că vor fi maxim 10 parlamentari care o să fie alături de el. Spun cifra maximă, deşi până la urmă cred că vor fi cinci. Dacă a făcut bine Călin Popescu Tăriceanu? Nu, nu se poate după 24 de ani liberalism să faci această mişcare. E vorba de trădare. Nu există alt termen. A trădat PNL. Nu putem să ne ascundem după cuvinte în astfel de momente în care el intră în jocul altora şi încearcă să destructureze PNL”, a adăugat el.

Dolha nu crede că Tăriceanu are şanse să devină preşedintele României: ”Nicio şansă. Veţi vedea zilele acestea că PNL e strâns unit în jurul preşedintele Crin Antonescu. Votul din Delegaţia Permanentă a confirmat asta. L-am auzit pe Călin Popescu Tăriceanu că îl va susţine PSD sau USD, dar eu nu cred. Premierul a mai spus şi că-l susţine pe Crin Antonescu şi nu s-a ţinut de cuvânt. Cu alte cuvinte, ne-a minţit. De atâta vreme, de fapt, ne-a spus. Eu cred că nu îl va susţine pe Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidenţiale”, a spus Dolha.

2 comentarii

  • Liberalii bistriteni nu-şi mai pot reveni dupa şocul provocat de ruperea USL. Dolha traieste sentimente de regret mai ales si dupa demisia lui Tariceanu din PNL, pe care il considera un simbol. Intr-un fel e explicabil. Din ruperea USL nu castiga nimeni. In scurt timp pe fruntea lui Crin Antonescu va fi lipita din nou eticheta de „Chiulangiu”, ca sa nu mai vorbim de lamentabila prestatie de la Cotroceni pe timpul suspendarii lui Basescu. A ramas de pomina exprimarea inntr-o engleza de balta a lui Crin, care intr-o intalnire cu delegatia FMI spunea ca ministrul de finante Florin Georgescu este :”The Father and Mother of Ha Ha Ha”. Ponta la randul lui va suporta sagetile ascutite ale acuzatiei de „Plagiator” venite din toate partile. Puzderia de partidute de „dreapta” va ramane in continuare divizata. Si totusi ar putea exista o solutie aproape salvatoare de iesire din acest impas. Solutia IOHANNIS, candidat la presedintie din partea PNL. Ar fi o lovitura mortala data PSD. Ponta care spunea odinioara ca ar fi fost incantat sa-l aiba in guvern, nu ar mai avea argumente solide sa-l atace in campania prezidentiala. Crin, cu toate defectele sale ar iesi din acest joc si ar ramane cu imaginea de „lider providential” care a stiut sa puna omul potrivit la locul potrivit. Si nu in ultimul rand Iohannis ar putea deveni candidatul unic al partidelor de dreapta, care nu ar avea motive intemeiate sa nu renunte la un candidat propriu. Iohannis ar putea fi candidatul potrivit chiar si pentru alegatorii indecisi care nu ar avea ce sa-i reproseze. In felul acesta ar fi posibil ca Iohannis sa castige alegerile prezidentiale chiar din primul tur.

  • Domnilor, ca simplu cetatean , observand ce se intampla cu politicienii nostri, acest domn Crin Antonescu nu mi-a inspirat incredere niciodata. Si acum atata s-a foit pana a pleznit-o. Ii multumim. Ca barbatul care vine beat acasa si nu-i convine nimic! Dar prefectii liberali trebuie sa plece. Prefectul este reprezentantul Guvernului in teritoriu, deci….!In 2005, cu democratia pe buze , pdl-ul a schimbat in trei luni tot, inclusiv conducerile din justitie. Deci pleaca partidul, pleaca si sustinatorii lui. Noua nu ne mai ramane decat sa-i tot rotim si se vaneaza periodic singuri si asa aflam ce furaciuni au facut. Aceleasi probleme cu politica si furatul din 1930 incoace, ca sa nu mai idealizam alte perioade. Si ma gandesc ca bogata-i tara asta , daca se fura de atatia ani si tot mai e ceva….!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS