Actualitate

Descoperire macabră în Munţii Bârgăului

Într-o pădure de pe Vârful Heniu Mic a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat de 63 de ani din Poiana Ilvei, dispărut de la domiciliu încă din luna ianuarie a acestui an şi dat în urmărire la nivel naţional. Cadavrul era într-o stare avansată de descompunere. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs decesul.

Miercuri, poliţiştii au fost sesizaţi că a fost găsit în pădurea numită Vârful Heniu Mic, de pe raza comunei Prundu Bârgăului, un cadavru aflat într-o avansată stare de descompunere.

”La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care l-a identificat pe un bărbat de 63 ani din Poiana Ilvei. Acesta era urmărit la nivel naţional, fiind dispărut de la domiciliu din luna ianuarie 2013. S-a luat măsura transportării cadavrului la Spitalul Judeţean Bistriţa, Secţia prosectură, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.


Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale continuă cercetările, în vederea clarificării împrejurărilor de fapt.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS